Personal pun mare accent pe pregătire. De cele mai multe ori mă salvează din posibile situații complicate. Uneori pregătirea durează o oră, o zi, sau două. Dar sunt situații când pregătirea necesită mai mult timp, pentru a se digera ideea. O astfel de pregătire este și cea de școală.
Majoritatea părinţilor însă se limitează la partea materială în pregătirea pentru școlă
Da, spun SE LIMITEAZĂ căci așa s-a întâmplat și cu ei. Au fost sau nu au fost la grădiniță, apoi toamna au început școala. Școala venea cu un sentiment ciudat, un loc unde musai trebuie să stai într-o bancă, tăcut, alături de un alt copil necunoscut.
Apăreau restricții precum:
*nu vorbi neîntrebat
*nu te ridica din bancă
*ridică două degete când ai ceva de spus și așteaptă să ți se dea voie să vorbești. 🙁
Eu însămi sunt un copil ce a început școala cu bucurie, căci am avut impresia că voi fi un copil mare. Dar realitatea m-a izbit încă de la careu, unde înălțimea mea arăta fix contrariul: eram printre cei mai mici de acolo…
Eu însămi am fost un copil ce a fost numai îmbrăcat de școală, apoi îndoctrinat cu ideea de „acum ești mare” dar nimic legat de realitate…
Eu însămi am fost un copil crunt pedepsit printre altele pentru că nu înțelegeam de ce trebuie să stau în bancă, iar faptul că deja știam multe pentru clasa I-a mi-a dăunat și mai mult. 🙁
Pornind de la pregătirea aceasta materială a copiilor pentru începere școlii, eu vreau și rup lanțul slăbiciunilor din familia mea. Așa cu am mai făcut și cu alte ocazii. Vedeți la finalul articolului două ocazii în care am făcut activități neconvenționale cu copiii. 😀
Ce am făcut eu în plus față de părinții mei pentru începutul anului școlar
*În primul rând am vorbit copiilor despre școală dinainte de finalizarea anului la grădiniță.
*I-am luat cu mine de două ori la școală, pentru depunerea dosarului de înscriere.
*Le-am vorbit despre cum arată clasa pregătitoare și spațiul pentru programul se semiinternat.
*Am completat descrierile din interiorul școlii cu poze făcute în cadrul evenimentului „Zilele porților deschise”.
*Am cumpărat cărți tematice diferite pentru a vedea copiii cum și alți copii merg la școală.
Ei bine, fix la aceste cărți am vrut să ajung. Aceste cărți au fost comandate online de pe două site-uri și anume Librex și Litera. În total au fost 5 cărţi cu o valoare de aproximativ 90 de lei.
Am citit aceste cărți în două seri consecutive și le-am terminat imediat. Ce-i drept au fost și scurte, paginile fiind în general pline de imagini și câteva cuvinte.
Aceste cărți sunt:
1.De ce ȘCOALA este importantă, DPH, autor Sophie Bellier
Personajul principal este un vițeluș numit TORINO. Ca și mine, acest elev nou nu înțelege nimic când se tot repetă același lucru, dar nu i se vorbește pe limba lui. Deși este plăcut că totuși se găsește cineva să îi vorbească pe limba lui, acel cineva nu este un învățător, ci un alt elev.
2.De ce merg la școală, DPH, autor Oscar Brenifier, Delphine Duran
Personajul principal din carte este un băieţel numit FIL. Ca toți copiii pune și el multe întrebări. Ceea ce mă deranjează este faptul că se ia mereu după Zof, jucăria lui dragă. Acest Zof repetă sunetul/cuvântul „turlututum” la fiecare adresare către copil, dar îndreaptă întrebările copilului către obiecte din școală și din curte. Efectiv nu se vorbește cu un om sau măcar cu ul alt coleg de școală.
3.Prima zi de școală a Mirei, DPH, Prințesa Urbană, Ioana Chicet-Macoveiciuc
Personajul principal este o fetiță numită Mira. Cartea are mai multe pagini decât restul, dar nu neapărat mult text. Povestea este singura care se apropie realist de ceea ce se poate întâmpla la școală. În plus este menționat faptul că uneori nu este nevoie să vorbești aceeași limbă ca să te înțelegi cu alți copii. 🙂
4.Oscar merge la școală, Litera mică, David Melling
Ursul Oscar este personajul principal din carte. Este copilul cel mai mare ca înălțime de la școală dar și cu cel mai mare entuziasm. Totuși, activitățile din poveste le văd mai degrabă ca activități de grădiniță. 🙁
5.Ce-mi place cel mai mult la ȘCOALA MEA, Litera mică, Tace Moroney
Personajul principal este un iepure, iar acesta pare că enumeră câteva lucruri plăcute dintre cele petrecute la școală. Deși imaginea din clasa unde învață iepurașul arată bine, nu cred că este realistă la o școală în România. Cel puțin nu la stat.
După ce am enumerat și prezentat puțin cărțile, spun cu tărie că dintre acestea 4 nu sunt potrivite pentru copiii care încep școala. 🙁 Ba chiar le retrogradez către grădiniță, pentru că:
*În România nu se oferă masă de prânz la școlile de stat, exceptând școlile cu statut special și cu un număr de ore mai mare ca prezență.
*În România nu prea avem locuri de joacă în curtea școlilor.
*Nu avem atâtea materiale auxiliare expuse la vedere; unele planșe sunt arătate la anumite materii cu mult peste clasa zero.
*Multe povești despre începuturile mersului la școală sunt cu animale, păduri și locuri specifice animalelor, dar și cu mult substrat din zona POVEȘTILOR, total nepotrivite pentru a face o conversie în mintea copiilor cu copii reali și locurile specifice oamenilor.
Un exemplu poate fi cuierul copac, pernele din îmbrățișarea lui Oscar, jucăria Zof, ce îndeamnă la a pune întrebări obiectelor.
O singură carte a fost reală și cu ceva mai multe pagini, chiar dacă în total numărul de cuvinte nu a fost impresionant.
Cartea Ioanei Macoveiciuc „Prima zi de școală a Mirei” are:
- reprezentarea generală a familiei, mamă, tată și copil
- prezintă obiceiuri sănătoase de igienă și comportament
- are parte de emoții atât în rândul copilului, cât și al părinților
- copilul conștientizează schimbarea și se comportă ca un mic cavaler care se duce să cucerească o cetate.
Recomandare din partea mea pentru viitorii părinți de școlari:
Mergeți la o librărie când doriți să cumpărați cărți cu subiectul „Începe școala”, în acest fel vedeți cât de reale sunt imaginile și textul.
Personal nu doresc să creez o confuzie copiilor mei spunându-le că și ursul merge la școală sau că mâncarea de la școală este delicioasă. Și nu, nu are legătură cu pachetul meu, cel prea plin de parizer. 😛
Recomand să se facă totuși o delimitate între poveștile de relaxare, de nopate bună și poveștile educative despre școală, familie, educație (sexuală, ecologică, religioasă, etc.)
Nu cred că vreun adult își dorește să înceapă lucrul la un nou loc de muncă cu povești frumoase în loc de un raport realistic despre norme, tehnici, colegi și șefi. Atunci de ce tu i-ai spune copilului tău că la școala din pădure se duc animalele să învețe? Fi realistic și sincer, copilul tău merită să afle adevărul despre școală, dar din cărți și povești reale. Rămâne în sarcina ta să cauți aceste povești.
P.S. Dacă vrei să vezi cum am prezentat diverse meserii copiilor, citește acest articol.
P.S. 2 😀 Dacă vrei să vezi cum au dat cu mătura în parc copiii mei, citește acest articol.