Am fost produs, acum sunt producator

     Cândva demult, în altă guvernare, am fost un gând. Apoi, ai mei părinţi au sădit acea sămânţă preţioasă. La puţin timp, m-au văzut în toată splendoarea mea de dimensiunile unui NASTURE, încadrat într-un CHENAR. Mama a avut grijă de mine şi m-a dospit bine şi m-a copt precum o PASCĂ. Când am scos capul în lume, tata avea nasul UMEZIT, iar mama primise o EŞARFĂ. În a treia SUBSEARĂ a existenţei mele, am ajuns acasă. Nu aveam LEAGĂN sau MUŞCATĂ în cameră, dar mirosea a DROB iar unele rude putem să jur că au făcut şcoala de CLOVNI. Îşi făcuseră toţi o ÎNCONDEIERE „interesantă” a feţei de îţi venea A ETIRA vopseaua până la urechi. Continuă lectura „Am fost produs, acum sunt producator”