Singură între emoji m-am simțit mult timp. Asta pentru că o perioadă am fost mai mult activă în online decât în afara lui. De vină a fost PANDEMIA și regula lui „să stați în case”.
În timp ce mulți tineri și adulți tăceau sau reacționau prin filtre și reacții rapide, am simțit nevoia să creez un spațiu unde vocea chiar să fie ascultată. Știu acum cât de valoros ar fi fost să existe pe atunci o comunitate ca Tribul Adolescențilot, un loc unde ideile nu sunt ignorate, ci provocate și susținute.
Eu am ales să pornesc pe cont propriu un grup pe Facebook, numit „De la sex la dragoste”, cu scopul de a face conversație și educație SEXUALĂ. Da, acel bau-bau de care adulții se feresc verbal, dar îl fac faptic, iar adolescenții se implică verbal, pentru că nu îl pot face faptic.
Grupul avea postări diverse, teme educative și invitații la întâlniri online unde să discutăm pe teme prestabilite. Din păcate, întâlnirile degenerau ușor sau nu se prezenta nimeni la ora stabilită.
Au început să apară emojiurile. Multe, diverse și criptice rău, precum erau odată scrierile egiptene. Cu diferența că acestea erau colorate și chiar animate unele.
Pandemia a adunat în oameni multă frustrare care se refula în online. Adolescenții care erau în plin avânt de a învăța să se exprime în școală erau acum limitați la un ecran și multe butoane la dispoziție, printre care și cel de MUT. În acest fel, ei bifau prezența la lecția online, dar săreau sonorul lecției.
Ce-i drept, adolescenții erau în etapa în care nu suportau să audă o teorie despre lucrul pe care îl au de auzit. Însă ei doreau să se facă auziți când doreau ei, ajungând să vorbească unii peste alții, inclusiv peste mine în acel grup.
La adăpostul online-ului, în spatele a zeci de emoji, ei urlau că vor să se exprime, dar făceau ceva grotesc. Insinuau că eu aș fi o damă de companie de lux. Din acest motiv eu știu atâtea despre sex și produse ce se vând în magazine de tip sex shop. Trimiteau mesaje rapide prin intermediul tehnologiei, dar lipsite de bun-simț, de simț real.
Emoji în loc de cuvinte, internet în loc de socializare față în față. Primind acces la tehnologie din partea părinților pentru a participa la orele online, adolescenții rupeau barierele regulilor cu un click.
Ce nu știau acești adolescenți despre mine era faptul că eu eram și sunt blogger, am făcut o facultate cu dublă specializare și Modulul Pedagogic terminat cu Licență. Adică ei nu au știut că eu știu ce știu pentru că m-am documentat corect și am știut cum să le răspund la întrebări și insinuări.
Pentru că fiecare mesaj sau postare a lor era diferită, nu am avut cum să le răspund la modul general prin altă postare sau un clip video, ceea ce a dus la explicații și conversații mai detaliate în mesageria personală.
Unii erau agresivi pentru că aveau o situație aparte, iar acea agresivitate era modul lor de a se ține la distanță de cei ce le pot face rău.
Alții erau agresivi în mesaje pentru că distanța și anonimatul din online le permitea.
Cei care și-au permis să accepte părerile și explicațiile mele s-au domolit și chiar și-au rezolvat situația. Ulterior, unii au revenit către mine cu diferite mesaje „pe bune”, cu cuvinte multe și frumoase despre cât de mult i-a ajutat exprimarea mea clară.
În toate aceste discuții duse în privat, vocea mea s-a auzit și s-a făcut înțeleasă pentru că s-a adaptat la nivelul și nevoia celui cu care conversam. După ce am terminat cu fiecare conversație în parte, am arhivat grupul.
Mi-am dat seama că această activitate este numai de 1 la 1, iar un astfel de grup mai degrabă ar stârni reacții de tipul glumițelor de porcoase.
Realitatea din spatele glumițelor o va ști numai omul cu glumița, AI-ul de astăzi nu ajută în acest sens. Tehnologia e un suport, nu un substitut pentru exprimare reală.
În tot acel haos digital și val de mesaje care mai de care mai ciudate, m-am simțit expusă. Dar nu m-am retras până nu mi-am terminat misiunea.
Am simțit furie, apoi frică, dar și un imens sentiment de responsabilitate. Pentru că dincolo de glumele grosolane erau niște adolescenți care aveau nevoie de răspunsuri reale.
Mi-am făcut vocea auzită răspunzând fiecăruia cu respect, chiar și când nu-l primeam înapoi. Am coborât la nivelul lor, dar fără să renunț la fermitate sau claritate. A fost o formă de leadership în comunicare, lucru pe care nu l-am conștientizat atunci. Acea formă de comunicare m-a învățat că vocea nu e doar ce spui, ci și cum o spui, cui o spui și cât ești dispus să asculți.
Ascultarea activă este o calitate pe care adolescenții de astăzi au pierdut-o în perioada pandemiei. Astăzi i-am spune pierdută în era notificărilor.
Ce am învățat din această experiență?
