Miki şi pernuţele cititoare

 Până nu demult, ştiam că doar oamenii citesc. Mai nou, există şi pernuţe „cititoare”. De fapt, sunt create de către Miki, o mămică tare frumoasă.

    -Bună Miki. Până să vorbesc cu tine, m-am uitat pe pagina ta de Facebook  şi am văzut minunăţiile de pernuţe. De asemenea am fost surprinsă şi de frumuseţea ta.  🙂 Aş vrea să te prezinţi şi să ne spui povestea ta.

 

miki-1
Am renunţat la corporaţie în urmă cu 5 luni şi am decis să lucrez ca antreprenor. Acum sunt WAHM şi de 4 luni am lansat proiectul Mikatelier în care creez decoraţiuni handmade pentru casă şi familie. Am început acest proiect în luna octombrie, cu mult elan şi multă dăruire. M-am documentat temeinic, mi-am confecţionat tipare şi am achiziţionat primele materiale. Luna decembrie m-a surprins plăcut, fiind o perioadă foarte aglomerată, cu multe comenzi de onorat, lucru care m-a bucurat şi mi-a dat  încredere ca să pot merge mai departe. Pentru anul acesta am multe idei noi pe care abia aştept să le pun în practică.
– Ai avut apariţii publice?
– Nu am avut apariţii tv, radio, reviste sau premii. De sărbători am avut 2 apariţii pe tema cadourilor de Crăciun pe diverse bloguri.
– Cu ce te ocupai înainte de meşteritul acasă?
– Am lucrat în domeniul medical, pe partea de asigurări. 3 luni mi-a luat până m-am decis că asta este cea mai bună variantă pentru mine şi familia mea, timp în care am făcut şi un curs de croitorie şi m-am înscris la un curs de dezvoltare personală pe care îl continui şi în acest moment.
– Mă bucur să aud că îţi doreşti să te perfecţionezi. Până în acest moment, ai avut şi randament?
– În decembrie a fost cea mai bună lună din punct de vedere al comenzilor, iar din punct de vedere al veniturilor vs cheltuieli am estimat că în luna septembrie 2017 voi ajunge să mă pot susţine financiar doar din acest business.
– Interesantă gândire. Bănuiesc că ai un plan bine pus la punct:)
– Momentan fac perne decorative „cititoare” precum cea din poza ataşată, şorţuleţe pentru mari şi mici şi alte decoraţiuni de casă, pentru masă.
miki3miki2
– Nu înţeleg cititoarele alea 😛
– Sunt perne decorative care au un buzunar în care poţi să îţi pui o carte sau o tabletă. Poţi să şi dormi pe ea şi poţi să o iei cu tine în călătorie. 😀 Mai au un buzunar mai mic pentru telefon… poza are şi elementele:))
– Ne poţi spune povestea unei comenzi?- Una dintre comenzile care m-a provocat intens a constat în crearea a 4 şorţuri de bucătărie pentru întreaga familie, 2 adulţi şi 2 copii adolescenţi, fata şi băiat. Interacţiunea cu clientul a fost o adevărată provocare pentru a găsi modele noi, unice care să răspundă cerinţelor clientului. Povestea celor 4 şorţuri a fost chiar o poveste, pentru că am vrut să existe o legătură între ele, să fie chic pentru toată familia, nu nişte şorţuri obişnuite. Pentru tată şi fiu am creat şorţul Papion, în culori diferite, iar culoarea papionului a fost culoarea preponderentă pentru mamă şi fiică, unde am creat şorţul de damă cu volane colorate. 🙂Clientul meu voia să le personalizeze cu apelativele folosite de ei, dar atunci nu aveam maşină de brodat. M-am gândit să le fac etichete cu numele lor, dar în timp ce le croiam, mi-a venit ideea de a întreba clienta dacă în familie se joacă jocuri de societate, că numele lor să fie trecute pe simbolurile cărţilor de joc. Surprinderea a fost mare pentru că în familie chiar se jucau cărţi. Povestea a continuat cu crearea simbolurilor pentru mamă şi tată, inima neagră şi trefla, iar pentru adolescenţi inimă roşie şi romb, pe care am trecut apelativele lor. M-am bucurat de un feedback foarte bun din partea clientului, căruia îi mulţumesc din suflet pentru încrederea acordată.
– Ai un produs preferat?
– Când m-am gândit la ideea de antreprenoriat, prima idee a fost să creez din material litere care să compună numele copiilor şi jucării din material textil. Ideea nu am abandonat-o, numai că am avut o perioadă în care am citit diverse materiale şi cărţi. Mi-a venit ideea de a crea decoraţiuni de casă şi am început prin conceperea unei perne decorative, care a devenit „cititoare” până la finalizarea primului model. Perna decorativă „cititoare” este o pernă multifuncţională-decorativă. Îţi oferă posibilitatea de a păstra cartea preferată într-un buzunar special creat, iar feedback-ul clienţilor care au comandat-o a fost că se poate dormi foarte bine pe ea. 🙂 Mai are un buzunar mai mic în care poţi să îţi pui telefonul sau semnul de carte. De asemenea, perna reprezintă şi un altfel de cadou pentru casă şi este concepută în culori vii, calde şi mai ales se poate personaliza cu simboluri sau imagini.

 – Foarte frumoase.
– Mulţumesc. Aştept cu drag publicarea interviului. Mulţumesc pentru această oportunitate!
După ce am terminat acest interviu, am rămas cu gândul la şorţul de bucătărie cu papion. Nu de alta, dar al meu soţ a început să gătească preparate cu pui. Eu doar gust şi mă uit la el. Din păcate nu mai pot mânca cărniţă de pui din timpul sarcinii.
Între timp, a apărut şi site-ul

www.mikatelier.ro pe care vă invit să îl vizitaţi. Este la început, dar promite mult. Baftă Miki !!!
Acest interviu face parte din seria WAHM România.
Au fost, mai sunt în lucru şi vor mai fi. Avem multe mămici talentate în ţară, care lucrează de acasă minunăţii cu suflet.
Un mare Bravo pentru toate mămicile.

 

Ordine sau dezordine

Am terminat Facultatea de Filosofie-Jurnalism in cadrul Universitatii Spiru Haret, cu diploma in Pedagogie si Stiintele Comunicarii. Informatiile primite in cadrul cursurilor sunt insuficiente pentru a devenii jurnalist. Poate nici nu era menirea mea aceea. Acum sunt mama de gemeni, mereu intr-o continua auto-educare.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.