Gabriela Rusu- din lumea educației Usborne

     Zilele trecute vă povesteam de Mami Cool Alice.  Astăzi, o să facem o incursiune în lumea cărţilor pentru copii. Cărţi educative, non-violente şi atrăgătoare pentru cei mici. Bine, şi pentru cei mici, dar puţin mai mari 😛 . Cărticelele sunt de la naștere, fără o vârstă limită. Cărțile tip senzoriale sunt pentru bebeluși, iar enciclopediile sunt atât de interesante și pentru adulți.
Nu ştiu câţi dintre voi acorda o mare importanţă cărţilor. Nu mai este la modă să citeşti în format tipărit. Tableta, telefonul sau orice invenţie îi fac pe cei mici să uite de obiectul acela pe bază de celuloză tipărită. Învaţă de cuvântul „ecologie” doar din postările de pe reţele de socializare, dar folosesc jucării din plastic. Prea puţini mai stau în faţa unei cărţi cu pagini colorate iar mami, tati sau bunicul să le citească pe diverse intonaţii.
Din acest motiv, am ales să vorbesc cu o super Mami Cool, din lumea cărţilor. Dar să începem interviul.   18871240_10209546957010377_1577387155_n.jpg
– Bună Mami Cool, te rog să te prezinţi.
– Mă numesc Gabriela Rusu, sunt soţie şi mamă a doi copii minunaţi. Dintotdeauna mi-am dorit să am copii, deşi nu au venit în viaţa mea aşa de repede cum mi-aş fi dorit. Din 2006 sunt traducător autorizat de Ministerul de Justiţie, iar din 2013 am certificare în traducerile în/din domeniul tehnic eliberată de Ministerul Culturii. În anul 2015 am devenit reprezentant Usborne, şi îmbin cu drag aceste două activităţi alături de viaţa de familie, având sprijinul necondiţionat al soţului meu pentru a-mi desfăşura activitatea de acasă.
– Ce te-a determinat să alegi calea reprezentantului Usborne?
– Pentru mine a fost oarecum o conjunctură, în sensul că atunci când eram în CIC cu cel de-al doilea copil, care la vremea respectivă avea 3 luni, am fost anunţată că mi se va desfiinţa postul şi că nu mă voi mai putea întoarce la serviciu. Acest lucru m-a făcut să îmi schimb părerea despre munca fixă de birou, şi să iau în calcul varianta unei activităţi pe care să o desfăşor de acasă. Aşa am descoperit ce înseamnă Usborne. Având în vedere faptul ca eram deja foarte selectivă în privinţa cărţilor achiziţionate pentru băieţelul mai mare, aceste cărţi ni s-au potrivit mai bine decât mă aşteptam. Sunt non-violente, cu atenţie la limbaj şi ilustraţii. Sunt create în aşa fel încât să atragă atenţia copiilor şi să îi facă pe ei să îndrăgească lectura. De asemenea, sunt structurate pe categorii de vârstă, în aşa fel încât să găsim ce i se potriveşte copilului în funcţie de nevoi şi nivel de cunoştinţe.

Continuă lectura „Gabriela Rusu- din lumea educației Usborne”