Am învățat că exprimarea clară este o formă de putere, mai ales când ești înconjurat de haos, ironii și prejudecăți. Am învățat că vocea mea nu poate fi dublată de un emoji sau înlocuită de un AI. Și, cel mai important, am învățat că dialogul autentic cere curaj, exercițiu și empatie.
Astăzi
Tinerii de astăzi comunică digital, dar nu știu să susțină o idee în public, pentru că ei au prins Era Digitală, Școala Online, aplicațiile de comunicare și expunere în Social Media.
Tinerii de azi au învățat regulile lui online și joacă bine după ele, dar numai pentru a-și crea un alter ego/avatar ce dă bine acolo, în lumea unde este prezentat. În realitate, comunicarea, interacțiunea pe multiple nivele de vârstă este blocată la… emoji și rânjete. La 6,7, Balerina Capucina și Minecraft.
AI le oferă acestor adolescenți informații, dar nu le dezvoltă vocea interioară, pentru că ei nu au spiritul analitic și critic construit.
„Noi avem ideea de performanța academică, că, dacă erai performant academic, viitorul tău era asigurat cumva. Încă astăzi încă nu ne dăm seama că skill-urile academice nu sunt egale cu cele ale unui succes în viață. Absolut deloc. ” (Sursa dr. Bogdan Fițiu)
Ce-i drept, nici societatea românească nu dă o mână de ajutor. Fiecare familie încearcă să își găsească un echilibru între muncă, casă, copii și obligații.
„Dar practic, un adolescent care locuiește în București sau New York are aceleași probleme pe tavă ca unul din Tokyo. Sigur, există niște diferențe, dar din punct de vedere al experienței umane, atât de bine s-au uniformizat… ” (Sursa dr. Bogdan Fițiu)
Poate unii părinți umplu programul copiilor în ideea de a le fi copiii în locuri ferite de tentații și vicii. Poate unii copii au multe ore de meditații pentru că nu pricep ceea ce se transmite la clasă, pentru că materia și metoda de predare nu s-au modificat de peste 20 de ani.
Cu toate acestea, mintea copiilor poate proiecta în viitor o anumită meserie pe care ar vrea să o facă sau o anumită activitate de antreprenoriat, dar, cu o mare lipsă de răbdare spre a le fi explicate regulile de bună desfășurare.
O soluție poate fi inițiativele Rise & Speak, ce oferă exact ce lipsește: practică, mentorat, curaj, în grupuri de adolescenți asemeni lor.
În cadrul Rise & Speak, adolescenții nu doar vorbesc în fața unui public, ci învață să-și structureze ideile, să răspundă la întrebări, să primească feedback. Este un laborator de exprimare și încredere – exact ce lipsește din școala clasică
Trăim într-o lume în care AI-ul poate face teme, rezuma cărți și chiar scrie articole. Dar niciun AI nu poate reproduce vocea interioară a unui adolescent confuz, furios, dar curajos.
Degeaba tehnologia oferă rezumate ale operelor literare, dacă tinerii nu mai înțeleg motivul din zidirea Anei de către Meșterul Manole atât timp cât există imprimantă 3D.
Nu pricep pierderea noțiunii de timp și lumi din La Țigănci de Mircea Eliade, pentru că au alarme setate pe ceas smart sau smartphone.
Cum să explici cuiva, doar printr-un algoritm, dorințele arzătoare ale personajului din Călin Nebunul al lui Eminescu? Sau cum să citești cu lejeritate Amintiri din copilărie, când textele lui Ion Creangă sunt greu de parcurs chiar și pentru unii adulți? Numai răposatul Păunescu ne punea la seminarii să transformăm texte de azi în scrieri de ieri(1800-1900) și invers. Dar noi eram studenți…
Adevărul este că nu doar textele sunt greoaie – lumea în care cresc adolescenții e mult mai complexă decât acum 20 de ani. Iar ei nu mai pot fi pregătiți doar cu analiză literară și comentarii standardizate.
De aceea, e esențial să combinăm tehnologia cu formarea caracterului. Tinerii au nevoie de spații reale, nu doar de aplicații. Au nevoie de mentorat, de feedback sincer, de exercițiu în public. De contexte în care să învețe să își exprime ideile, să pună întrebări, să greșească și să crească.
Inițiative precum Rise & Speak sau comunitatea Tribul Antreprenorilor oferă exact acest cadru. Acolo, vocea fiecărui tânăr nu este doar tolerată, ci ascultată, cultivată și încurajată. Acolo, un adolescent poate descoperi că este mai mult decât un cod de elev, este un potențial lider, creator, antreprenor.
Nu putem cere adolescenților să se exprime clar, curajos și cu sens, dacă nu le oferim spații unde să o facă.
În fața unei lumi dominate de tehnologie, vocea umană rămâne cea mai prețioasă resursă.
Tocmai de aceea, inițiative ca Rise & Speak ar trebui susținute și replicate în cât mai multe orașe. Pentru că nu doar AI-ul evoluează – ci și adolescenții, dacă le dăm spațiul și încrederea să o facă
Să o ascultăm. Să o formăm. Să o susținem.
Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2025
Întreabă OrdineBot