Când eşti plecat la schimb de experienţă peste hotare, ţara ta începe să ţi se pară cea mai frumoasă, cea mai caldă, cu florile cele mai plăcute şi mâncarea cea mai aleasă. Ei bine, dacă totuşi te afli în Shanghai, unde totul este mic, chiar şi porţiile de mâncare, parcă viaţa nu mai este aşa de grea. Bine, până la ciorba de burtă şi sarmale 🙂
Uneori poţi să trăieşti şi cu mâncare chinezească Wu Xing. Da musai 3 cutii de fiecare, se comandă în grup apoi te apucă pandaliile că nu şti ce să faci cu cel puţin 12 cutii goale de mâncare. Dacă mai este şi o zi mohorâtă de toamnă, cu un cer gri şi atmosferă apăsătoare, mai bine îţi chemi colegii la tine în sufragerie şi începeţi să depănaţi amintiri din ţară, aplecaţi deasupra unei cutii Wu Xing.
Şi mai te apasă pe suflet şi apropierea sărbătorilor de iarnă 🙁 . Începi să te simţi ca în lumea spiriduşilor, dar nu cei ai lui Moş Crăciun. Ai vrea să îţi pregăteşti cizmuliţele, să împodobeşti bradul şi să întinzi ghirlande… Dar în China sunt prea puţini creştini care sărbătoresc Naşterea Domnului. Cu toate acestea, în marile oraşe, se pot vedea ghirlande luminoase întinse şi câţiva brăduţi împodobiţi, dar nu sunt ca cei din România. Au acel stil aparte, decoraţiuni ce nu îţi spun nimic şi mirosul… nu există. Un Crăciun fără miros de brad, este ca un cozonac fără mirosul lui specific…
Tresărind pe scaun la auzul soneriei unui telefon, oftez cu gândul la România mea, la colinda cântată cu suflet şi la bucuria împodobirii bradului.
– Haideţi să ne facem „Crăciunul nostru”, dar să facem şi „SHARE & PLAY” -ul lor. Le spun eu colegilor mei. Să împărţim mâncarea ce o mai avem vecinilor, apoi să ne jucăm cu cutiile goale rămase. Propun să ne facem fiecare câte o decoraţiune dragă de Crăciun. La final, punem împreună, să vedem ce putem să împodobim cu ele.
Zis şi făcut. Fiecare coleg al meu, avea câte 3 cutii goale de mâncare chinezească Wu Xing. Ca şi cum ne-am fi vorbit între noi, am făcut coadă la chiuvetă să curăţăm cumva cutiile de resturile de mâncare. Am scotocit prin casă şi am pus pe mijlocul mesei din bucătărie două foarfece, creioane de colorat, acuarele, pensule şi beţele de la meniuri.
Fiecare aveam alocat un colţ de masă unde bricolam de zor, fără să tragem cu ochiul la vecin, pentru că eram destul de entuziasmaţi cu toţii şi nu mai era nevoie să ne inspirăm de ici sau de colo.
Nu ştiu când au trecut două ore, dar la final, fiecare a meşterit ceva drăguţ. Fiecare şi-a ales simbolul lui preferat de Crăciun.
Matei a ales bradul. Mai ales că nu avem unul natural în Shanghai. A suprapus nenumărate triunghiuri colorate în verde peste un băţ de mâncat. Aş spune că era cam aerisit brăduţul lui 😛
Dan a ales globuleţele. A desenat o bandă pe mijlocul cercului şi le-a colorat cât mai atrăgător posibil. În Shanghai poţi să pui în Pom cam de toate, dar globuleţe nu găseşti 🙁
Liviu, s-a gândit mai întâi la Moş Nicolae, la dulciuri şi fructe. A desenat şosetele ce le atârna cândva la gura sobei. Aici şi caloriferul este ciudat…
Eu, am rămas cu gândul la colinde, la Steaua Sus Răsare şi la Sorcovă. Oare au auzit chinezii aşa cântece? Oare dacă le traducem pentru ei, le vor înţelege? Eu am făcut o stea mai mare, formată din 6 steluţe micuţe, prinse de 3 beţe de mâncare chinezească.
Cu toţii ne-am minunat de creaţiile noastre, dar ne-am şi bucurat cu suflet de copil. De mult nu am mai meşterit aşa cu drag şi spor la ceva. Acum, puse împreună, decoraţiunile noastre erau şi mai frumoase.
Dintr-o dată, parcă au prins puteri magice. Brăduţul, a crescut în înălţime şi avea miros. Da miros de brad adevărat. Apoi, globuleţele au devenit rotunde şi au ţopăit până la crengile noului brad. Ciorapii lui Liviu, au crescut şi ei. Au devenit atât de încăpători, încât puteau să primească şi dulciurile de Moş Nicolae, cât şi cadourile de Crăciun. Iar steaua mea, a devenit atât de luminoasă, apoi a început să cânte colinde dragi nouă.
Cu o lacrimă în colţul ochiului şi cu o mare căldură în inimă, mi-am îmbrăţişat colegii. Ne-am desprins din acea strânsoare numai când a început să sune telefonul.
– Alo, da. Sarumâna mămico. Ce faci? Cum?! Ai mă mamă, cum să ne trimiţi sarmale şi şorici în China? Da mamă, ştiu să recunosc europenii de chinezi, sunt cu un cap mai mare. Nu mamă, încă nu am găsit români în zonă. Cum?! Ai găsit tu românce în Shanghai? Stai puţin mamă, sună cineva la uşă.
Lăsând telefonul jos şi îndreptându-mă curios la uşă, căutam din priviri colegii. Miraţi şi aceştia, pentru că eu nu aveam alţi musafiri înafară de ei, aşteptau să deschis uşa.
– Primiţi cu colindul şi cu sarmaua? Trei fete, la vreo 20 de ani, cu o cratiţă plină vârf cu sarmale şi cu zâmbete contagioase, ne-au trecut pragul ţopăind. Nu ştiu cum le-a găsit mama, dar îmi vine să o pup de o albesc.
– Mamă, cred că voi fi puţin ocupat acum. Mă duc să mănânc sarmale. Apoi vreau să înching o horă în curte, să vadă vecinii cum trăim noi sărbătorile. Şi aşa ei sunt acum ocupări să îşi pună bannerele aniversare pe case. Adică îşi scriu mesaje şi urări de bine pentru anul care vine. La ei aşa este tradiţia, să ţi le pui pe casă. Te iubesc mult mămico şi abia aştept să mănânc şi sarmale făcute de tine.
Nu ştiu când a trecut timpul şi au dispărut 54 de sarmale, dar cu siguranţă dansul şi voia bună a ajutat la asta. Am jucat iar SHARE & PLAY cu mâncare chinezească, pentru că amicii mei tot încearcă să câştige acel telefon smartphone HUAWEI P10 lite.
Dacă şi tu vrei să te distrezi, să creezi ceva nou, comandă în grup mâncare Wu Xing şi înscrie-te la concurs şi pentru premii săptămânale.
Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2017
[…] SHARE & PLAY cu sarmale și tăieței […]