Micro analiză de mămică a HONDA CR-V Hybrid

Mereu am considerat maşina familiei un măgăruş. De cele mai multe ori era ca un catâr încăpăţânat. Ba nu dorea să parcheze în nu ştiu ce loc, ba se supără pe combustibil, ba nu căra toate bagajele.
A fost o perioadă când m-am gândit să dau de carnet. Am şi început şcoala dar… nu a fost de mine, prea mulţi “bizoni” în trafic. Apoi am început o nouă viaţă de familie ce includea şi o maşină. Rudimentară la început. Apoi în funcţie de nevoile familiei aceasta s-a schimbat către ceva mai încăpătoare şi cu posibilitatea de up-date.

Astăzi mă văd nevoită uneori să plec cu copiii fără soţ. Să plec la cumpărături, la evenimente de, sau pentru copii, la doctor sau în parc. Nu sunt dependentă de soţ, dar cumva mă aşteptam ca el să fie mereu cu maşina lângă noi când mergem undeva. Şi nu mă refer la distanţe mici de 2-3 staţii de autobuz.

În general sunt o fire independentă dar mă pot agăţa rapid de acele obiecte care îmi pot face viaţa mai uşoară, mai comodă, mai relaxantă. Un astfel de obiect ar fi o maşină super tehnologizată. Una care să îmi permită manipularea sau accesul în ea fără să folosesc ambele mâini sau chiar niciuna.

Şi uite aşa la somnul de prânz al copiilor am început să caut pe net o maşină modernă, în armonie cu natura şi nevoile unei familii cu doi copii mici. Am avut de ales între electric şi hybrid. Mi-am reumplut cana-castron cu cafea, m-am aşezat mai bine în scaunul meu directorial şi am mai aruncat o privire către copii. Ceasul îmi spune că aş mai avea aproximativ 30 de minute de cercetat. Bun.

Aleg HONDA Hybrid şi încep să îi citesc specificaţiile tehnice.

honda crv

Sincer, descriere precum “simfonie de linii fluide” nu mă atrage decât dacă în torpedou găsesc un CD cu muzică simfonică. Nu le am eu cu descrierile de design indiferent în ce domeniu sunt şi îmi cer scuze celor care le realizează. Uneori am impresia că se scarpină cu piciorul drept de la vecin la urechea dreaptă. Însă, arată-mi filmuleţe cu ea când chiar îţi doreşti o maşină practică. Când nu ai o mână de ajutor. Când în portbagaj ai nevoie de o mega capacitate de depozitare.

Ca să înţelegeţi şi voi despre ce vorbesc am să aleg un model de Honda pe care voi încerca să îl integrez în stilul meu de viaţă, făcând abstracţie de soţul şofer.

Noul HONDA CR-V Hybrid mi-a atras atenţia pentru că este nou (logic 😛 ). În primă fază urmăresc capacitatea de încărcare, distanţa dintre scaune şi bancheta/scaunele din spate. Acest CR-V Hybrid are aşa:

*Un spaţiu flexibil și practic
*Stocare inteligentă
*Spaţiu generos pentru picioare
*Capacitate mare de încărcare de până la 1.700 litri
*Scaune rabatabile printr-o singură mișcare
*Podeaua plană.

Constat că are diferenţe mari faţă de maşina noastră actuală. Eu mereu mă împiedic de “separeul” de jos când stau pe bancheta din spate. Soţul spune că ar fi locul pe unde trece toba.

La partea cu aerodinamic nu contrazic pe nimeni, aşa o fi. Însă este de explicat i-MMD-ul.
I-MMD=multiple moduri de conducere inteligentă şi anume:
(Sunt numai 3 tipuri dar sună tare bine acest “multiple moduri”)

1. condus electric

condus electric
2. Condus numai cu motorul pe combustie internă

condus pe combustibil
3 condus combinat (hybrid)

condus hybrid
Cu cei 184 de cai putere condusul este dinamic şi silenţios. Uneori îi este foarte util unei mame şoferiţe această linişte tehnologică pentru că ai ei copii fac şi scot nenumărate sunete ce trebuiesc interpretate instantaneu. Aş spune chiar vital.

Sistemul i-MMD “se poate vedea” pe interfaţa de 7 inch. În acel ecran poţi să vezi cum motorul termic angrenează motorul generatorului pentru a încărca bateria.

consola honda crv

Şi frânarea regenerativă contribuie la reîncărcarea bateriei împreună cu actul zilnic de condus. Deci un punct în plus pentru economia şi producerea de energie.

