Arăt 2 rezultat (rezultate)

De ce mi-a atras atenţia o Unitate Protejată

     Vorbeam zilele trecute cu o prietenă şi îmi povestea de cât de bine este că există Unităţi Protejate care vin în sprijinul persoanelor cu dizabilităţi. Iniţial nu am ştiut ce înseamnă o Unitate Protejată, apoi am aflat că este o firmă care doreşte să integreze persoane cu dizabilităţi pe piaţa muncii, făcând lucruri …

Unitate Protejată pentru Persoane cu Dizabilităţi

În general, când vedem sau auzim de persoane cu dizabilităţi, ne gândim la ei cu compasiune: „Săracul, nu poate merge, nu are o mână, nu vede sau orice altă problemă care îl scoate din „tiparul” de „om normal”. Ne gândim la ei ca la un corp, ca şi cum sufletul său, creierul, nu ar exista …