Şcoala de iarnă a părinţilor de gemeni

Şcoala de iarnă a părinţilor de gemeni

De mult timp încerc să organizez o serie de evenimente pentru părinţi de gemeni. Suntem o categorie aparte de părinţi. Suntem de cele mai multe ori o excepţie de la regulă sau pur şi simplu catalogaţi ca părinţi de doi copii. Nu este eronat spus că părinţii de gemeni sunt părinţi de doi copii, dar, situaţia este diferită. Partea aceasta de “cazuri particulare” am încercat eu să o pun în evidenţă în cursurile pe care le-am aşternut pe hârtie dar practic încă nu le-am realizat.

Uneori chiar este indicat să mergi la cursuri. De stat, private sau cursuri ocazionale toate sunt bune atât timp cât are şi o parte practică. Dar o “şcoala” care să aibă cursuri pentru mamă, pentru tată şi pentru ambii părinţi ar fi ideală, mai ales dacă este împărţită pe categorii de vârstă.

Când mi s-a dat şansa să fiu organizator de evenimente în Braşov, nici nu am mai căutat salon de evenimente în Braşov pentru că ştiam din anii trecuţi locaţia ideală.

Am ales cazare în Poiana Braşov  şi am setat ediţia pilot pe 12 noiembrie la Royal Boutique Hotel Poiana Brașov.

Vreau să aduc împreună natura, mâncarea tradiţională, familia şi educaţia. Am gândit aceste cursuri ca având o durată de 3 zile, timp în care copilaşii sunt în centrul atenţiei, se respectă programul de masă şi de somn la prânz.

Ba mai mult, pentru somnul de prânz m-am gândit să organizăm un mic dormitor de tip grădiniţă în locul ce înainte a fost dedicat relaxării. Vom scoate masa de biliard, cea de fussball şi orice ocupă spaţiul inutil iar în locul lor vor fi puse pătuţurile acelea mici şi pliabile pentru copilaşi.

posibil dormitor

Ca lumină de veche m-am gândit la vreo 4-5 veioze de sare roz, pentru un somn odihnitor şi cu ceva efect de salină. Pe timpul zilei şi la ora de somn le vor fi alături două educatoare prin rotaţie. Acestea vor face şi un mic program educativ ce se va desfăşura în mica sală de mese aflată în vecinătatea camerei de joacă.

Camera de joacă este destinată copilaşilor micuţi. Din câte ştiu eu are un mic castel gonflabil şi alte câteva jucării gonflabile, câteva trotinete, o bucătărie micuţă şi câteva puzzle-uri.

Ajutaţi şi de părinţi cu schimbul, copiii vor realiza decoraţiuni din conuri de brad, nuci, ghinde, castane şi cofraje de ouă. Vor tăia, lipi, colora şi decora cu praf de stele tot ce vor avea pe masă.

Între timp, în sala restaurantului se vor ţine cursuri despre independenţa copilului, alimentaţie, relaţia frate-frate, tantrumuri, colaborare şi refuz categoric. Cursul despre independenţa copilului şi refuz categoric vor fi ţinute pe timpul de somn al copiilor pentru că doresc să participe ambii părinţi.

Cursuri aparte la care vor participa atât copiii cât şi părinţii vor fi cele despre igienă şi intimitate cu exemplificări pe manechine de dimensiuni apropiate de cele ale copiilor. Un capitol aparte al acestui curs va fi cel despre “Abuzul copiilor”.

Pentru că sunt conştientă de starea de epuizare psihică a părinţilor de gemeni şi în mod special a mamelor, îmi doresc ca doi psihologi să ne fie alături. Din cunoştinţele mele s-ar potrivii de minune Nina Sofian şi Bogdana Păcurari, ambele mămici de gemeni.

Unul din atelierele “de familie” aş vrea să fie cel de făcut turtă dulce. Practic la fiecare masă din sala de mese va fi câte o familie ce va primii ingredientele şi sfaturile corecte pentru realizarea aluatului de turtă dulce. Partea de modelare şi decorare le va aparţine în totalitate. Partea de coacere o aă realiza personalul de la Royal Boutique Hotel Poiana Brașov.

Legat de cazare m-am gândit să împart familiile aşa:

1. Camerele retro vor fi acordate familiilor cu copilaşi mai mici pentru că mobila este din lemn masiv, fiind foarte rezistentă.

camera vintegi.jpg
2. Camerele moderne vor fi acordate familiilor cu copilaşi mai măricei pentru că aceştia înţeleg şi se pot descurca singuri prin cameră la nevoie.

camera moderna.jpg

Ca o notă suplimentară pentru posibilii participanţi, toate camerele sunt izolate fonic.

Deşi capacitatea hotelului este de 70 de persoane, nu aş vrea să fac “Full hause” pentru că este mai greu de lucrat cu grupuri mari, indiferent că sunt adulţi sau copii.

Pentru că se apropie sărbătorile de iarnă m-am gândit şi la o seară de joc şi cântec popular românesc. Colindele nu vor lipsi iar cei mici pot face şi un mic spectacol dacă doresc.

hotel royal poiana brasov 4.jpg
În funcţie de atracţia faţă de activităţi sau chiar dorinţa de a ieşii în curte la locul de joacă nu vom neglija nici această zonă.

hotel royal poiana brasov 2.jpg

Ce-i drept cred că voi scoate trambulina pentru a prevenii înghesuiala într-un spaţiu mic. Indiferent dacă vom avea sau nu zăpadă, locul de joacă sigur va fi apreciat de către copii. Voi servi constant ceai călduţ îndulcit cu miere şi mănuşi uscate la schimb. Pentru curajoşi nu evităm să menţionăm de depozitul de schiuri.

hotel royal poiana brasov.jpg

Deşi programul pare încărcat, cursurile şi activităţile desfăşurate pe timpul cât copiii sunt trezi nu au o durată mai mare de 50 de minute fiecare. Asta şi pentru că puterea de concentrare se pierde rapid la copilaşi, dar şi pentru acea nevoie de pauză, de joacă necesară la vârsta lor. Interacţiunea cu alţi părinţi şi alţi copii-gemeni va fi benefică pentru toţi participanţii la ediţia pilot.

Ca reguli interioare le vom păstra pe cele de la cazare şi anume cameră pentru nefumători, în incintă fumatul nu este permis, mai ales datorită prezenţei copiilor, loc dedicat fumătorilor şi alcoolul permis numai după ora de seară de culcare a copiilor.

Deşi există internet wireless disponibil în întregul hotel şi este gratuit, aş vrea ca părinţii şi colaboratorii la proiectul “Şcoala de iarnă” să îl folosească (pe internet) în timpul lor liber şi nu în timpul activităţilor.

Pentru că părinţii de gemeni sunt uneori mai curajoşi, cei care mai au şi alţi copii în afară de gemeni au prioritate la “Şcoala de iarnă”. Cu siguranţă aceştia vor fi cazaţi într-unul dintre apartamente. Personal cunosc apartamentul 17 care este un vintage suite.

camera vintage ap 17.jpg
Cu planul detaliat mă voi duce pe 15 noiembrie la Cislău la întâlnirea semestrială a mămicilor de gemeni. Atunci voi avea ocazia să invit alţi părinţi pentru seria doi din “Şcoala de iarnă”. Sper ca mămicile să fie receptive iar cursurile să prindă bine. Cine ştie, poate ajungem să facem un sediu fix al acestor cursuri chiar în Poiana Braşov.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2019

 

Un gând despre „Şcoala de iarnă a părinţilor de gemeni

Lasă un răspuns