Lansarea Concept Store-ului Bugaboo

petrecere ErFi decembrie 2019

 

 

Prima activitate la care am fost în luna decembrie a fost lansarea Concept Store-ului Bugaboo. Lansarea a avut loc în cadrul unei mici petreceri ErFi unde copilaşii au avut rezervat un loc unde puteau să se joace cu un soi de plastelină comestibilă. Mereu a fost cel puţin un adult sau o mămică ce supraveghea copilaşii invitaţilor la petrecere.

showroom erfi

Până să fie captivaţi ai mei copii de atelierul cu plastelină au trecut puţin pe la masa cu mâncare. Alin a fost atras iremediabil de către saleuri iar Denis de către dulciuri. Ba chiar am încercat să îl ţin departe de Denis.

Spre deosebire de lansarea Centrului de Siguranţă Auto acum copiii au fost puţin mai ocupaţi cu atelierul de plastelină.

atelier plastelina la centrul erfiatelier plastelina

În acest fel am putut să socializez şi eu mai mult şi chiar să înţeleg de ce este atât de special acest Bugaboo. Faptul că în compoziţia lui are 92 PET-uri din plastic îl face lider de piaţă în materie de ecologie.

carucior bugaboo fox
Deşi este un brand tânăr cu o istorie de numai 20 de ani calitatea produselor a prins şi la case mari precum Meghan Markle, Kate Middleton, cât și vedete Hollywood-iene precum Gwyneth Paltrow.

Nu ştiu dacă provenienţa olandeză este de vină sau numai calitatea produselor, dar simplitatea liniilor şi a dimensiunilor reduse la transport îşi spune cuvântul. Produsul este ideal pentru a fi luat în călătoriile cu avionul său cu maşina.

Concept Store-ului Bugaboo completează familia ErFi. Cărucioarele Bugaboo au nume simpatice precum Vulpea, Cameleonul său Bivol şi pot fi personalizate în funcţie de copil, material sau de anotimp. Materialul pentru scaun poate fi: Core, Premium și Signature, fiecare având un preț diferit.

Personal nu aş personaliza căruciorul după genul copilului. Din 3 cărucioare pentru gemeni două au avut culori destinate fetiţelor şi anume roşu şi ciclam.
Dacă aveţi nevoie de îndrumare în lumea cărucioarelor Alice Dona Mitu, Managing Partner ErFi Kids vă vine în ajutor:
“Concept Store Bugaboo® este un loc în care părinții pot să testeze diversele modele de cărucioare, să afle mai multe despre modul de funcționare, caracteristicile acestora, să bea alături de noi o ceașcă de ceai cald cu arome de sezon și să primească cela mai bune sfaturi în privința accesoriilor de puericultură esențiale în primul an de viață”.

Tot la acest eveniment am aflat și de jucăriile din cauciuc natural lucrate manual. Arată simpatic și sunt în forme variate.

jucarii din cauciuc natural
jucarii din cauziuc natural

Sper că ţi-am adus informaţii utile în timp ce vezi cum se descurcă o mamă de gemeni în oraş.

Ordine sau dezordine

Am terminat Facultatea de Filosofie-Jurnalism in cadrul Universitatii Spiru Haret, cu diploma in Pedagogie si Stiintele Comunicarii. Informatiile primite in cadrul cursurilor sunt insuficiente pentru a devenii jurnalist. Poate nici nu era menirea mea aceea. Acum sunt mama de gemeni, mereu intr-o continua auto-educare.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.