Când scriu aceste cuvinte sufletul meu este ca în aşteptarea unui examen mare. Practic am făcut 3 serii de săpun, dar trebuie să aştept perioada de aproximativ 35 de zile de măturare.
Fix acum 3 ani am încercat şi am eşuat lamentabil în această activitate. Spun am eşuat nu neapărat pentru că nu aveam clienţi, ci pentru că am considerat mai important să promovez produsele altora. Logic că din banii primiţi îmi cumpăram şi SĂPUN…
De ce am luat această decizie?
În primul rând îmi este limitată plecarea de acasă. Nu pot să plec zilnic 3-4 ore pentru a găsi un part-time de ceva.
În al II-lea rând sunt conştientă că numai din munca de acasă a mânuţelor mele pot să scot ceva frumos, estetic şi sănătos pentru corp şi mediu.
În ultimul rând pentru că este o activitate în hopuri. Asta dacă nu cumva am ceva bani de investit în materiale şi un spaţiu de uscare/depozitare considerabil.
Când m-am reapucat de săpunărit?
Păi… săptămâna trecută. Am investit aproximativ 600 de lei în uleiuri, unturi, ape de flori, glicerină, forme de silicon, hârtie de testat aciditatea, mănuşi de unică folosinţă, cântar, pudră de cărbune, pudră de hibiscus, proteină din mătase, termometru de lichide fierbinţi. Posibil să mai fi scăpat ceva.
Am mai adăugat ulterior când am făcut prima serie de săpun şi un şorţ de bucătărie gros, o cratiţă măricică, un tocător de plastic gros.
Vineri am constatat că nu am sodă. Nu găseam cartea cu reţete şi tabelul de saponificare. Vineri seară şi sâmbătă dimineaţă am întors jumătate de casa efectiv cu fundul în sus.
Vineri pe la prânz am decis să dau comandă de sodă, convinsă fiind că voi găsi cartea într-un final. Apoi… surpriză! Găsesc soda. Anulez comanda. Cartea, nema… Dau comandă de carte. Mă sună magazinul online şi îmi spune că au eroare pe site şi cartea nu mai este în stoc, însă mă îndrumă către editura cărţii.
Sun la editură. Întreb de carte. Doamna de la celălalt capăt al firului îmi spune că nu ştie dacă mai este această carte, posibil numai cele cu defecte. Îmi cere răgaz să verifice în depozit şi revine cu telefon. Îmi spune că o are şi o trimite dar ajunge luni, pentru că tocmai îi plecase curierul cu coletele pe ziua respectivă. Nasol moment pentru mine pentru că îmi doream să săpunesc sâmbătă toată ziua. Şi asta pentru că ştiam că vor pleca copiii la bunici în Voluntari.
Practic tot sâmbătă am făcut cele 3 serii de săpun. Însă, de turnat în forme am început pe la ora 14. Şi asta după muuuuuuuuuulte cercetări pe net după reţete credibile, pe site-uri şi la persoane din branşă.
Ce probleme am întâmpinat?
Păi… lipsa cărţii în primul rând. Dacă la bucătărie poţi să jonglezi cu reţetele, în săpunărit este puţin mai complicat. Mai ales dacă alegi varianta cu sodă de puritate 98-99%.
În al II-lea rând nu am găsit un tabel cât mai complet cu valorile de saponificare. Îmi lipsea pe mama lui ulei de argan… 0.136 pentru curioşi. 😛
În al III-le rând nu aveam cantitatea necesară de uleiuri, unturi şi ape florale. Primul terminat a fost uleiul de măsline, apoi untul de cacao, uleiul de argan, apa de lavandă, apă de trandafiri de damasc, apă de rosmarin, gelul de aloe, apă de muşeţel.
În al IV-le rând ustensilele necesare preparării alkanetului (preparatului crud de săpun) mi-au fost la limită. Rapiditatea realizării seriilor de săpun mi-a fost încetinită de pauzele de spălare a ustensilelor.
