Am născut cu ruj pe buze

     Poate vi se pare ciudată alegerea mea, dar am considerat că merit şi eu puţină culoare după o perioadă destul de dificilă pentru mine. Având în vedere faptul că m-am internat de urgenţă pe 8 mai şi am plecat de acasă arătând ca Lelea Floarea cu o burtă ce stă să explodeze, pe 11 mai eram anunţată că voi pleca acasă după ce îmi stabilizase starea şi îmi tratase enterocolita. Dar bebeii au avut alt gând se pare…

Mi s-a rupt apa din senin. O stare de “eu ce fac acum” mă cuprinde şi euforia îşi face loc în pieptul meu jucând o ,,Zorba grecul,, pe repede înainte… Anunţ o asistentă ce vine imediat să mă ia din salon pentru a mă duce în Sala de Naşteri. Puţin panicată şi ea, probabil pentru că era nouă pe secţie, nu ştie ce să îmi spună mai repede. Până se dezmeticeşte ea puţin, eu îmi dau cu ruj pe buze, spre uimirea colegelor de salon şi a asistentei care mă întreabă pentru ce. Continuă lectura „Am născut cu ruj pe buze”

Cum să scapi de acnee și Metafilosofie

     Facultatea, dacă este făcută la timpul ei, face parte din perioada în care cuvântul „acnee” este destul de des întâlnit. Indiferent că este cauzată de pubertate, alimentaţie, igienă precară sau stres, acneea tot acnee este. Unii au o formă mai pronunţată, alţi mai uşoară, spre deloc.
Ten scapat de acneeO altă formă de acnee ce am experimentat-o personal, este plictiseala. Pardon… „acnee de plictiseală”. Continuă lectura „Cum să scapi de acnee și Metafilosofie”

     Trăiesc pe acest pământ de 29 de ani. Cu bune și rele, ca toată lumea. De mică, mama mă tundea mereu scurt, sub pretextul că așa mi se regenerează părul și  va fi sănătos atunci când voi crește mare și voi fi capabilă să mă îngrijesc singură. Din această cauză, mă uitam cu invidie la verișoara din Iași care avea părul până la fund. Ajunsese una din dorințele mele cele mai mari: să am un păr lung, frumos și sănătos (mai mult…)

">Ordine sau dezordine… în păr