Halate vesele vs halate triste

    chirurgiePână la vârsta de 32 de ani am avut 3 intervenţii chirurgicale. Am ales să vorbesc despre cea cu numărul doi şi anume operaţia de apendicită. Ce m-a impresionat în povestea mea a fost faptul că doctoral “meu” a greşit operându-mă, eu neavând probleme cu apendicul. În realitate aveam nisip la rinichi.
Povestea mea începe cu nişte dureri pe care nu mi le puteam explica. După o vizită la medicul de familie care îşi purta cam degeaba halatul alb, am primit o trimitere la chirurgie. Nu ştiu dacă am ales bine sau nu, dar am ajuns la Policlinica Malcoci în faţa doctorului Adrian nu-ştiu-cum. Acesta era îmbrăcat cu obişnuitul halat alb. Impecabil de alb. Oare chiar în folosea? Am vrut să cred în cunoştinţele şi experienţa sa. Am vrut să cred că operaţia este metoda prin care scap de durere. Nu a fost aşa.

     Spitalul era recent renovat şi arăta acceptabil, cel puţin alea 3 coridoare văzute de mine. Halate albe fâlfâiau peste tot, dar păreau triste şi scorţoase, de aveam impresia că toţi doctorii poartă acelaşi halat pe care îl dau de la unul la altul. Probabil că odată dezbrăcat şi pus jos, ar fi stat “în picioare” ca şi cum ar fi încă purtat pe nişte umeri meritoşi.

     Nu îmi aduc aminte de asistente. Puteau să poarte şi pătrăţele, nu ieşeau în evidenţă niciodată. Erau acele capete plecate ce nu ieşeau din vorbă doctorului. Ţin minte un moment de după trezirea din anestezie. Făceau ture între saloane “să fie pe fază” când se vomita anestezia. Practic eu asta am înţeles, ca să îţi revii după operaţie, era musai să vomiţi. Nu se ştia când sau unde, dar bomba explodă.

     Am mai văzut halate verzi ce se dădeau la vizitatori. Deşi erau tare firave şi poate chiar destrămate, acea culoare de verde ne luminau chipul. Se ştia că un halat verde era purtat de cineva cu ochi fericiţi să ne vadă şi aduceau un miros de aer proaspăt.

     Ca şi culoare distinctă în spital mai era nergu-albăstruiul uniformelor de la firma de pază. Tineri înalţi, frumoşi, ce mai trăgeau cu ochiul prin saloane când îşi făceau rondul.

La două zile după operaţie, vine domnul doctor în salon, cu acelaşi halat alb descheiat complet să mă întrebe dacă mai am dureri. ÎI spun că da iar dânsul îmi răspunde franc că are impresia că m-a operat degeaba, dar măcar am scăpat de apendicită. Eram cu bunica în salon în acel moment, dar parcă timpul meu s-a oprit. Cum să îmi spună mie un doctor că a greşit?! Ce a învăţat la şcoala aceea de doctori? De ce i-a luat două zile să recunoască? După acel moment, “puterea” halatului alb a scăzut pentru mine. Am încercat să evit pe cât posibil alte vizite, în ideea de a nu mă mai opera inutil de tuse sau vreo căzătură în fund.

     Şi acel halat, alb, solemn, musai trebuie să fie alb?! Pe toate pe care le-am văzut erau triste rău. 10-12, sau chiar 36 de ore de muncă. Gărzi şi intervenţii neprogramate. Aglomeraţie de pacienţi la uşă. Probleme cu sistemul medical din ţară. Toate acestea le suportă printre altele şi acele halate medicale. Pe acestea am decis să le numesc “cele triste”.

costume unisexŢinută medicală de culori diferite am întâlnit prima dată la doamna doctor ce mi-a supravegheat sarcina. Bluze şi pantaloni uni de culoare roz, verde sau albastră mi-au adus un zâmbet pe buze când eram internată şi ţintuită la pat cu jdemii de perfuzii. Ţinuta ei mi s-a părut veselă, tinerească şi chiar mai potrivită pentru dumneaei. Dar am văzut acest doctor şi cu halatul trist când mergeam la ecografii la policlinică sau la diverse examinări în spital. Acest doctor a fost om cu mine şi pot să spun că a făcut mai mult decât poate să facă un om: mi-a făcut o supraveghere strictă şi corectă a sarcinii şi mereu mi-a spus datele corecte ale situaţiei. Eram pregătită şi de rău, dar şi de bine. Ba chiar a aproximat greutatea copiilor la naştere cu o eroare în minus de vreo câteva zeci de grame. A ştiut să îmi spună după efectuarea ecografiilor ce constituţie vor avea copiii şi a cui personalitate. Aş putea să spun cu mâna pe inimă că această doctoriţa ar putea să reprezinte cu mândrie halatul sau ţinuta medicală de culoare roză şi tot odată să fie un halat vesel.

medic stomatolog
sursa pixabay.com

 Bluze medicale cu imprimeuri am văzut recent la cabinetul stomatologic în care la început am căutat să fac numai o radiografie. O claie simpatică de păr roz a reuşit să îmi obţină zâmbetul şi o sumă frumuşică din portofel. Sincer, nu îmi pare rău de banii daţi. Am 3 coroniţe ceramice de cea mai mare frumuseţe şi o rezistenţă minunată. Fiecare vizită la acel cabinet stomatologic era o mică defilare pe un podium imaginar. Cămăşi cu imprimeuri, tricouri colorate, sarafane simpatice, plus o coafură diferită şi un machiaj adecvat la fiecare vizită. Acest doctor îl pot cataloga la 3 zâmbete fericite cu garantarea recomandării lui ulterioare.

 

 

 

Nu ştiu cum stă treaba în sistemul medical din România, dar dacă ar fi la liber, aş vrea ca toate cadrele medicale să caute “magazin online de costume medicale şi echipamente de lucru. Acolo vor găsi garantat tot ceea ce au nevoie.

 

tabel marusi

     Bluze medicale cu pisicuţe simpatice, frunze maronii, fluturi multicolori sau sarafane funcţionale. Saboţi, bonete, fuste sau pantaloni unisex îşi aşteaptă doctorii sau asistentele personale.

Nu am în cercul meu de cunoscuţi cadre medicale pe care să le întreb care este faza cu ţinuta, dar aş vrea să se poată deconta două ţinute diferite de persoană. Uneori, o culoare sau un model aparte de bluză poate să fie diferenţa dintre cooperarea sau necooperarea pacientului cu cadrul medical. În zilele noastre albul nu mai reprezintă sterilitatea şi siguranţa actului medical. Poţi să fi un super doctor ortoped şi să porţi o logo ehalateţinută roz, sau să fi medic veterinar şi să ai o bluză cu pisicuţe. Ştiu că haina nu îl face pe om, dar ne schimbă atitudinea.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2018.

Un gând despre „Halate vesele vs halate triste

Lasă un răspuns