Povestea bijuteriei mele de suflet

Ieri o cunoştinţă mă provoca să îi arăt poze cu bijuteriile mele cele mai de preţ. A se înţelege că eu consider a fi “bijuteriile mele” pietrele de tip geode, cristale şi mici bibeloruri-sculpturi din aceste pietre.

Cu această ocazie vă voi spune ce bijuterie în online mi-a atras atenţia, care este bijuteria mea preferată din argint, dar şi povestea realizării ei. Dar să începem cu “bijuteriile mele”.

Acum un an păşeam entuziasmată pe pământ marocan. Peisaje urbane complexe se succedeau peisajelor rurale sau cu tentă deşertică.

Nu înţelegeam ce caută lângă un “conac” boieresc o colibă de ciobani. De ce pe ziduri de pământ se ridică schele noi. De ce vânzătorii se tocmesc pe produse dacă au preţ afişat pentru vânzare. Şi nu mă refer la cartiere “civilizate” sau magazine “normale”. Ci mă refer la cultura lor, la capacitatea lor de a face nou din ceva vechi, sau de a scoate bani din piatră seacă.

Uite aici, la piatră seacă am vrut să ajung. La vânzătorul ambulant de suveniruri de pe plaja din Agadir. La omul care m-a întrebat ce vreau, ca să îmi caute la prietenii lui şi să îmi aducă.

Desaga lui era pe jumătate plină cu geode. Culori şi forme de nedescris. După ce mi-am luat în limita unui buget impus de soţ cea mai mare varietate de geode, vânzătorul mă întreabă ce alte culori aş mai vrea şi el îmi promite că se străduieşte să îmi aducă a doua zi.

Ştiind că nu mai am bănuţi, am încercat să refuz politicos. Nu mi-a ieşit. Însă, cumva mi-a scăpat din gură porumbelul cu culoarea verde. Vânzătorul mă întreabă dacă vreau un verde precum bluza soţului. Nu era o nuanţă prea plăcută pentru mine dar am zis un “DA” cu jumătate de gură. Vânzătorul şi-a încercat norocul şi a întrebat dacă îi dă soţul bluza pentru a găsi o nuanţă cât mai apropiată de acel verde.

Toată conversaţia s-a făcut în engleză. Bărbatul arăta aproape ca un zdrenţăros am spune noi, dar cu abilităţi de comerţ şi ştiutor de cel puţin 3 limbi la nivel conversaţional, plus câteva expresii în varii limbi pentru a da de înţeles ce face sau ce vrea. Ne-am luat rămas-bun cu gândul că nu îl mai vedem, pentru că în ziua următoare aveam avionul către România.

Nu ştiu cum, dar am reuşit să ajungem pe plajă iar cu copii în ziua următoare. Nu pentru vânzător, nu pentru moftul meu cu geodele, ci pentru bucuria copiilor. Acel nisip incredibil de fin şi oceanul de o culoare liniştitoare parcă ne chemau hipnotic pe mine şi pe copii. Parcă visam. Parcă mă conectasem la Mama Natură cu tălpile în nisip şi cu palmele îndreptate către cer.

Undeva între două raze de soare mai aparte apare şi vânzătorul ambulant. Bucuros că ne vede, îşi pune traista jos şi scoate o geodă de mai mare frumuseţea. Verdele de pe bluza soţului a pălit şi părea un gri murdar de iarbă. Mi s-a făcut pielea de găină când am ţinut în mamă acea geodă. “A mea, pentru mine, numai pentru mine”, asta îmi suna în cap. Imediat vânzătorul îmi spune că aceasta nu este din deşert ca cele cumpărate ieri, ci este din Munţii Atlas, unde numai ciobanii iscusiţi pot ajunge. Unde iarba nu mai are condiţii să crească, dar şi-a lăsat culoare în pământ de unde a preluat-o geodele. Nu mai are rost să vă spun că am cumpărat geoda aceea. Sufletul mi s-a umplut de bucurie când am văzut că ea a fost căutată special pentru mine. Sunt sigură că şi roz în picăţele de ceream, tot îmi aducea acest om.

Deşi geodele sunt numai minerale, culorile şi formele lor brute sau prelucrate mi se par fenomenale. Din acel moment am stat cu grija lor legată de transport. Nu doream să pierd nici un grăunte de geodă.

Drumul a decurs mai bine la întoarce decât la plecare. Acasă, la despachetat am observat mici cristale sparte din geode. M-am întristat şi mult timp m-am gândit ce să fac cu ele pentru a nu le pierde. Asta până în ziua când o cunoştinţă a postat pe Fb că a realizat ceva bijuterii hande-made cu câteva pietre semipreţioase moştenite de o clientă de-a ei. Acela a fost declicul meu. Atunci am ştiut ce vreau: o brăţară handmade din argint, lată, ce incrustează aceste mici bucăţi din sufletul pământului.

Din păcate nu vă pot arăta poză cu ea pentru că cineva a reclamat-o pentru furt de design şi acum se judecă. Păcat! Ideea produsului şi materialele au fost ale mele. Dar aşa este când vrei să faci rău…

Dar începutul acestui articol este puţin înainte de provocarea de a pune poze cu “bijuteriile mele”. Tot acea persoană care dorea să vadă pozele mele a postat o poză în care se mândrea cu o pereche de cercei handemade.

Și altă poza cu o brăţară cu acvamarin şi tanzanite. Pentru a se lăuda până la capăt a trecut în descrierea pozei şi proprietăţile pietrelor.

“Acvamarine este piatra lunii martie şi a zodiei scorpion. Inspiră calm și seren, ajută la relaxare și se pretează oricărei ocazii. Întreţinerea acvamarinului este relativ simplă, nu este o piatră pretențioasă. Este suficient să fie spălată cu apă călduță și săpun.
Tanzanit-ul, pe numele lui adevărat zoisit, este considerat o piatră norocoasă, atribuită zodiei săgetător sau celor născuţi în luna decembrie. Are o duritate 6.5 pe scara Mohs şi are proprietatea de pleocroism. Adică același cristal privit prin transparență din diferite direcții poate apărea de culori diferite, variind între albastru-safir, roșu-grena și violet. Este o piatră benefică pentru a depăși dificultățile de comunicare. Pe plan fizic, ajută la recuperarea după o boală prelungită sau stres şi combate efectele secundare ale medicamentelor. Ca şi metodă de curățare acasă avem scufundarea timp de 20-30 minute în apă călduță cu săpun, după care să o ștergem ușor folosind o bucată de material moale.”

Faptul că am apreciat această poză pe Fb şi am lăsat un comentariu m-a provocat să arăt bijuteriile mele.

Nu îmi pare rău. Şi eu mă mândresc cu bucăţi din inima pământului purtate la încheietură.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog.