Am nevoie de ajutor… :(

Vreau să apelez la toţi cei care citesc acest text. De obicei, sunt persoana care rezolva problemele, chiar şi pe ale altora, fără să îmi ceară ajutorul. Acum… mă aflu în situaţia de a renunţa la un venit de aproximativ 30-40 de lei (ştiu că sună penibil: (: (: ()

Sunt într-o companie tip MLM de 11 ani iar de 5 ani şi oleacă, am o echipă micuţă, care îmi aduce un venit la fel pe penibil… Dar, pentru mine, activitatea face mai mult decât bănuţii. Am cunoscut oameni cu care am legat o oarecare prietenie. Vorbim şi jumătate de oră la telefon.

Una din aceste persoane, a vrut şi ea să aibe un venit mai mare şi a devenit şi ea Coordonator. Din conversaţiile şi întâlnirile anterioare cu această persoană, am reţinut că ar avea pregătire psihologică, experienţă în alte MLM-uri şi este şi colaboratoare la un cabinet de terapii naturiste.

Cu alte cuvinte, ar avea ceva experienţă în comunicarea cu oamenii, vânzările şi internetul.Ca vârstă, ar avea între 45 şi 50 de ani. Am încercat pe cât posibil să îi respect vârsta, dar experienţa pare să îi lipsească cu desăvârşire.

    Este genul care nu are răbdare să îi explici nimic. Nu citeşte mail-uri, nu răspunde la mesaje importante, nu ştie/vrea să înveţe să îşi „citească” rapoartele de activitate. Spune că are un Lider superior care ar trebui să îi explice rapoartele, mai ales că nu le poate deschide pe laptop acasă. Ea a început greşit această activitate de Coordonator. A „găsit” oameni care nu pot veni la cursuri, la testare de produse pentru reprezentanţi şi clienţi. A făcut greşeala să dea constant comenzi minime pe conturi de reprezentanţi inactivi. Ba chiar a şi pocit unele comenzi, ba ne-calculând corect produsele condiţionate, ba dând comenzi sub pragul minim de comisionare. Cu toate acestea, a reuşit să fenteze sistemul de câteva ori, dar la bani a făcut crize. Şi eu m-aş simţi poate la fel când aş vedea o valoare de 35-58 de lei IMPOZABILI ca rezultat al muncii mele.

    Deci nu are răbdare să fie învăţată, dar când are nevoie de ceva, un cont blocat, o plată cu termen depăşit, o comandă blocată din X motiv, mă sună şi mă ia la rost ca şi cum  Avon-ul este compania mamei. UPS… 😛 nu trebuia să menționez și firma 🙁 …

     DECI cu alte cuvinte, cum să reacţionez? La ultima conversaţie telefonică i-am spus că dacă nu are răbdare să se soluţioneze problema respectivă în paşii corecţi şi este la fel de insistentă şi stresantă, o scot din echipa mea şi o las în plata domnului, să vadă ea cine o doreşte în echipă…