VI- mănuşile de unică folosinţă erau scurtuţe şi destul de fragile. Recomand unele mai grosuţe de tipul celor menajere şi eventual până la coate dacă le folosiţi vara şi purtaţi un tricou sau nu aveţi un halat de lucru.
VII-spatiul de lucru s-a limitat la o masă şi chiuvetă. Bonus vreo 2 scaune prin bucătărie.
VIII- spaţiul de uscare şi ulterior de depozitare este o mare dilemă. Momentan am pus puţin pe aici, puţin pe dincolo. Cert este că am nevoie de un spaţiu aerisit şi măricel. Poate fi o cameră, un dulap cu rafturi.
IX- problemă și cea mai mare a apărut astăzi, când am văzut cât de mult mi-am afectat palmele. Dar să vă explic. 😀 😀 😀
Am lucrat în permanentă cu mănuşi, șorțul de bucătărie gros şi ochelari de protecţie la ochi. Când una dintre mănuşi mi s-a rupt, am schimbat-o imediat.
Dar… zăpăcita din mine a spălat de fiecare dată ustensilele cu MÂNA GOALĂ. Adică ce am evitat CORECT în prepararea săpunului am scăldat-o la spălatul recipientelor. Sfânta sodă caustică nu m-a ocrotit şi am început ulterior să simt picături.
Astăzi mâinile mele arată ca şi cum pielea vrea să fugă de pe mine. Am senzaţie de strângere, de solzi uscaţi, mă agăţ de diferite materiale textile. Practic astăzi a fost un chin să adun rufele de pe sârmă şi să la împăturesc. 🙁
Sfat pentru mine: CUMPĂRĂ-ŢI ZUZO MĂNUŞI GROASE ŞI LUNGI!!!
Sfat 2 pentru mine: SPALĂ USTENSILELE TOT CU MĂNUŞI!!!
Vă arăt câteva poze cu ce am lucrat. Încă nu vă spun reţelele, gramajele şi recomandările pe fiecare săpun în parte.
Asta şi pentru că am fost întrebată care săpun are un miros mai frumos. Iete că al meu nu are miros frumos. Ci numai pe cel al uleiurilor. Mirosul frumos pe care îl cunoaşteţi din comerţ este dat de uleiuri esenţiale. Uleiuri de tip aromaterapie, nerecomandate în contactul direct cu pielea. Însă, dacă cineva doreşte un săpun anume, cu o formă dintre cele avute de mine şi cu un miros special, se poate face pe comandă specială, numai pentru cel ce îl comandă, cu justificarea totală a celor folosite.
Până la următorul articol… mă duc să îmi afund palmele în ceva cremă 😀
In adolescenta am visat si eu sa fac cosmetice naturale dar mi-a trecut repede, din lipsa de spatiu, rabdare, bani. Insa apreciez foarte mult produsele homemade si iti doresc succes in continuare.
Multumesc. As arecia daca ai urmari povestea realizarii sapunului meu.
Mie imi plac săpunurile solide parfumate, dar nu le folosesc, le pun în dulap sa miroase bine.
Felicitari! Sunt foarte frumoase produsele homemade si bune.
Multumesc. Ma gandesc la ceva pachete.
Wow cat de tare, iti zic sincer ca initial am crezut ca sunt prajiturele😂😂
Fiecare cu ce pofteste 😀
Imi amintesc cand facea bunica sapun de casa…
Si… detaliaza te rog.
[…] Urmează planificarea timpului de lucru, în aşa fel încât să nu te deranjeze nimeni. SĂPUNUL NATURAL SE FACE CU AJUTORUL SODEI. Nu vrei să ai un accident cu această […]
[…] a săpunului este minim 6-7 săptămâni dacă este păstrat într-un loc uscat şi răcoros. Eu vă prezint săpunul realizat de mine, dar încă nu este bun de folosit. Cantitatea de sodă avută în el este încă destul de mare […]