Invitaţie la haloterapie în cadrul salinei artificiale Terra Salin

De câteva luni bune îmi doream să mergem cu copiii într-o salină. Asta şi din cauza restricţiilor de a merge sau a crea colectivităţi în locurile publice. M-am gândit că o salină nu prea este un motiv de ieşit din casă când fix asta nu prea ai voie să faci.


De ce doream totuşi să mergem la salină, de ce nu am ajuns la cea dorită şi totuşi cum am ajuns într-o salină vă voi povesti mai jos. Bonus, la sfârşit vă dau adresa celei mai noi saline din Bucureşti.

Search Google “salină”


După ce am văzut că devine din ce în ce mai “groasă” faza cu carantinarea pe judeţe, am zis să căutăm oaze de sănătate: munte, salină sau apă unde am putea să fugim pentru câteva ore. După căutări destul de elaborate am constatat că ceea ce ne satisfăcea cerinţele nouă, părinţilor, erau prea departe pentru a sta potoliţi copiii în maşină.

Cu părere de sau am lăsat pentru “mai târziu” vizitarea salinelor. Spun salinelor pentru că ne doream un tur al lor sau o cazare de aproximativ o săptămână în zona unei saline.

Şi am “lăsat” până am văzut pe Facebook o postare de la Pati Coscai: Inaugurarea unei saline în apropierea Parcului Carol.

Imediat dau mesaj pe pagina de Facebook să întreb când mai are loc liber. Stabilim de comun acord peste o săptămână, pe 9 ianuarie la ora 13. Din acel moment au întrebat de 100 de ori pe zi copiii “când melgem la sale”.

Aşteptarea îmi părea mie, ca adult, grea. Eram tare nerăbdătoare să merg, să îmi iau porţia de imunizare, de tratament, de relaxare.

De ce am ales să merg cu familia la o salină artificială?

În primul rând pentru ca eu am mai mers în trecut la una şi am simţit beneficiile. Acea salină era situată în incinta Palatului Copiilor. Cumpărasem vouchere de pe o platformă de reduceri. Au fost printre puţinele vouchere cumpărate ce au reprezentat o investiţie minimă şi un randament maxim.

Motivul 2 a fost distanța acceptabilă faţă de casă şi anume folosirea unui singur mijloc de transport în comun.

Motivul 3 a fost rezervarea într-o zi când puteam merge cu toţii, chiar dacă era vorba ca soţul să aştepte în afara zonei de salină.

Cum a fost efectiv vizita la salina artificială din Bucureşti


Ajunşi nu cel puţin 30 de minute mai devreme, am decis cu domnul soț să ne mai plimbăm pe strada respectivă. Jale mare în rândurile copiilor care au început să ţipe efectiv când au văzut că ne îndepărtăm de “sale”.

După o plimbare până în capătul opus al străzii şi înapoi am calmat copiii şi am intrat în clădire. Le recepţia salinei era un domn tânăr, numai un zâmbet. Ne-a primit, ne-a spus să ne lăsăm hainele pe umeraşe şi să aşteptăm în zona de canapele cu botoşi de unică folosinţă peste încălţăminte. Ne-a recomandat și să lăsăm copiii desculţi în camera pentru copii.

Domnul a fost foarte amabil. Ne-a prezentat spaţiul, ne-a arătat camera pentru adulţi, zona toaletei şi a răspuns la întrebările copiilor. Ocazie cu care am întrebat dacă poate intra şi domnul soţ cu noi în camera copiilor.


Încă de la rezervare întrebasem dacă pot să iau cărticele pentru copii cu mine, în ideea de a nu îi vedea că aruncă cu sarea în sus precum fac cu nisipul. În cameră am constatat că nu aveau nevoie de ele. Şi-au găsit ei de treabă.

Până la ora 13 când trebuia să intrăm în camera pentru copii din salină Alin şi Denis s-au jucat cu câteva baloane găsite între canapele. Iniţial am crezut că sunt prăfuite de vopsea lavabilă, gândindu-mă că locul este destul de nou. În realitate erau particule fine de sare. 🙂

Cât timp s-au jucat copiii s-a terminat şi şedinţa familiei ce aveau programare înaintea noastră. Domnul de la recepţie s-a scuzat puţin spunând că mai durează câteva minute cât dezinfectează şi aranjează camera iar.

Imediat ce am intrat în camera salină m-am simţit într-o altă lume. Şi psihicul meu era conştientă că urmează să primim o porţie de imunizare şi m-a relaxat complet.

Copiii au fost în lumea lor. În primul rând s-au mirat de atâta sare mare. Ţin să precizez că sarea de pe jos era mai mare decât sarea grunjoasă. Era de un alb spre “orbitor”.

O ceaţă formată din particulele de sare mi-a dat impresia la început că nu mai văd bine. Mi-a luat câteva minute să mă obişnuiesc cu acea atmosferă. Copiii ori nu au dat mare importanţă, ori erau prea bucuroşi de câte jucării noi aveau la dispoziţie.

Atât eu cât şi domnul soţ ne-am aşezat pe câte un balansoar. Imediat am observat că erau fix modelul de balansoar pe care l-am primit eu cadou când eram însărcinată.

