(Gunoiul) PET-urile altor au fost material didactic pentru copiii mei

12

PET-uri, cutii de lapte, doze sau cartoane vedem tot mai des pe străzi. Cu rușine spun că suntem un popor de nesimțiți și de leneși. Cu atâtea coșuri de gunoi în drumul nostru și tot nu nimerim să ne punem gunoiul în locurile special amenajate pentru el. 🙁

Eu am încercat pe cât posibil să le fac copiilor mei și educație pe partea de reciclare selectivă. Ba mai mult, folosim cutia galbenă și în casă, unde ajung deșeurile din carton și hârtie necontaminate alimentar sau cu alte substanțe toxice.

Vedeți aici articolul cu cutia galbenă

Copiii observă pe stradă PET-uri și alte tipuri de gunoaie

Când ieșim din casă copiii îmi semnalizează fiecare mizerie sau gunoi ieşit în calea lor și nu de puține ori își găseau de joacă în preajma coșurilor de gunoi din parcuri.

Despre cum au dat ei cu mătura în Parcul Lumea Copiilor am scris aici

În completarea acestei educații de colectare selectivă a venit și Campania celor de la Carrefour România. Pentru noi a fost mai aproape Centrul Comercial Vulcan. Acesta a participat la campanie în perioada 29 octombrie -5 noiembrie 2021.

Cum s-a desfășurat campania PET contra fructe și legume în familia mea

Această campanie de colectarea a PET-urilor m-a ajutat în patru feluri:


🤓În primul rând să le arăt copiilor câte PET-uri sunt aruncate aiurea, în loc să fie colectate.

🤓În al doilea rând m-a ajutat pe partea de valorificare, de această dată cu fructe și legume.

fructe si legume



🤓În al treilea rând am schimbat o perioadă alimentația, bazându-ne fix pe ceea ce am primit: fructe și legume. Leguma sezonului este castravetele, pe care copiii și-l curăță singuri cu ajutorul instrumentului de curățat de legume.

mere, capia si cartofi


🤓În ultimul rând am „depozitat” în cămară și congelator preparate sau conserve din cele primite la schimb pe PET-urile colectate de familia mea. Pe scurt, în congelator am pus 11 punguțe cu mix de legume tocate, apoi în cămară am 4 borcane cu ardei capia copt, 6 borcane cu gogoşari la oțet, 3 borcane cu dulceață de mere și până în prezent 3 orale (da, oale) cu compot de mere. Cu toate acestea încă mai am în frigider morcov, 3 ardei grași și doi dovlecei. Și vreo 2 kilograme de ceapă rășie 😀

Acum vă arăt și punerea în practică 😛

Când le-am propus copiilor să mergem să adunăm sticle goale ei au fost încântați de idee, fără a mai fi interesați și de partea de valorificare. Bine, asta până ajungeam în Centrul Comercial Vulcan și începeau să ceară ei legumele din rastelul special pregătit de organizatorii campaniei PET contre legume/fructe.

Personalul participant la campanie a fost foarte drăguț și empatic cu noi, 😀 chiar dacă sticlele „noastre” nu au fost mereu curate.

Cu ocazia acestui articol mulțumesc și vecinilor care au prins obiceiul de a aduna PET-urile și de a le scoate la poartă într-o sacoșă, pentru a fi luate de cine dorește sau de cine se ocupă cu colectarea acestor PET-uri.

Pot să vă spun că familia Țonef-Filip a participat cu cei mici și cu cei mari, dar și cu familia extinsă(Țonef) la această campanie. Deși nu mi-am făcut un plan anume, au fost mai multe etape și moduri de colectare.

1.Am rugat socrii să nu mai pună pe foc sticlele(PET) ci să le aducă la noi la următoarea vizită. Am primit cred 22 de PET-uri.
2.Am adunat PET-urile din drumul nostru către Parcul Humulești și vreo 3 din parc.

PET-uri din parc


3Am adunat 2 zile la rând tot ce am găsit în drumul nostru de acasă până la Centrul Comercial Vulcan. Dar, în fiecare zi pe altă parte a drumului. Într-o zi pe partea dreaptă, în cealaltă zi pe partea stângă a drumului către centrul comercial. De fiecare dată în preajma blocurilor în reabilitate erau cele mai multe sticle 🙁

adunat sticle
pet-uri

În prima zi de colectare recunosc că am plecat la „treabă” fără mănuși de protecție 🙁 și mi s-a atras atenţia asupra acestui lucru :(Am ținut cont de recomandare și zilele următoare am folosit mănuși de unică folosință.

pungi de gunoi

De asemenea în ziua doi am luat cu noi saci menajeri. O mare greşeală, căci copiii au avut tendinţa să apese în ei. Doi s-au rupt iar unul a zburat pe stradă în zona Pecineaga. L-am găsit adus de vânt pe trotuar la jumătate de stație distanță.

Și mănuşile ne-au dat bătaie de cap căci ele erau pentru adulți, chiar dacă mărimea era cea mai mică. Mâna de adult cu mâna de copil de 5 ani nu se compară.

