Parfum cu aromă de libertate

Sincer, nu ştiu cum am făcut cunoştinţă cu el. La o primă impresia, mi-a fost indiferent, apoi subit, mi-a trezit interesul. Ne-am mai întâlnit de câteva ori, dar nu am putut să îl păstrez. A fost o perioadă când îl vizitam. De fiecare dată era mai puţin, până într-o zi, când, la raft, am găsit sticla goală. M-am simţit părăsită la întâlnirea cu libertatea mea. Din acel moment, mi-am jurat să nu mă mai îndrăgostesc decât în momentul când parfumul cu aromă de libertate îmi va fi oferit cadou de către un bărbat. Bineînţeles că nimeni nu ştie de mica mea plăcere masculină.

Au trecut anii şi amintirea parfumului cu aromă de libertate se estompa încet în amintirea mea. La uşa sufletului meu s-au perindat mereu bărbaţi cu parfumuri. Ale lor, ale mele, ale noastre… Nu mai contează. Nu era izul acela de libertate.

Am început să lucrez la un service auto iar autoritatea mea a început să piardă teren. Glume de mecanici, şoferi irascibili din motive doar de ei ştiute. Totuşi, un oarecare şofer, ce emana veselie, a reuşit să îmi atragă atenţia. Azi o floare de hârtie, mâine un buchet de flori, poimâine un parfum.

Parfum?! De ce să primesc eu parfum? Mult timp l-am lăsat în recepţie, printre teancuri de facturi şi avize. Cutia albă nu prevestea nimic. Singurul cuvânt imprimat pe cutie era „Aromeonline”. 

   Uşa de la recepţie se trânteşte şi intră un furnizor încărcat cu marfa până peste cap.

– Îndrăgostit-o. Ori ai greşit tu, ori au tâmpit ăştia de la firmă. Ţi-au trimis 14 bucăţi de „Libertate verde”.

– Nu eu fac comenzile colegu. Aştept să apară bosul şi verificăm comenzile. Până atunci, mă umplu de „libertate”.

Pleacă şoferul şi cad pe gânduri. Parfum, aromenline, 14 bucăţi de „Libertate verde”. Mă duc ţintă la cutia albă şi o deschid. Văd că prin ceaţă „ESSENTIAL POUR HOMME EDT”.  Simt cum anii trecuţi îşi cer tributul. Vor să mă acopăr toată de esenţa libertăţii. Parfumul primit era mica mea plăcere masculină,

LACOSTE ESSENTIAL POUR HOMME

parfum

Mă uit în calendar şi văd însemnată dată de 14 Februarie. E clar, şeful întârzie. Cumpără cadouri pentru iubite, alea multe şi pe interes. Dar le merită pe toate. Profit de ocazie şi sun şoferul care mi-a adus cadoul. Îl aştept cu o cafea.

– De ce ai ales acest parfum pentru mine?

– Consider că ţi se potriveşte, iar aici printre atâţia bărbaţi, nu ai libertatea de a te purta ca o femeie. De aceea ţi-am adus esenţa libertăţii într-o sticluţă. Să îţi dozezi tu cât ai nevoie.

– Ştii că într-o zi, TU vei fi soţul meu?

– Am ştiut de când ţi-am văzut prima dată ochii.

Ordine sau dezordine

Am terminat Facultatea de Filosofie-Jurnalism in cadrul Universitatii Spiru Haret, cu diploma in Pedagogie si Stiintele Comunicarii. Informatiile primite in cadrul cursurilor sunt insuficiente pentru a devenii jurnalist. Poate nici nu era menirea mea aceea. Acum sunt mama de gemeni, mereu intr-o continua auto-educare.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!