Ultimul interviu al castelanei de Grăjdeni

          Cu ocazia organizării pentru a doua oară a marelui eveniment  Regata Marilor Veliere, dăm publicității ultimul interviu cu „Castelana de Grăjdeni”. Deși și-a petrecut o mare parte din viață în preajma Mănăstirii Grăjdeni, castelana a avut parte de nori, pământ, rugăciune și iubire. Dar vă lăsăm să citiți rândurile următoare.

– Bună ziua şi vă mulţumim pentru primirea făcută. Este ziua Marinei şi văd că vă pregătiţi de plecare către mare.

– Aşa este. Împreună cu soţul meu, dorim să ne pregătim pentru Regata. Este prima dată când are loc în România şi vreau să iau parte la ea până nu este prea târziu pentru mine.

– Ce vreţi să spuneţi cu asta?

– În urma ultimei relaţii avute, era să îmi pierd efectiv capul în nori. Am avut un accident aviatic cu un avion de cultură.

– Puteţi să ne povestiţi întâmplarea?

– Desigur, nu mai am nimic de ascuns. Eram o puştoaică ce stătea mai mereu cu muncitorii la câmp, cu bucătăresele pe lângă crătiţi sau cu animalele în ogradă. Eram mereu plină de praf şi verdeaţă, iar tata construia de zor la „cetatea” pe care o vedeţi şi dumneavoastră în spatele nostru. Zilele de sărbătoare, erau rezervate în mare parte studiului, despre istorie, cultură şi bune maniere.

– De aici vi se trage şi pseudonimul de „Castelana”?

– Da, mai ales după accident. Am fost nevoită să stau în repaos la pat cam 3 luni, cu porţiuni de ghips, cu asistentă medicală la pat. Recuperarea a fost dificilă şi destul de dureroasă. Cert este că nu a reuşit să îmi scoată norii de tot din cap.

– Când vă referiţi la nori, spuneţi de fapt de plimbările cu avionul de cultură?

– Da, aşa este. Cum tata era mereu ocupat cu construcţia cetăţii, m-a însărcinat pe mine să am grijă de culturi, animale şi oameni. Era un an ce se arăta rodnic, iar tata a vrut să fie sigur că nu păţesc culturile ceva, aşa că a apelat la un avion să le stropească şi să le ude. Pilotul era un grec brunet, cu părul mai lung decât eram obişnuită să văd eu. Avea un comportament de om răzvrătit, ca şi cum se certa cu oamenii pentru că îl ţineau cât mai mult timp pe pământ. Pasiunile lui erau pilotatul avioanelor şi visatul printre nori. Cea din urmă am „contactat-o” şi eu numai decât. Prima invitaţie la zbor a fost de ziua mea. Împlineam 18 ani şi mi-am spus că îmi pot permite o pauză de jumătate de oră cât dura udarea terenului nostru. Nu pot descrie senzaţia aceea când „îţi fuge pământul de sub picioare”. Când norii sunt la ceai cu tine, iar păsările îţi arată măiestria lor de zbor. Primul meu sărut a fost tot în zbor. Treceam pe deasupra Mănăstirii Grăjdeni iar el, pilotul îmi ceruse să mă căsătoresc cu el. Deşi ne cunoşteam de 3 luni, nu am ezitat să spun DA. Tata nu a fost mulţumit. Ştia că începusem să îmi pierd capul şi că nu mai acordam atenţie câmpului, oamenilor şi casei. Zilele de sărbătoare le „zburam” cât ne ţinea combustibilul. El, pilotul, investea în combustibil tot ceea ce câştiga şi se hrănea cu iubirea ce mi-o purta. Apoi a venit şi propunerea de a învăţa să pilotez. Emoţiile au fost mai mari decât în momentul cererii în căsătorie. Când am luat prima dată manşa în mână, îmi tremurau genunchii de ziceai că am frisoane. După câteva şedinţe, începusem să mă descurc singurică. În ziua când am făcut 6 luni de când s-a înfiripat o relaţie între noi, i-am propus să conduc eu avionul şi el doar să mă asiste. Voiam să îi dau vestea că vom avea un copil. În timpul zborului, ceva a mers prost şi am pierdut controlul avionului, căzând în pădure. Noroc că aveam altitudine mică şi copacii au atenuat căderea. Eu am ajuns după spitalizare doar în casă, înconjurată de o asistentă şi o doică iar el, pilotul, l-a trimis tata în Grecia, la familia lui să îl îngrijească, iar dacă dragostea lui va fi adevărată, se va întoarce după mine când va fi pregătit. Au trecut ani de zile, eu mi-am revenit atât cât se poate recupera în urma unui accident aviatic şi am rămas şi cu ceva probleme. O lovitură puternică la cap, mi-a cauzat un edem ce s-a lăsat cu complicaţii. După acest capitol, mi-am jurat să fiu cât se poate de cerebrală, cu picioarele pe pământ. Tata chiar a avut curajul să mă trimită singură pe mare, să mă relaxez, să socializez şi cu alţi oameni decât cei ai câmpului şi să pun în aplicare acele cunoştinţe învăţate în zilele de sărbătoare. Aşa mi-am cunoscut soţul. Un căpitan din Constanța ce visa la Regata Marilor Veliere. La fiecare cină, a reuşit să îmi stârnească curiozitatea despre veliere, categoriile lor, traseul de urmat şi echipaj. Îmi arătase şi o poză cu echipajul său preferat ce o ţinea în portofel.

