Recomand jucăriile magnetice de construcție

     Ai copii, ai multe jucării, dar şi gaură în portofel. Câţi dintre voi aţi observat cât de repede piere interesul celor mici pentru jucării? Ce facem noi? Cumpărăm altele, deşi ne împiedicăm prin casă de cele vechi. Bine, nu sunt vechi, au undeva la… o lună 🙁

     Maşinuţe de 5 feluri, 3 căţei de pus, cercuri, mingii cu duiumul şi o duzină de raţe amestecare. A… şi acestea nu sunt toate.

    Piese magnetice Cea mai recentă achiziţie a fost jocul cu piese magnetice. Continuă lectura „Recomand jucăriile magnetice de construcție”

De ce copiii ironizează alţi copii?!

     Zilele trecute am scris un text despre cum văd eu că se trăieşte azi adolescenţa. Am scris acest articol mai mult pentru mine, ca o revoltă personală, dar se pare că au rezonat mai mulţi cititori cu el.

     Două telefoane primite unul după altul şi conversaţii de minim 10 minute strict pe tema articolului, m-au pus pe gânduri. Mi se cerea în mod special o continuare. O prezentare a altor pierderi în adolescenţa de azi. Continuă lectura „De ce copiii ironizează alţi copii?!”

Ai un copil REBEL? Descopera 3 metode prin care il poti educa

 Text by Ammina 

     Daca ai un copil incapatanat, care refuza sa asculte ceea ce ii spui si incalca frecvent regulile pe care i le-ai impus, nu trebuie sa iti pierzi speranta. Este firesc ca unii dintre prichindei sa fie mai rebeli decat ceilalti, iar acest lucru nu inseamna ca nu il poti stapani. Singura diferenta dintre educarea unui junior ascultator si cea a unuia rebel este aceea ca trebuie sa aplici metode diferite.

copil-rebel

Continuă lectura „Ai un copil REBEL? Descopera 3 metode prin care il poti educa”

Nisip de casă

     Mă uit acum la copilașii mei și îmi amintesc de jucăriile cu care mă jucam când eram puțin mai mare decât ei. Roboței din pachete de tigări, flori făcute din sârmă colorată, coroane de regină din carton, borcane pictate cu acuarele în care să punem florile culese de pe stradă…

Mai era şi o emisiune la televizor cu un clown care desena sau confecţiona lucruri variate din te miri ce pentru amuzamentul celor mici. Însă, pentru mine, cea mai dragă jucărie era un ursuleţ în două nuanţe de roz, cu 2 inimi suprapuse, brodate pe piept. Era tare pufos <3. Fără el, somnul meu nu era la fel. Îmi oferea un fel de linişte şi companie în lumea viselor:) Era zâmbetul de seară, adus de bunicul meu în pat, înainte să mă culc. Când am mai crescut puţin, tot bunicul încerca să mă înveţe că este vremea să împart lucrurile, chiar dacă îmi plac foarte mult.

Când a apărut surioara în viaţa mea de copil mic, bunicul îmi spunea că este timpul să îl împart pe Moş Martin cu ea, să o protejeze în vise de Baubau şi să îi aducă miere ca să îi facă visele dulci. Mi-a fost greu, pentru că nu înţelegeam de ce trebuie să îi dau jucăria și ei. Multe certuri am avut de la acel ursuleţ. Deşi începuse să se deterioreze, surioara mea l-a îndrăgit imediat şi nu îl scapa din mână.

Acum, după mai bine de 20 de ani, fiind mămică de gemeni, am fost cu soţul la un târg cu produse destinate bebeluşilor şi copiilor mici. Ceea ce mi-a atras atenţia, a fost  nisipul de casă. La standul celor cu nisip era o trupă de pitici ce se ciondăneau pe culorile nisipului, fiecare dorindu-şi din culoarea altuia. Mămicile erau tare amuzate şi le făceau poze picilor. Puţin buimacă de starea „instabilă” a nisipului,de  culorile foarte frumoase precum şi de faptul că atrage toţi picii, am întrebat o mămică ce ştie de acel nisip de casă. Aceasta mi-a răspuns că este „Nisipul Kinetic, un nisip de jucărie perfect pentru casa ta, care nu se usucă, nu se risipește, nu se lipește de mâini și nu murdărește, fiind 100% sigur și nontoxic.” Ba chiar îmi şi arătă un filmuleţ pe You Tube cu minunăţia de nisip: P

Profund impresionată, mă gândesc cu nostalgie la vremea când aşteptam să termin şcoala cu coroniţă pentru a merge  la mare cu familia, unde mă bucuram de nisip cât era ziua de lungă. Mereu plecam de la mare cu o găletuşă de nisip şi o pungă cu apă, care ziceam eu că mă vor ţine până anul viitor, dacă voi lua şi atunci coroniţă.: P Acum, în 2016, se pare că ne putem bucura de nisip precum cel de la mare şi acasă în mijlocul patului.: D Este la fel de umed, dar şi uscat în acelaşi timp. Poţi face forme, sau îl poți face să se scurgă. Îl aduni repede precum aluatul şi nu se decolorează:).

