Dragă Moș Crăciun,
Anul acesta nu vreau păpuși. Nu vreau nici puzzle-uri, nici jucării care cântă. Nici măcar un pisică nu-mi mai doresc (știu, ți-am cerut patru ani la rând…).
Anul acesta am altă rugăminte:
Te rog, păstrează gustul ăsta! Mirosul ăsta! Zâmbetele astea din casă!
Ți le explic eu, Moșule.
Mami a zis să facem un calendar de Advent culinar, dar cu rețete românești, din-alea de pe vremea bunicii. Doar că fiecare rețetă are un strop de… cum îi zicea? Ulei de măsline Monini.
Da, ăla verde, din sticla aceea care lucește la lumină, de parcă e safir din poveștile cu prințese. Mami spune că Monini vine de la soare. Eu zic că vine de la magie.
Stai jos Moșule? Încep să îți citesc rețetele, toate 24.
Ziua 1: Bruschete? Nu, nu. Pâine de casă cu zacuscă și Monini Aromatizzatti cu usturoi. Am zis că seamănă cu pizza românească.
Ziua 2: Salată de vinete, cu un strop de Monini GranFruttato și câteva boabe de rodie. Parcă mâncam explozii acrișoare!
Ziua 3: Focaccia? Aproape. Mami a făcut lipii de post, cu rozmarin și ceapă. Cu ulei Monini și puțină sare grunjoasă deasupra.
Ziua 4: Supă de linte, dar cu morcov românesc și țelină. Monini Classico s-a topit în gustul ei ca o amintire caldă.
Ziua 5: Cartofi copți cu cimbru și usturoi, dar într-o variantă special, cu Monini Aromatizzatti usturoi și chili și câteva boabe de piper roz. I-am mâncat cu murături. Și jur, a fost ca o plimbare de iarnă prin nămeți, dar cu soare. Crocanți pe margini, moi înăuntru și cu gustul ăla care te face să mai vrei doar un cartof… și încă unul… și încă unul.
Ziua 6: Salată de boeuf reinterpretată: fără carne, cu năut și ulei de măsline. Tata a zis că nu se poate așa ceva. Apoi a mâncat două porții. Dar așa este el, mai bine nu îi spui că o mâncare nu are carne.
Știi, Moșule, mami zice că gustul copilăriei nu se găsește în cărțile de bucate. Se găsește în „cum rămâne mirosul în păr” după ce prăjește colțunași. În „cum îți arzi limba” la prima lingură de supă. În „cum sună râsul lui tata” când ne tachinăm că i-am furat sarmaua aia mică, drăguțică.
Se găsește în gesturi mici. Într-un strop de ulei, turnat cu grijă, ce completează și garantează o promisiune de bine.
Mama o numește bucuria de a găti. Și ea chiar miroase a Crăciun.
Hai să continui, presimt că stai bine.
Ziua 15: Sarmale în foi de varză, dar rumenite în ulei Monini în loc de untură. Gustă și tu, Moșule. Dar oprește-te la 2-3. Parcă a zis mama că le-a numărat. Oricum voi da vina pe tata și mami va răde.
Ziua 17: Prăjitură cu mere și scorțișoară. Deasupra, mami a uns-o cu puțin unt. Era cât pe ce să îi pună ulei aromatizat de măsline și miere. A zis că-i un truc mediteranean. Eu zic că-i o vrajă.
Ziua 20: Fasole bătută. Cu ceapă călită. Cu ulei de măsline extra-virgin. Așa mâncăm sănătos, dar românește, zice mama.
Și tot așa, zi după zi, până pe 24 decembrie. Fiecare zi, o rețetă. Fiecare rețetă, un motiv să zâmbim, să povestim, să stăm împreună în bucătărie. Așa am descoperit că am și alt ceva ce să vorbesc cu mama și cu bunica în afară de teme, curățenie în cameră și antrenamente.
Ziua 24: Cozonacul. Aici n-a schimbat nimic. Doar că mama a zis să încheiem „cu ceva simplu”, dar festiv. Așa că mami a făcut o salată de portocale cu fenicul și măsline, un pic de sare, piper proaspăt și ulei Monini Aromatizzatti cu lămâie. Am mâncat-o înainte de prăjituri, ca să simțim că-i Ajunul și în stomac, nu doar în brad.
A fost prima dată când n-am cerut ciocolată înainte de cină. Mirosea a iarnă românească și a vară italiană, toate într-o singură lingură. După, a urmat cozonacul.
În seara de Ajun, m-am uitat la toți. Pe bunica o ținea tata de mână. Mama zâmbea cu ochii umeziți. Fratele meu mânca cu poftă. Mirosea a scorțișoară și portocale, ca într-o dietă mediteraneană. În brad erau globuri vechi și sclipiri noi. Și-atunci, m-am decis să îți scriu.
Te rog, Moș Crăciun, păstrează-mi gustul ăsta.
Lasă-ne rețetele, dar mai ales timpul să gătim împreună.
Lasă-ne zâmbetele la masă, liniștea din bucătărie, râsetele în jurul oalelor.
Și nu uita sticla aia cu ulei de măsline. O să avem nevoie de ea și la Paști. Și în martie. Și în iunie.
Crăciunul nu este doar o zi. E foșnet de ambalaje, agitație în bucătărie, înghesuială în magazine și mâncare bună rău. Iar asta se simte bine.
Cu Monini, fiecare rețetă devine o poveste, cu gust de acasă și parfum de Mediterana fix la noi în bucătărie.
Mușule, nu știu exact cum se păstrează gusturile. Dar dacă tu, știi, te rog… pune-le bine. Într-un borcan cu capac magic.
Aș vrea să zic că am scris scrisoarea asta doar pentru tine, Moșule… dar adevărul e că mi-ar plăcea să o citească și mami. Ca să știe cât de mult mi-a plăcut să gătim împreună.
Semnat Matei, elev în clasa a III-a C.
Acest articol a fost scris pentru SuperBlog2025