regata-marilor-veliere-2

Am rămas puţin pe gânduri. Deşi oamenii erau pe mare, totuşi erau și cu capul şi nu numai în nori. Pluteau şi zburau în acelaşi timp printre nori, păsări şi gânduri. Apele erau doar salteaua ce urcă şi coboară mecanic privirea marinarului. Am început să mă îndrăgostesc şi de căpitan şi de regate. Păreau să fie mix ul ce îmi vor da liniştea şi viaţa dorită. Aveam posibilitatea să călătoresc în lume, să cunosc constant sute de persoane şi să aflu povești impresionante. Ne-am căsătorit la bordul unui velier de clasa B, în Strâmtoarea Bosfor. Momentul când am fost declaraţi soţ şi soţie a fost botezat de ape cu un val înspumat şi de marinarii cocoţaţi pe pânze, aruncând orez şi petale de flori.

– Aveţi cea mai romantică poveste de dragoste pe care am auzit-o până în prezent. Aveţi un program făcut pentru Ziua Marinei?

– Desigur, avem locuri rezervate în  Adornate și vom participa la Regată ca invitați speciali  ai velierului.

-Mulțumim pentru timpul acordat și vă dorim o experiență de neuitat.

-Cu siguranță vor fi momente interesante.

La 2 zile  după publicarea acestui interviu, am aflat cu durere în suflet că în timpul unei furtuni pe mare, Castelana în vârstă de numai 32 de ani, și-a pierdut viața, lovindu-se la cap în carlingă. În amintirea ei, echipajul și soțul Castelanei, au decis să numească „puiul” velier al lui Adornate, Castelana.

Anul acesta, în programul Regatei Marilor Veliere 2016 participă 14 veliere din Bulgaria, Italia, România, Rusia, Spania și Vanuatu.

Calendarul evenimentului este următorul:

8 Septembrie – 11 Septembrie » Port Constanța, România

16 Septembrie – 19 Septembrie » Port Novorossiysk, Rusia

21 Septembrie – 25 Septembrie » Port Sochi, Rusia

1 Octombrie – 4 Octombrie » Port Varna, Bulgaria

În perioada de staționare în Port Constanța, cei 1000 de marinari și cadeți de la bordul velierelor, așteaptă aproximativ 100.000 de mii de vizitatori, cu care sunt dornici să își împărtășească cunoștințele și experiențele.

untitled

Lasă un răspuns