Reţin informaţia primită şi abia aştept să crească bebelușii mai repede pentru a ne juca împreună cu nisipul de casă. Mie îmi place în mod special culoarea bleu. Oare lor ce culoare le va atrage atenţia?

Spaimă de mămică

Dacă ştiam dinainte că nu am voie lactate şi pâine, aş fi zis că nu pot trăi aşa. Dar, de o lună şi ceva, mâncarea mea înseamnă fructe, mâncare gătită doar din legume şi poate cu ceva gust de carne, fără acidulate, fără cafea, dulciuri, cu murături şi chestii sărate/acre. Viaţa de graviduță este taaare ciudată şi dificilă.

Având ceva mai mult timp liber, caut pe net şi găsesc en’spe mii de chestii, dar multe mă duc către  produse fără lactoză și   biscuiți fără gluten.

Untitled4

De asemenea, dau și peste un blog interesant. De fapt, astăzi, blog-ul este metoda cea mai folosită pentru promovarea unui stil de viaţă. Acolo găseşti recomandări ale unor oameni care au trecut prin situaţii similare. Consider că blog ul este un jurnal public, în care nu ai pretenţii să fie citit, doar să îţi laşi amprenta undeva în online, de unde poate fi „luată”, analizată şi poate pusă în aplicare. Am văzut că şi cei de la Nutrivita au blog.

Din ce în ce mult, dispare presa tipărită, pliantele de la metrou şi reclamele stradale. Lumea evoluează şi caută un mediu BIO şi pentru promovarea unui stil de viaţă mai sănătos. Au apărut mesajele pe telefon şi mail. Presa scrisă, a ajuns presa online. O blogosferă pentru a concepe o campanie sănătoasă pentru promovarea unui stil de viață tonic, proaspăt, durabil, este ca un fel de pepinieră de idei. Marea masă a populaţiei are mai mare încredere în textul scris al unei persoane care a trecut prin ceva asemănător cu el. Îl caută în mesaje, mail-uri, sau telefoane. Îl simte mai aproape decât revista lucioasă sau reportajul tv. De multe ori, populaţia este intoxicată cu informaţii de care de multe ori nici nu are nevoie, dar îl atrage prin culoare, mişcare şi locaţii. Asta îi ocupă uneori timpul necesar pentru a face mişcare adevărată, mâncare BIO, activităţi de recreere creative. Până şi detoxifierea folosită de vedete este de multe ori o poveste spusă frumos, ce costă taaaaare mult. Însă pe blog uri, găseşti reţete cu ţărănescul şi mirositorul usturoi, ceaiul de sunătoare, reţete de murături.

Stau să mă gândesc şi dieta mea nu îmi mai pare dificilă. Mă informez mai bine şi aflu de mămici care sunt vegetariene şi au născut copilași frumoşi şi sănătoşi. Caut pe net ce caut, dar când obosesc, mă aşez în pat şi citesc o carte despre templieri. Parte fantezie, parte realitate împletită cu dovezi ciudate. Da. Relaxarea mea este tot în citit. Când simt în mâini o carte, îmi place să îi miros paginile, să îmi închipui finaluri diferite. Dar ca să vezi, chiar şi în carte găsesc obiceiuri de mult uitate despre un stil de viaţă sănătos. Este punctat mult mersul pe jos, înotul şi mâncarea proaspăt gătită.

Adorm, dar visez cum îmi dansează în faţa ochilor produse BIO, ECO, dulciuri fără lactoză şi gluten. Când văd că s-au prins într-o sârbă energică, mă bufneşte râsul şi mă trezesc. Dacă şi subconştientul ştie că toate acestea se împletesc şi poţi trăi sănătos cu ele, eu mă calmez şi îmi aştept cuminte gemenii ce vor sosi în zodia Gemenilor.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015.

Să ai sau nu încredere în cluburi?!

Nu sunt genul care să meargă în club. Culmea, am început să merg în cluburi abia după despărţirea de fostul soţ. În ziua divorţului, la 9 eram la tribunal pentru sentinţa iar la 13 eram voluntar în Marşul Roz din cadrul Campaniei Preţuieşte viaţa al firmei Avon Cosmetics. Tot cu Avon am fost şi în cluburi, ca sponsor al balurilor de boboci de la liceele din Bucureşti şi câteva universităţi.

Iniţial, aceste cluburi sunt curate când îşi primesc „clienţii”, dar imediat devin cocine care duhnesc a ţigări şi trabucuri, pahare sparte şi alcooluri scumpe. Săracii părinţi îşi lasă copiii pe mâinile sigure ale profesorilor şi directorilor care sunt mână în mână cu elevii sau cu firma care vine să le ofere diverse variante pentru baluri. Fiecare îşi primeşte partea în funcţie de cât de mult a fost implicat. Cunosc chiar cazuri în care organizatorii, adică firma, au renunţat la bal pentru că nu le ieşea partea lor.

