A început anul 2016 şi odată cu el şi o nouă perioadă din viaţa mea. Că viitoare mămică, mă gândesc la N’spe mii de chestii şi situaţii. La mâncare mai sănătoasă, la obiecte şi mobilier care să nu aibă colţuri ascuţite, dar şi la cărţi care să mă ajute cu creşterea, hrănirea şi educarea lor. Vorbesc la plural pentru că Dumnezeu mi-a dat dublă bucurie. O să am doi bebei, fată şi băiat. Pentru ei şi pentru mine, îmi doresc ca anul 2016 să fie un an al autoeducaţiei, al dezvoltării şi de ce nu al independenţei financiare. Îmi doresc foarte mult să pot lucra de acasă, de pe calculator sau să fac obiecte manuale unice. Chiar dacă voi fi mămică şi voi sta mai mult acasă, asta nu înseamnă că nu pot să fac şi alte activităţi de pe urma cărora să realizez şi un venit. Nu pot lăsa toată greutatea financiară pe umerii soţului.
Îmi place mult să scriu, să scormonesc în străfundul sufletului meu şi să aştern în cuvinte stări şi trăiri reale, cu greşeli şi probleme, cu iertare şi iubire. Şi una din inspiraţiile mele preferate, este sursa cărţilor. Cărţi ce îmi sunt balsam pentru suflet, precum seria Conversații cu Dumnezeu, pe care mi-o doresc încă din timpul liceului. Exerciții de echilibru – Tudor Chirila ar fi următoarea pe lista mea, mai ales că s-a facut remarcat în urma evenimentelor recente. Pentru o etapă de calmare și relaxare interioară, Pachet Osho – 8 volume este ca un psiholog personal, pe care să îl am la câteva pagini distanță.
După ce îmi încarc bateriile intelectuale și spirituale, ar fi foarte bună o colecție specială pentru bebei. Ca început ar fi Albumul bebelușului meu, Albumul copilului nostru – primii cinci ani, Alimentația copilului de la naștere la 3 ani și Alimente pentru o viață sănătoasă. Când bebeii vor putea avea capacitatea de a asculta povești, Cele mai frumoase povești (12 volume) și Cele mai frumoase povești. Mari povestitori români vor fi startul lor în lumea literaturii.
După ce rumegă ei poveștile spuse de nenumărate ori, sigur încep și întrebările lor. Atunci, vor fi numai bune cărțile De ce? Prima mea carte de întrebări, Desenele copilului tău. Interpretări psihologice și Dezvoltăm gândirea.
Cu toate astea, îmi este o maaaare frică. Voi fi o mamă cu gemeni, pe care doar soțul ei o mai poate ajuta când vine de la serviciu. Cu toate astea, îmi urez singură „Baftă, Georgii”! 😀
Am scris acest text și pentru a participa la concursul site-ului Literaturapetocuri.ro. Se pare că m-a cam luat febra cititului 😛