În aceeaşi linie pot să merg şi cu partea de service. Având în vedere proiectul de hybrid şi vizitele la services sunt mult diminuate. De aici rezultă şi o economie în buget împreună cu economie de energie. Deci două puncte pentru tehnologia HONDA Hybrid.

Bun, acum să văd cum stă treaba cu condusul ăsta în 3 moduri. Urmărind un clip de prezentare observ că:

1.Până la 30 de km/h este condusul electric
2.Peste 30km/h este cel hybrid
3.Peste 80 km/h intervine cel pe combustibil.

Deci, prin oraşul acesta aglomerat şi în continuă expansiune am avea toate şansele să folosim condusul electric şi hybrid iar condusul pe combustibil numai în depăşiri sau la drum întins. Tot la drum întins este recomandat să folosim butonul de SPORT de pe consola maşinii. Aş spune că a primit şi punctul cu numărul 3 HONDA.

Mergând la partea de accesibilitate aş spune că acţionarea hayonului prin opţiunea de “mâini libere” şi închiderea hayonului apăsând un buton este cât se poate de simplă.

actionare hayon hondainchidere hayon prin apasare de buton

Deschiderea şi închiderea sunt acţiuni ce nu se realizează brusc, neexistând riscul de accidentare.

Observ că încep copiii să se foiască şi mă uit pe repede înainte la restul de informaţii:

*Alerta acustică pentru obstacole şi pietoni. Aici este meritul lui Honda SENSING ce este unul dintre cele mai avansate ansambluri de tehnologii de siguranţă disponibile în industrie. Alertele audio şi vizuale sunt numai bune pentru o mamă ce este concentrată la condus dar cu cel puţin 50% din creier atent la semnalele date de copiii de pe bancheta din spate.
*Servo electrică
*Distribuirea forţei pe soţi de până la 60% alternând între tracţiune faţă şi tracţiune spate în funcţie de situaţie.
*Sistem de recunoaştere a semnelor de circulaţie ce poate fi corelat cu limitatorul de viteză pe baza recunoaşterii semnelor de circulaţie.

Alarmă falsă în privinţa trezirii copiilor. Încă mai am ceva timp dar parcă nu mai am răbdare. Acum caut comoditatea personală, ca şofer în acestă maşină. Descopăr scaunul de şofer reglabil electronic în 12 puncte cu sistem climatic în două zone. Detaliile din piele iar nu mă dau pe spate dar fac parte din oferta HONDA.

Nu ştiu acum cât e bine am reuşit să surprind acestă maşină. Tot ceea ce am spus este subiectiv, este strict părerea mea. Şi nici măcar nu ştiu dacă am apucat să gândesc toate posibilele nevoi sau situaţii ce pot să apară pe parcursul utilizării acestui model de maşină. Ar mai trebui să mai trec pe la Centrul de siguranţă auto pentru a putea să caut şi să probez câteva scaune auto pentru copii ce trebuie să se potrivească cu construcţia banchetei din spate a maşinii. Ar trebuii să caut sistemul de închidere de siguranţă a uşilor pentru copii, sistemul de închidere a geamurilor şi accesibilitatea portbagajului din interiorul maşinii.

logo hondaCu toate acestea maşina îmi prezintă interes. Tehnologia cu care este echipată îmi facilitează utilizarea ei. Mă determină să fiu mai independentă, mai curioasă sau mai ambiţioasă în privinţa deplasărilor cu copiii. Soţul ar putea să tânjească după o astfel de maşina dar nu cred că ar reuşii. Nu accept urmă de fumător în “maşina mea”. Însă, armonia în familie nu stă într-o maşină, indiferent cât de modernă este. Armonia nu depinde de un obiect ci este suma tuturor situaţiilor, trăirilor şi persoanelor din anturajul nostru. Cel mult Noul CR-V Hybrid mă poate face materialistă căci nu ai cum să nu îţi doreşti o astfel de maşină.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2019.

Ordine sau dezordine

Am terminat Facultatea de Filosofie-Jurnalism in cadrul Universitatii Spiru Haret, cu diploma in Pedagogie si Stiintele Comunicarii. Informatiile primite in cadrul cursurilor sunt insuficiente pentru a devenii jurnalist. Poate nici nu era menirea mea aceea. Acum sunt mama de gemeni, mereu intr-o continua auto-educare.

1 comentariu

  1. […] Micro analiză de mămică a HONDA CR-V Hybrid […]

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.