Din 3 discuţii, una este sigur despre haine. Ale vedetelor, ale copiilor, ale vecinei ce bârfeşte toată strada. Ai văzut ce ilic şi nădragi are? Spui că sunt a lu bărbat-su. În general, mai ales noi, femeile, suntem predispuse la bârfă legată de haine. Am un stil? Nu ştiu dacă am reuşit până la vârsta …
Când Dumnezeu a creat lumea, a spus că natura este cea care va duce vestea mai departe. Ea va spune când se vor schimba anotimpurile, când evoluează omul, când şi ce putem să mâncăm. Cum fiecare plantă îşi are rostul ei, comunicarea între specii este esenţială. Toate plantele, păsările şi animalele vorbesc pe limba lor. …
http://static.boredpanda.com/blog/wp-content/uploads/2016/01/twerky-clouds-where-the-snow-comes-from__605.gif Mulţumesc mamă pentru felul cum m-ai îmbrăcat când eram mică. Faptul că îmi căutai mereu hainele pe care ţi le doreai tu când erai de vârsta mea, m-a făcut să devin imună la felul cum reacţionează lumea la ţinutele mele. Ei bine, nu chiar imună dar îmi doresc să fiu altfel, să nu …
În viaţa mănânci mult, câteodată puţin, sau un amestec de puţin din fiecare. Mereu am crezut că oamenii care nu mănâncă mare lucru sau refuză categoric un fruct sau o legumă fac mofturi, dar ulterior am aflat motivul. Se spune că organismul nu îţi primeşte ceea ce îţi face rău, sau că ai substanţa suficientă spre …
-Mami ce este denim? -Denim este materialul din care sunt făcuți pantalonii tăi de blugi mami. De ce întrebi? -Pentru că a venit un pachet pe numele tău și scrie pe el „DENIM„. -Da mami, mi-am comandat o pereche de pantaloni de pe net. Nu am mai purtat pantaloni din denim de înainte …
Zilele trecute, am reuşit să îmi fac programare la masaj. Era musai să am şi eu parte de o oră de relaxare, departe de copii, cratiţă şi calcule financiare. Mi-am anunţat soţul şi am ales ziua împreună, în aşa fel încât să poată să stea el cu gemenii. Vine ziua cu …
Vin sărbătorile de iarnă iar familia noastră este răspândită prin lume. O să fie primul an când noi, verişorii, nu suntem în ograda bunicilor, să ne batem cu zăpadă şi să împodobim bradul. Ce-i drept, acum suntem toţi căsătoriţi şi plecaţi la casele noastre. Deşi încercăm să ţinem o legătură cât mai …
Dorel și Dorina, proaspăt căsătoriţi, au plecat în voiaj de nuntă în Turcia. Naşii le-au cumpărat biletele de avion iar părinţii s-au ocupat de cazare şi de itinerariul lor. Singura lor grijă a fost să îşi caute o asigurare medicală de călătorie bună şi erau gata de plecare. Traduceri medicale În …
Prima Doamnă a Turciei a decis că este timpul să îşi mărite fata din momentul în care a observat că aceasta a descoperit Facebook, Instagram şi WhatsApp. Pentru aceasta, organizează o serată cu toţi miniştrii şi oamenii de vază ai ţării. Deşi anunţase evenimentul cu surle şi trâmbiţe, nu s-a prezentat decât un …