Vacanță întârziată „oleacă”

Vi s-a întâmplat vreodată să fiţi cât pe ce să anulaţi ceva important din cauza unui lucru crezut banal de multe persoane? Dacă da, permiteţi-mi să vă povestesc ce mi s-a întâmplat acum câteva zile.

Se spune că o vacanţă trebuie plănuită cu mare grijă ca să fii acoperit pe toate planurile. Acelaşi lucru l-am făcut şi eu. Am rezolvat cu cazarea. Am ales o cameră cu vedere spre natură. Acesta fiind un lucru pe care soţia mea îl adoră. Dar drumul până acolo am ales să-l facem cu maşinuţa noastră personală fiind mult mai comod decât cu trenul. Şi cum zilele trec foarte repede fără să îţi dai seama vine şi ziua de plecare. Ne facem bagajul şi îl punem în maşină. Toate bune până aici. Ne urcăm în maşină, dau să pornesc, dar nimic! Maşinuţa noastră nu voia să pornească. Încep să mă panichez un pic pentru că nu avusesem vreo problemă până atunci cu ea şi pot spune că în momentul când vine vorba de mecanică, “sunt în pom”. Pun mâna pe telefon să sun un prieten care se mai pricepea puțin la maşini, dar fiind vineri seara probabil era ocupat cu altceva. După vreo 30 de minute de aşteptat afară în frig lângă maşină, apare un bărbat mai în vârstă cu părul cărunt care se oferă să se uite la maşină să vadă dacă îşi dă seama care îi este “buba”. După 10 minute de verificări, bătrânelul vine cu verdictul şi cu o faţă zâmbitoare zice către mine:

– Fiule îţi trebuie o altă  baterie auto. Rămân puţin uimit la auzul acestor cuvinte pentru că am cumpărat cu un an în urmă o “baterie auto Rombat”. După câteva discuţii cu bătrânelul îi urez noapte bună şi acesta pleacă în drumul lui. Eu pun imediat mâna pe telefon şi fiind în era tehnologică, caut pe internet baterii auto ”ieftine” şi instantaneu îmi sare în ochi „magazin de baterii auto” bateriiautonet-300x171şi mai mare bucuria când am văzut că veneau şi îmi montau bateria la domiciliu şi nu trebuia să mai merg cu maşina în service, iar plata o puteam face online cu un singur click. Îi sun şi după ce îmi adresează câteva întrebări despre specificaţiile maşini, mi se recomandă o “baterie auto Varta varta-black-dynamic. În scurt timp, un băiat mai tinerel a apărut cu bateria. Pot spune că îşi onorau comenzile foarte rapid. Durează câteva minute şi maşina era gata de drum. Fericit că în sfârşit pot pleca în vacanţa pe care o plănuisem până la ultimul detaliu, deşi aveam bugetul micşorat, îi mulţumesc băiatului care îşi făcuse treaba ca un profesionist şi demarez imediat. După acest incident weekend-ul nostru a decurs minunat şi mă bucur că am reuşit să o scot la capăt, cu puţin ajutor bineînţeles.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015.

Lasă un răspuns