Tabăra de voluntariat

     Am primit provocarea celor de la Spring SuperBlog 2017 şi Momondo de a arăta o fotografie din călătoriile mele, la care ţin foarte mult. Ce am ales eu, nu este o fotografie, ci o simplă poză. Nu este prea clară, nu este artistică sau „regizată”, ci doar REALĂ

999058_10151471914811612_2140576655_n

A fost făcută în vara anul 2013, în cadrul unei tabere de voluntariat. A fost prima în care am participat ca voluntar, dar cea care a avut cea mai mare valoare sentimentală pentru mine.

     Momentul surprins în poză, este momentul mesei, unul din puţinele în care ne puteam „relaxa”, deşi era zarvă mare. Acolo aflam problemele copiilor, bucuriile şi nu în ultimul rând şicanele. Copilaşii era cu vârste între 11 şi 13 ani, din câte îmi amintesc şi sper să nu greşesc. Nu poţi spune că erau nici mici, nici mari. Cu toate acestea, am fost surprinsă de multe ori pe nepregătite. Atât eu, cât şi colegii voluntari, profesorii însoţitori şi organizatorii taberei.

     Am avut parte de opt zile pline, în care am avut printre noi, păduchi, crize de isterie, crize de personalitate, crize de epilepsie la masă, copii cu regim alimenar sau vegetarieni, rugăciuni, febră, frică de întuneric, copii care nu au mâncat carne sau ciorbă în viaţa lor, fetiţe cărora le-a venit prima dată menstruaţia şi nu ştiau nimic despre acest lucru. Am mai avut un băieţel care vorbea doar limba maghiară şi nu se înţelegea nimeni cu el. Doar bucătăreasă de la hotel putea să ne traducă, dar nu era mereu la muncă. Să vă mai spun ce „gimnastică verbală” făceam?! Şi cu toate acestea, trebuia să îl implicăm în toate activităţile, să le înţeleagă şi să fie binedispus. La finalul taberei, copilaşul a învăţat câteva cuvinte în romană şi colegii lui în maghiară.:)

     Am avut parte de trăsnăi cu nemiluita. Nopţi întregi în care făceam planton pe culoarele hotelului pentru a supraveghea copilaşii. Începuse să se placă unii pe alţii şi ne gândeam la ce este mai rău. Unii au început să se încuie în camere şi nu răspundeau cu orele. Când reuşeam într-un final să intrăm în cameră, ei erau în baie, cu muzică la maxim şi jucau Macauă pe gresie 🙂 Sau mai erau grupuri de fetiţe care se adunau într-un dormitor mai mare, îşi scoteau proviziile de dulciuri nepredate la sosire şi începeau să plângă de dorul mamelor. Cine credeţi că plângea mai tare? Un băiat înalt şi slab 😀 Când am întrebat fetele ce caută în camera lor un băiat, ele au răspuns în cor că nu văd niciunul 😀

     Tabăra a fost atât de complexă, încât am învăţat şi noi voluntarii cot la cot cu copilaşii. Orele de antreprenoriat sau dezvoltare personală au fost ţinute cu atâta profesionalism, încât ai fi spus că informaţia este transmisă unei serii de manageri sau studenţi eminenţi. Orele „serioase” au fost alternate foarte frumos de către organizatori cu ore de mers pe munte, ieşire în Parc Aventura din Braşov, creaţie de modă ecologică şi defilare pe podium, discotecă şi concursuri de talente.

     Nu au lipsit trăsnăile nici de această dată. Am avut o mireasă băieţel, îmbrăcat în hârtie igienică şi un mire fată, îmbrăcată în frac, fabricat din pungi de gunoi menajer, copilaşi cu frică de înălţime ce au începu să ţipe de au speriat tot parcul, copilaşi timizi la dans, ruşinoşi, sau atacuri de panică. Copii cu tratament ce nu au mai ţinut cont de orele fixe, parodie în limba maghiară şi nu în ultimul rând copilaşi supăraţi că nu au primit şi ei diplome la concursuri.

     Ce nu am spus până acum, a fost faptul că aceasta era o tabără specială pentru copiii angajaţilor din staţiile de benzinărie împrăştiate în toată ţara. Erau copii de condiţie cel mult modestă, dar care făceau sporturi de performanţă. Sau care scriu versuri atât de frumoase. Nu ştiu dacă mă credeţi, dar o fetiţă a reuşit să facă versurile unui imn de echipă în aproximativ 10 minute.

     În acea tabără am legat prietenii interesante. Toţi voluntarii erau diferiţi, de la profesori, studenţi, la angajaţi. Cel mai mult am apreciat prietenia lui Ştefan, un student la Iaşi, care ulterior mă suna seara şi îmi cânta la chitară. 😛 Tot cu el am mers şi la mare în Vamă, de unde un alt prieten al meu ne-a dus în Bulgaria.

     Sunt multe de spus despre o tabără de voluntariat. Timpul pare că se lungeşte, iar la plecare se împart lacrimi de brontozaur în dreapta şi în stânga, fără să se mai ţină cont că eşti copilaş de 11 ani, profesor sau voluntar… 🙁

     Am învăţat că un pui de om are un caracter de om mare şi nu contează religia, etnia sau localitatea de provenienţă.

     Cam aceleaşi principii le împărtăşesc şi cei de la Momondo, pe al carui site am gasit un Ghid de buzunar pentru persoane cu dizabilitati.

     Mi-ar place să cred că în lume există locuri ce pot fi vizitate şi de oameni „speciali”. Nu sunt mai puţin preţioşi pentru că au o mână sau un picior diferit. Capul le este la fel de util, sau chiar mai deştept decât la o mare parte din populaţia lumii, care au tot şi totuşi nu realizează acest aspect.

     Dacă tot am pomenit de populaţia lumii, tot pe site-ul celor de la Momondo am găsit un concurs interesant, legat de originile tale, The DNA Journey. Poţi să afli ce diversitate ai în ADN-ul tău, şi tot odată poţi câştiga o excursie către originile tale.

     Dragă cititorule, îţi doresc şi ţie să ai parte de experienţa unei tabere de voluntariat. Să vezi zâmbete de copii şi să primeşti milioane de întrebări. Să îţi crească sufletul în tine precum ciupercile după ploaie. Ştiu, cam ciudată comparaţia, dar asta am simţit eu. Deşi nu cred că am dormit mai mult de 4 ore pe noapte şi am slăbit cam 5 kilograme în 8 zile, nu m-am simţit niciodată atât de bine. <3

263325_10151462329786612_1115461521_n

     Când eşti voluntar, nu ai pretenţii. Pleci uneori cu bani la tine şi mâncare la pachet.

    Lafel este şi cu iubitorul de călătorii. Îţi alegi traseul şi pleci cu inimă deschisă, cu „ceacrele” şi tot zen-ul pozitiv de care poţi uza. Diversitatea culturală, vegetală şi mai ales culinară, îţi vor răsplătii atât trupul, cât şi sufletul.

Drum bun călătorule, zi cu soare şi triluri de păsărele.

Acest text a fost scris pentru Spring SuperBlog 2017.

 

Un gând despre „Tabăra de voluntariat

Lasă un răspuns