Revenind la siguranţa copiilor şi supravegherea din partea profesorilor, aceasta se rezumă la câteva mese sau câțiva metri de locul unde îşi are locul comisia de profesori. Am avut şi neplăcuta surpriză să văd ce „vodci” sălăşluiau pe mesele lor iar SPONSORII de la nişte firme, primeau apă plată şi paie… Şi să nu credeţi că reprezentanţii primăriilor din Bucureşti nu au habar de ce se întâmplă în cluburi. Primăria capitalei şi nu ştiu ce asociaţie de tineret, posibil aparţinând partidului X, îşi trimit reprezentanţi la toate evenimentele de acest fel, pentru a racola viitori „puliticieni” şi „ene”. Îmi cer scuze de limbaj, dar asta este părerea mea.

În afară de chestiile cu NU care sunt uitate imediat ce au trecut de uşa de la intrare în club şi aici mă refer la NU SE VINDE ALCOOL ŞI ŢIGĂRI MINORILOR, NU SE VINE ÎMBRĂCAT INDECENT, NU SE CONSUMĂ DROGURI, copilul parcă se transformă şi devine o fiinţă de nedescris. Bea ca tatăl, înjură precum ţiganii, fumează ca furnalele, dansează provocator precum panaramele. Cu alte cuvinte, încearcă să fie ceea ce văd la adulţi. Vor să sară de etapele copilăriei când ar trebui să se distreze cât mai mult, să stea afară şi nu în casă la pc, la Mc sau alte firme asemenea.

Cluburile, acele focare de infecţie la propriu, începând cu toaletele, care din ora a doua de funcţionare nu mai au hârtie igienică şi unde stai la coadă de zici că suntem la lapte pe vremea comunismului, cu aerisirea lor precară, care îţi oferă o laringită cronică după ce inhalezi n’spe mii de naţii de ţigări, trabucuri şi droguri fumate, paharele clătite precar, doar pentru a fi refolosite imediat, sunt doar lucrurile care se pot observa imediat. Tapiţeriile pârlite cu ţigara sau bricheta, din motiv că pot, coada la borât afară, „supravegheată” de agenţii de pază ai clubului şi becurile lipsă, nu se bagă de seamă.

Dar de probele la concursurile de Miss şi Mister, ce spuneţi? Proba pijamalelor a ajuns o defilare în petice de dantelă şi chestii care cred că ar trebui să fie sutiene. Etalarea pielii pentru cele ce au dimensiuni demne de fotomodele a ajuns ceva obişnuit. Ţinuta de seară pentru fete, este demnă de… Muzeul Antipa. Fie etalarea oaselor prin transparența textilelor, fie rochiile prea mulate sau prea scurte, îţi fac o mini prezentare a părţilor anatomice externe.

Fie încrederea părinţilor este călcată în picioare de organizatorii balurilor pentru un venit suplimentar, fie este batjocorită de copii care abia scot capul în lume. Complotul organizatori, profesori, elevi şi cluburi, este practic bomba care poate exploda în fiecare minut, secundă, clipă. Cluburi în România avem slavă Domnului destule. Elevi şi cântăcioși de asemenea. Haine de etalat şi vieţi de pierdut… NU AR TREBUI SĂ FIE CAZUL!!!

Oare câţi părinţi şi-au trimis delegaţi la un eveniment al copiilor ce urmează să se desfăşoare într-o astfel de locaţie? Oare câte școli/licee/universităţi au puterea/capacitatea/locaţii bune de folosit pentru baluri şi evenimente festive? Nu ar fi un loc mai uşor de supravegheat şi mai sigur din punct de vedere al panourilor electrice/vânzării de băuturi şi toalete mai igienice?

În timp ce scriu aceste gânduri, un alt club din Constanța arde. Mâine poate fi altul şi altul şi ALTUL. Din dorinţa de înavuţire, patronii trec limita de persoane ce o pot primi, când le expiră băutura, fac oferte, când vrei masă, te obligă să iei pachet de băutură ce te uşurează de cel puţin 200 de lei. Toate acestea se întâmplă PENTRU CĂ PERMITEM, PENTRU CĂ NE PERMITEM.

Trebuie să facem ceva. Nu să donăm sânge doar pentru că a cerut la tv, nu să dăm 3 paleţi de apă plată la donatori, pentru că ne-a cerut nu ştiu ce victimă ce a scăpat din iad.

Trebuie legi mai stricte în cluburi, direcţia sanitară să fie mama spaimelor iar angajaţii din locaţii să aibe CONŞTIINŢA la ei.

Repet, acestea sunt gândurile mele.