Până să rămân însărcinată mult timp nu am mai consumat miere. Mi se părea un produs scump. Acum, am revenit la gânduri mai bune.
Am început să consum mierea la micul dejun. În general cu pâine şi unt sau numai în ceai. Nu se pune lingura aceea luată pe furiş la ora 23 şi 15 nu? 😛
Am început să dau şi la copii. Este acel „Iam-iam” ce l-ar mânca cu borcan cu tot. Zici că sunt doi ursuleţi Winni. Nu am reuşit până acum să imortalizez momentele când îşi bagă ei degeţelele lor micuţe în borcanul cu miere, dar promit să mă străduiesc mai tare pe viitor.
Mierea ce o am acum în casă este de la Apidava şi este o miere ecologică polifloră. Preparată după o „reţetă” ştiută numai de albine şi extrasă cu grijă de către apicultor, produsul este unul minunat.
Apidava este regiunea din România unde mierea este la ea acasă. Încă din strămoşi se practica apicultura iar regiunea a luat numele acestei activităţi ca o ofrandă adusă mieri şi albinelor. Experienţa domnului Victor Mateş îşi spune cuvântul. Brandul „Roua Florilor” a prins viaţă în bucătăria familiei. Încrederea în produs şi dorinţa de a împărtăşi lumii întregi ce miere minunată se produse în România au stat la baza dezvoltării unui business ce are nu mai puţin de 25 de ani.
Mult timp nu am înţeles care este diferenţa între mierea „normală” şi cea BIO. Asta până am început să mă documentez mai bine despre produsele Apidava. Ştiam că stupurile se mută în funcţie de sezon sau de floarea ce se vrea a fi preponderentă în aromă. Nu am ştiut de testările frecvente şi standardele ridicate pentru categoria de „BIO”. Dar cel mai important este faptul că albinele culeg polen din zone nepoluate şi departe de traficul rutier. De asemenea, albinele nu sunt tratate cu antibiotice iar pe timpul iernii sunt hrănite cu propria miere.
Culoarea aurie, consistenţa potrivită şi gustul inconfundabil fac din această miere un produs pe care nu ştiu cum să îl împart mai bine.
Le dau dimineaţa câte o linguriţă gemenilor până să plece la creşă. Îmi pun mie în ceai. Facem limonadă pe care o îndulcim cu această miere BIO.
Am vrut să fac turtă dulce, dar cantitatea necesară în reţetă aproape că mă lăsa fără acest „iam-iam” cu care ne-am obişnuit în ultimă vreme.
Am zis să fac o aroganţă, ca să nu regret că nu am folosit şi la alt ceva acest elixir plin de minerale. Am ales să fac săpun îmbogăţit cu Mierea BIO Polifloră de la Apidava.
Pentru această reţetă am avut nevoie de:
500 gr ulei de palmier
400 gr ulei din germeni de orez
193 gr granule de NaOH
450 gr apă distilată
1-2 linguri de dioxid de titan
2 linguri de miere.
Se amestecă uleiurile şi se încălzesc până la temperatura de 30-40 de grade. Se dizolvă treptat Soda în apă distilată şi se amestecă conţinu până la dizolvarea completă a granulelor. Se răceşte soluţia până la temperatura de maxim 40 de grade. Între timp se adăugă dioxidul de titan în soluţia de sodă. Când au ajuns uleiurile şi soda la temperatura de aproximativ 40 de grade se amestecă împreună cu grijă , cu ajutorul unui mixer vertical. Se adăugă mierea ce va aduce un plus de hidratare pielii. Se toarnă cu grijă în forma aleasă şi se acoperă suprafaţa săpunului, dar nu pentru mult timp. Deşi are tendinţa de a se închega destul de repede precum o budincă, acest tip de săpun este unul mai moale şi datorită uleiului de cocos ce este într-o cantitate relativ mare dar şi datorită mierii. Perioada de maturare a săpunului este minim 6-7 săptămâni dacă este păstrat într-un loc uscat şi răcoros.
Eu vă prezint săpunul realizat de mine, dar încă nu este bun de folosit. Cantitatea de sodă avută în el este încă destul de mare şi este activă. Aceasta îşi pierde puterea în timp.
Ustensilele folosite la realizarea săpunului sunt alese special pentru această activitate. Sunt necesare materiale ce rezistă la temperaturi mari dar care să nu se erodeze la contactul cu soda. Protecţia personală este foarte importantă în procesul de realizare a săpunului, de aceea este recomandat să se folosească mănuşi de protecţie, halat sau un şorţ gros de bucătărie, ochelari de protecţie, dar şi o ventilaţie bună. Însă, cel mai important lucru este liniştea şi siguranţa faptului că nu vei fi întrerupt de către telefon, vecina de peste drum sau de către copilul mic.
Voi ce faceţi când aveţi miere în casă? Cum o folosiţi voi cel mai bine? Vă aştept răspunsurile în comentarii.
[…] nobilă, dar mă pot considera o mică Cleopatra în casa mea. De când am descoperit produsele Apidava, aproape în orice pun miere. Încă nu am ajuns să o pun în cafea… „Dacă nasul […]