Mai sunt numa 30 de zile pân’la SuperBlog 2019

A venit un nou septembrie, cu al lui 1 și 2 și 3 și tot așa până la finalul celor 30 de zile calendaristice. Nu știu dacă sunt nerăbdătoare să înceapă SuperBlog sau este acel ceva ce știu că vine toamna și mă ține ocupată pentru vreo doua luni ca apoi la gala să îmi dau seama că am slăbit circa 5 kilograme de stres și de frica lui 23,59.

Deși încerc să nu îmi setez așteptări, parcă tot vreau puțină ambitie. Puțin mai mult de locul 32 de anul trecut. Aș minții dacă aș spune că nu vreau premii și bani. Aș minții dacă aș spune că nu vreau la gală.

Vreau cu acest nou SuperBlog sa încep un nou drum. Am laptop nou( trebuia să mă laud și eu cu ceva 😛 ), ceva lipsă programe și drivere în el dar și alte schimbari personale ce le-am demarat recent.

Știu că sunt un alt om față de prima participare. Știu că pot mai mult cu fiecare articol în parte și știu imediat după publicare ce am greșit la el și ce aș mai fi făcut.

Cu aceste câteva rânduri îmi anunț participarea la ediția de toamnă a SuperBlog.

Gata, scurt și la obiect.
Ne vedem la gala.

Ordine sau dezordine

Am terminat Facultatea de Filosofie-Jurnalism in cadrul Universitatii Spiru Haret, cu diploma in Pedagogie si Stiintele Comunicarii. Informatiile primite in cadrul cursurilor sunt insuficiente pentru a devenii jurnalist. Poate nici nu era menirea mea aceea. Acum sunt mama de gemeni, mereu intr-o continua auto-educare.

2 thoughts on “Mai sunt numa 30 de zile pân’la SuperBlog 2019

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Recomand firmele ce comercializează și consumabile de unică folosință pentru saloane

mie sept. 11 , 2019
Nu am fost în prea multe saloane dar utilările lor sunt foarte importante pentru mine. De la aspectul aparaturii la consumabilele de unică folosinţă, de la pereţi la uniformele personalului. Nu spun neapărat de personalizări, de brenduit aparatura şi uniformele, dar dotările sunt printre cele mai importante.
%d blogeri au apreciat: