Anca şi evenimentele din Marea Britanie

  • Pe Anca am cunoscut-o în tabără. Avea acea înfăţişare de om fără vârstă. Nici adolescentă, dar nici adult. Siguranţa cu care vorbea, împletită cu dezinvoltură, erau lucrurile care atrăgeau oamenii la ea. Ziceai că este unsă cu miere. Mi s-a părut atât de interesantă ca persoană, încât am spus că trebuie să o cunoaşteţi şi voi.

    – Bună Anca, te rog să te prezinţi şi să ne spui cu ce te ocupi tu.
    – Hei. Eu sunt Anca. Momentan lucrez la Marriott Hotel în Liverpool la rezervări şi vânzări.
    – De ce ai ales această ţară?
    – Am ales Marea Britanie deoarece am venit aici iniţial la facultate. Universitatea din Derby a fost singura care mi-a oferit posibilitatea să studiez managementul evenimentelor şi relaţii publice în acelaşi timp. Iar după ce am terminat, am ales să rămân aici şi să profit de oportunităţile care apar, ca să capăt experienţă şi să înţeleg în profunzime această meserie.
    – Ai făcut cursuri în domeniu?
    – Am terminat Universitatea din Derby, la profilul Managementul Evenimentelor şi Relaţii Publice. Am reuşit să organizez şi să lucrez la mai multe conferinţe, dar şi să fac cercetare în legătură cu motivele şi procesul de gândire al clienţilor care preferă să angajeze o companie externă decât să se ocupe personal de aceste lucruri.
    – De cât timp te pregăteşti pentru această meserie?
    – Fară să luăm în considerare activitatea pe care am avut-o înainte de facultate, mă implic activ în evenimente, vânzări şi cercetare de aproximativ 6 ani.
    – Consideri că mai ai de învăţat sau pentru ceea ce lucrezi deja este suficient?
    – Industria evenimentelor este deocamdată la început. Sunt foarte multe lucruri de învăţat. Mai ales pentru că este atât de diversificată. Făcând parte din domeniul ospitalier, fiecare eveniment este unic prin cerinţe şi design. Acesta este motivul pentru care există mereu o variabilă care nu poate fi controlată.
    – Ai obţinut premii până în acest moment?
    – Deocamdată nu m-am concentrat pe premii. Am avut mai multe reuşite pe plan intern la fiecare companie la care am lucrat.
    – Care sunt evenimentele pentru care vrei să lucrezi?
    – Mi-ar face plăcere să lucrez în echipa de organizare a Carnavalului de la Rio. Permanent, mi-aş dori să pot organiza conferinţele ONU.
    – Au fost ocazii când ai refuzat o anumită solicitare? Care a fost motivul?
    – Nu am tendinţa să refuz oportunităţile care apar. Singura dată când am refuzat a fost pentru o poziţie ca şi coordonator de evenimente pentru o companie din Cluj. Când mi s-a oferit această şansă, nu am considerat că sunt suficient de pregătită să mă întorc în ţară. Mi-ar face plăcere să revin la un moment dat, dar simt că mai am încă lucruri de învăţat înainte să fac acest pas.
    – Ai fost la evenimente ale diferitelor etnii? Ţii cont de religia şi educaţia clientului şi îţi adaptezi munca?
    – Am lucrat la mai multe evenimente ale căror clienţi aveau anumite cerinţe sau restricţii din cauza religiei sau a tradiţiilor sociale. Întotdeauna mi s-a părut interesant să mă adaptez acestor provocări, deoarece îmi antrenează creativitatea şi mă fac să gândesc într-un mod ieşit din comun.
    – Până în acest moment, care este cea mai mare realizare a ta?
    – Nu cred că aş reuşi să aleg una anume. Mă bucur că am reuşit să realizez tot ce mi-am propus, indiferent cât de dificil a fost la momentul respectiv.
    – Unde îţi doreşti să ajungi cu munca ta?
    – Îmi doresc să reuşesc să acumulez suficientă experienţă cât să pot să mă întorc în România şi să îmi deschid un hotel care să se concentreze mai ales pe partea de conferinţe şi business.
    – Ce fotografie te reprezintă cel mai bine?
    – Aceasta este una din pozele mele preferate. A fost făcută în primul an de facultate şi îmi este extrem de dragă deoarece a fost cea mai frumoasă toamnă pe care am văzut-o până atunci. De asemenea, persoana care a făcut poza, a devenit una din prietenele mele cele mai bune, tocmai pentru că ne-am întâlnit la momentul respectiv.

    anca
    – Ce fotografie ilustrează cel mai bine munca ta?
    – Nu am o poză reprezentativă pentru munca pe care o fac.
    – Ştim că ai făcut voluntariat. Unde te-a tras inima să te implici şi de ce?
    – Mereu m-a atras voluntariatul. Am fost foarte dedicată mai ales în timpul liceului şi al facultăţii. Mereu m-am concentrat pe evenimente sau copiii. Cum nu mai am chiar atât de mult timp liber, m-am dedicat în mod deosebit proiectului Petrom “Ţara lui Andrei”. Îmi place foarte mult ideea din spatele acestui proiect şi consider că este o acţiune cu un impact imens. Este uimitor cât de mare este progresul elevilor care participă, mai ales că tabăra pentru fiecare serie durează doar o săptămână. Şi datorită faptului că nu mai locuiesc în România, în fiecare an încerc să revin ca voluntar în această tabără. Este modul meu de a da ceva înapoi. Iar dacă modul meu de a fi sau experienţele prin care am trecut eu pot influenţa sau ajuta pe careva, sunt mai mult decât fericită să le împărtăşesc şi să încercăm să creştem împreună.
    – Recomanzi voluntariatul?
    – Categoric da.
    – Care este locul din copilăria ta în care te-ai întoarce oricând?
    – Grădina Zoologică din Târgu Mureş. Este locul în care şi acum mă duc să îmi adun gândurile, să mă relaxez sau doar să îmi petrec timpul liber.
    – Ce loc sau comunitate ai vrea să dezvolţi dacă ai avea puterea financiară sau un colectiv de muncă?
    – Mi-ar plăcea să mă concentrez pe reciclare şi energie regenerabilă. Este o zonă care, mai ales la noi în ţară, nu a fost utilizată la adevăratul potenţial.
    – Ai câteva sfaturi de dat cititorilor?
    – Singurul sfat pe care îl am pentru oricine şi singurul lucru care mă ghidează în viaţă este atitudinea pozitivă. Este foarte important să menţii o atitudine pozitivă în absolut tot ce faci iar cu asta se pot muta munţii. De multe ori ceea ce gândeşti şi ceea ce transmiţi către univers se întoarce înapoi la tine. De ce să nu vrei doar bine?
    – Mulţumesc Anca pentru timpul acordat şi promitem să te urmărim cu interes. Poate construieşti un hotel lângă Grădina Zoologică din Târgu Mureş.:)