FOTOREPORTAJ realizat cu telefonul Huawei p20 lite 2019(ultimul cu acest telefon)
Duminică dimineață, am vizitat Parcul Sebastian împreună cu copiii și soțul meu. Mai bine spus, eu am vizitat parcul, copiii s-au stropit cu apa, iar soțul meu a supravegheat stropeala lor.
Vizitarea parcului nu era în programul nostru, dar am vrut să le ofer copiilor o mică pauză de joacă înainte de a sta restul zilei în casă, având în vedere că se anunța o zi călduroasă. De asemenea, am vrut să le ridicăm moralul, fiindcă încă nu înțeleg ce și cum e cu votarea.
Plecasem de acasă spre secția de votare și le-am spus copiilor că nu pot merge cu noi în cabinele de votare. Fiind mici, s-au supărat, neînțelegând ideea de vot secret. Acesta a fost motivul pentru care ne-am oprit la Parcul Sebastian înainte de a face cumpărăturile săptămânale și de a ne retrage acasă pentru restul zilei.
Impresii despre noul Parcul Sebastian:
Încă de la intrare, am observat gardul frumos colorat care înconjoară parcul. Mi-a plăcut atât din punct de vedere al aspectului, cât și al siguranței copiilor.
Prima mea curiozitate a fost să văd dacă locul de joacă este și el împrejmuit sau este doar gardul exterior. Nu am apucat să ajung la el, pentru că cei mici s-au oprit la fântânile arteziene. Pavajul aleii centrale a fost refăcut și arată minunat.



Jocul apei la fântânile arteziene a atras toți copiii din parc.


Fiecare s-a bucurat de jocul apei și de răcoarea ei, inclusiv copiii mei, care au țipat și chiuit de bucurie stropindu-se cu mare plăcere. Când au crezut că plecăm acasă pentru că s-au udat cam mult, au zbughit-o la locul de joacă.

Pe lângă pauza de joacă pentru copii, am vrut să văd și renovările făcute parcului.
De-a lungul timpului, am văzut diverse modificări aduse Parcului Sebastian. Penultima modificare adusă locurilor de joacă pot să spun că m-a dezamăgit total. Nu înțeleg de ce unele ansambluri de joacă sunt retrogradate ca și categorie de vârstă. În acest fel, copiii mai mari sunt obligați să-și caute alte locuri, alte activități și alte motive de a ieși din casă.
Lăsând copiii la locul de joacă, am plecat să văd mai întâi toaleta publică. Nu știu sigur dacă aceasta a existat înainte sau dacă a fost creată la ultima lucrare de modernizare.

Curiozitatea mea următoare a fost legată de toaletă, dacă este cu plată sau nu. Ajungând la ea, am observat că nu se percepe taxă, lucru afișat pe ușile celor două zone de toaletă, pentru femei și pentru bărbați.

Spațiul interior al toaletei pentru femei este curat, dotat cu hârtie igienică odorizante parfumate, săpun lichid și prosop de hârtie pentru șters pe mâini, la chiuvetă.



Următoarea zonă vizitată de mine a fost terenul sintetic, situat în imediata vecinătate a toaletei.
Acest teren sintetic este împărțit în două, fiecare parte fiind îngrădită, marcată și având o altă culoare. Pe terenuri se aflau copii, dar și câte 1-2 adulți implicați în jocul lor.


Pe marginea terenurilor se aflau câteva bănci unde stăteau mămici cu copilași mai mici.
Mergând mai departe de terenurile sintetice, am ajuns la mesele de tenis de masă.

Zona destinată lor este frumos amenajată și delimitată. Între mese sunt puse bănci lungi, probabil pentru spectatori.

În lateralul zonei cu mesele de tenis de masă se află o zonă cu aparate de gimnastică.

În momentul în care am trecut pe lângă ele, câțiva copii se jucau acolo.

Am fotografiat și alte alei de intrare în parc, toate fiind frumos amenajate și cu zone de protecție.

Următoarea zonă care mi-a atras atenția este foișorul. Imediat cum i-am văzut forma de la distanță, mi-am dat seama că este un loc amenajat pentru jocul de șah. Deoarece foișorul era ocupat de alți vizitatori ai parcului, nu m-am dus să verific dacă mesele erau pregătite pentru jocul de șah, dar, mărind imaginea fotografiilor făcute, am observat tabla de șah încastrată în băncile din foișor.

De la distanța de unde mă aflam se vedea un singur foișor, dar în realitate sunt două, despărțite de o alee. La al doilea foișor erau oameni mai tineri, probabil stăpânii câinilor ce se aflau în imediata apropiere, în incinta locului special amenajat pentru câini.

Acest loc este împărțit în două: o zonă pentru câini de talie mică și una pentru câini de talie mare. În interiorul locurilor de joacă pentru câini există și câteva aranjamente pentru joacă sau obstacole.


Plecând din zona foișoarelor, am luat la pas aleile Parcului Sebastian. Aleile mărginașe sunt liniștite și semiumbrite datorită copacilor bine îngrijiți. Din loc în loc, băncile erau ocupate de vârstnici, bunici și copii mici. Însă, marea majoritate a copiilor se afla la fântânile arteziene.


În parc, primul lucru pe care l-au observat copiii mei a fost trambulina de la locul de joacă, către care s-au dus imediat ce au terminat cu stropeala.
Ca aspect general, parcul arată foarte bine. Are multă verdeață, o varietate mare de flori, tufe și copaci, bănci și diferite zone de interes pentru toate vârstele și pentru căței.


Ca minus aș putea menționa lipsa unei zone special amenajate sau rezervate evenimentelor cu public, a spectacolelor care se organizau în trecut. Nu aș vrea să cred că noul aspect al parcului nu va mai permite organizarea de spectacole și evenimente cu public.
Un alt minus la Redeschiderea Parcului Sebastian ar fi lipsa unui punct de vânzare care să vândă apă, băuturi răcoritoare și alte produse necesare când ieși din casă cu un copil mic sau mai mulți.
Nu țin neapărat la dulciuri și jucării. În lipsa acestui magazin, ar fi fost util să se amenajeze mai multe fântâni cu apă, țâșnitori, așa cum sunt ele cunoscute. Am văzut una singură și s-a format repede coadă la ea.
Ca o concluzie, noul aspect al Parcului Sebastian îmi place mie, copiilor mei și soțului meu. Cu siguranță vom reveni pentru joacă și relaxare la umbra copacilor.