Un nou început

          Un punct, de multe ori este un semn de final; un semn că ai terminat o propoziție, o idee, o parte din viața ta. Un punct, este o parte din momentul când decizi ce este ordine sau dezordine în cuvintele tale.   

         După o perioadă de logoree precoce și gânduri dezordonate, am decis să fac ceva util cu acestea și să le folosesc pe rând, împreună sau subtil într-o șansă care se ivește o dată pe an.

        Cum am mereu deschise în bara calculatorului „enșpe” pagini despre „te miri ce”, printr-o întâmplare am dat de competiția națională a posesorilor de blog,  SuperBlog 2015 și am decis să mă înscriu. 

      Competiţia se desfăşoară în intervalul 1 octombrie – 30 noiembrie 2015. Este un concurs cu 25 de probe pe teme fixe. Doresc ca multitudinea de cuvinte și idei ce stau înghesuite în bila aproape rotundă de pe gât să fie capabile să trezească interesul cititorilor. Sper ca ideile mele înșiruite sub forma unui text, să nu trădeze fosta dezordine verbală.

       Doresc baftă tuturor „colegilor” de concurs.

Un gând despre „Un nou început

  1. Bun venit in SuperBlog!
    Iti multumim pentru inscriere si iti dorim succes! Prima proba deja te asteapta la start. Speram sa te regasim la linia de finish si la Gala SuperBlog 🙂 Inspiratie din plin si toate cele bune!

Lasă un răspuns