Puţină nostalgie şi dor de acea perioadă m-a moleşit puţin. M-am aşezat şi am început să mă joc cu mâna prin sare precum un copil mic. Din loc în loc îmi rămânea între degete câte o pepită mai mare de sare. Am tot adunat până am strâns un pumn întreg de astfel de pietre mai mari de sare. Forma şi mirosul erau aparte. Mă uitam la ele admirativ şi le preţuiam de zici că nu aveam sare în palmă ci ceva pietre preţioase.

Soţul a observat şi m-a chemat la el. Mi-a dat peste mână şi a început să rândă. “Să nu cumva să le iei acasă!” a spus el. Eu m-am pleoştit şi am schimbat şezlongul cu unul mai departe decât el.


Copiii tot în lumea lor: maşinuţe, camioane, aragaz, măsuţă şi scăunele, cărticele, un om de zăpadă, o mică fermă de animale improvizată cu gard cu tot. Pe lângă acestea au tăbărât fix pe nişte cutii de depozitate. Le-au golit de cele câteva jucării şi au început să le umple cu sare. Îmi venea să scriu nisip 🙂 Oricum copiii au perceput sărea ca nişte pietricele/nisip.

La un moment dat a venit domnul de la recepţie cu soția şi ne-au dat mai multe informaţii despre sarea din această salină artificială. Au vorbit şi cu copiii iar aceştia le-au spus că ei ştiu deja faptul că acea sarea le face bine, pentru că “le-a spus mami”. 😀

Per total şedinţa noastră a durat 45 de minute. Am fost rugaţi să venim înainte de ora programată şi nu la fix. În camera salinei pentru copii am decis până la urmă să lăsăm copiii în şosete. La plecare eram cu toţii grizonați şi cu un aspect de bătrânei veseli.


La plecare ni s-a spus să nu consumăm apă cel puţin 30 de minute după şedinţă şi am primit numărul de telefon al doamnei doctor ce colaborează cu această salină artificială.

Mai jos vă las informaţiile obţinute de la doamna doctor:

,,Haloterapia este o formă de medicină alternativă, care foloseşte proprietăţile benefice ale sării pentru a trata natural diverse patologii.
„Halo” înseamnă sare în limba greacă. 

Haloterapia este pentru toate vârstele, atât pentru copii cât și pentru adulți. La Terra Salin există un echipament medical care macină și dispersează particule fine de sare naturală într-o cameră special concepută și amenajată.

Considerând că este un element natural, beneficiile saline asupra organismului sunt extraordinare. Sarea are efect antibacterian, antiinflamator, dezinfectant și mucolitic. 
Beneficiarii direcţi ai tratamentului cu particule saline sunt pielea, căile respiratorii, aparatul ORL, chiar și sistemul nervos.

Pentru a nu administra medicamente şi pentru a combate patologiile infecțioase, haloterapia ajută enorm sistemul imunitar. 

Deși haloterapia nu încarcă organismul cu o cantitate mare de sare, recomand persoanelor care participă la astfel de ședințe să consume lichide mai multe în ziua programării. 

La Terra Salin se acordă consult medical telefonic la nevoie, iar cazurile speciale sunt discutate în avans.
Dr. Anda Zaharia,,


Pentru cei care nu au fost până acum într-o salină artificială vă las mai joc câteva reguli:

*În salină se intră cu botoşei de unică folosinţă iar copiii pot intra desculţi.
*Este recomandat să aveţi batiste de unică folosinţă pentru că uneori, din cauza sării, mucoasa nazală se irită temporar.
*Bijuteriile se scot înainte de a intra în salină. Acestea se pot degrada la contactul îndelungat cu sarea.
*În interiorul salinei este interzis accesul cu alimente sau băuturi.

Ce se întâmplă efectiv în camera salină în timpul unei şedinţe de salinoterapie?


Păi aerul salin are un rol antiinflamator, antibacterian, antimicotic şi dezinfectant datorită concentrației de Clor și Iod prezentă în cristalele de sare. În timpul ședinței de salinoterapie particulele de sare pătrund în tractul respirator, acționând ca un aspirator al factorilor patogeni, ai alergenilor, mucusului și infecției.

Sarea este o substanță ce are capacitatea de a absorbi umezeala din mediul ambiant. Ea poate extrage dintre cilii aparatului respirator tot ceea ce este impur și dăunător, antrenând rezidurile în exterior prin expectorații, scurgeri nazale sau tuse. Căile respiratorii eliberate de impurități vor permite oxigenarea mai eficientă a sângelui, ceea ce va duce la creșterea imunității.

Acțiunea sării nu se face numai pe planul fizic. Când întreg organismul intră într-o stare de armonie și bună funcționare se vede şi efectul benefic al salinoterapiei asupra afecțiunilor sistemului nervos, precum insomniile, anxietatea și depresia.

Aşa cum am promis la începutul articolului, vă dau adresa celei mai noi saline artificiale din Bucureşti:


Strada Gramont nr 38


Personalul acestei saline împreună cu doamna Dr. Anda Zaharia vă stau la dispoziţie pentru întrebări.

Ca un fapt divers:
În dimineaţa când am avut programarea copiii păreau să dea semne de răceală. Începuse să le curgă nasul. Am contactat Terra Salin pe Facebook, am dat detaliile şi am aşteptat răspuns de la doamna doctor. Se pare că a fost numai o fază de dimineaţă. Până am ajuns la salina artificială copiii nu mai aveau nimic. Ceea ce vă doresc şi vouă, să nu aveţi nimic. Dar o vizită la salină tot este benefică. 🙂

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.