PET gol

Pe toată această perioadă copii au fost foarte implicați. Chiar ei au cerut să facem câte două rude de colectare pe zi. Dimineața mergeau cu mine, iar seara cu soțul. Nu știu să spun câte PET-uri am adunat în total, dar per rundă de colectat erau între 25 și 46 de PET-uri de diferite mărimi, de la 500ml la 2,5L. Din acestea cel puțin jumătate erau de bere 🙁 de la o anumită marcă ieftină.

pet contra fructe/legume

Campania PET contra fructe/legume a fost la a III-a inițiativă anul acesta. S-a derulat începând cu 13 septembrie în parteneriat cu Coca-Cola HBC România și cu sprijinul Green Point Management, Green PC Ambalaje, Recycling Internaţional și Financiar Recycling.

campania pet contre fructe/legume

Nu știu până în prezent dacă s-a făcut o centralizare a acestei campanii. Cert este că la ea au putut participa numai… cei vaccinați și posesori de Certificat Verde 🙁 Asta pentru că a fost necesar certificatul pentru a intra în Centrul Comercial Vulcan.

Spun acum cu jenă că m-am așteptat să văd multe persoane de etnie sau cerșetori. Sau, cei care zi și noapte adună toate PET-urile de pe străzi în acele cărucioare imense improvizate pe te miri ce.

Și nu m-am gândit la ei ca și cum eu nu aș mai ajunge să primesc niște legume ci la faptul că vor vrea și ei legume bune pentru mâncare și fructe pentru o gustare. Dar realitatea a fost alta, impusă de… starea de Covid. Iar la cum o duc mulți cerșetori, nici nu știu dacă au posibilitatea de a găti legumele și fructele primite. 🙁

Nu ar fi rău dacă ar putea face cineva o campanie de adunat de la centrele comerciale fructe și legume pe care să le transforme măcar în perioada de iarnă în alimente pentru cei de pe străzi. Campania continua în centrul din Corbeanca până la final de an.

În fine, PET contra fructe/legume a fost o perioadă interesantă pentru familia mea. Copiii au învățat ceva ce sper să transmită mai departe.

Vă rog să rămâneţi aproape, urmează o campanie despre ambalaje tetra pak:) Să fie cu iaurt zic 😀

Ordine sau dezordine

Am terminat Facultatea de Filosofie-Jurnalism in cadrul Universitatii Spiru Haret, cu diploma in Pedagogie si Stiintele Comunicarii. Informatiile primite in cadrul cursurilor sunt insuficiente pentru a devenii jurnalist. Poate nici nu era menirea mea aceea. Acum sunt mama de gemeni, mereu intr-o continua auto-educare.

12 thoughts on “(Gunoiul) PET-urile altor au fost material didactic pentru copiii mei

    1. Imi este frica sa numar cate cuti de lapte am adunat. La noi se consuma cam 6-7 L de lapte pe saptamana. Zici ca nu am intarcat 3 copii 😀
      Sotul inca este maaaaaaaaaaare cinsumator de lapte, rece sa fie.

    1. Uite ca nu am cautat in farmacii. De cand nu gasesc cantitatea necesara pentru a trimite la camin nu mai caut fizic ci numai online.

  1. Articolul tău m-a trecut prin toate stările posibile. În primul rând, te felicit pe tine și pe copiii tăi pentru inițiativă și ambiție! Este minunat că le oferi o astfel de educație. Apoi, dacă tot am pomenit de educație, aceasta le lipsește cu desăvârșire multora. Am rămas puțin cu gura căscată când am văzut câte pet-uri adunați per colectare. Iar finalul articolului m-a întristat, recunosc. Ai mare dreptate, din păcate mulți nu au nici ce mânca, nici unde prepara eventualele alimente obținute prin colectare, asta să nu mai vorbim de regula de a nu intra în centrele comerciale decât conform cerinței „moderne”.

    1. Nu contest cerinta. Chiar si cei fara certificat pot cumpara de la magazinele locale/de cartier cele necesare.
      Gunoiul exista de mult pe strazi si este facut de toate categoriile de varsta. Vad zilnic batrane cum scot pungi de gunoi pe strada sau la clt de strada sa il ridice maturatorii stradali. Dar vad si cum arunca resturi de mancare pe canale. Dar, TET-urile sunt aruncate in general de adolescenti si de consumatorii de alcool. Educatie nu se face intr-o zi. Chiar de avem motiv pentru colectare selectiva, nu vom avea mereu. Apoi vor trona iar gunoaiele pentru ca nu avem motiv.

      1. Asta e clar. Campania e utilă în felul ei, nimic de zis, însă într-adevăr educația ar trebui să fie făcută altfel, iar astfel de campanii să fie doar un fel de bonus, nici vorbă să ne bazăm pe ele pentru a-i educa pe oameni. Din păcate, mai avem mult până să ajungem la un nivel de educație care să ne determine pe toți să avem grijă de mediu. Foarte aiurea asta cu aruncatul gunoaielor pe stradă. La noi nu prea vezi atâtea PET-uri, însă găsești măști aruncate peste tot, ambalaje de dulciuri și pachete goale de țigări.

        1. Din pacate nu avem pe cineva care sa samcyioneze fix in acel moment e cel care face mizerie/gunoi. Cu un organizm bine pus la punct de catre stat toti am sta mai linistiti i poate am respecta mediul de frica amenzilor sau a muncii in folosul comunitatii.

      2. M-a inspirat articolul tău. Noi conectăm selectiv, pe cât mă țin pe mine nervii :). Pentru că mi-e greu să educ adulții. Alții aducă, eu de ce mi-as bate capul? Norocul este că sunt receptivi cei mici și inteleg ce li se spune.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Am participat la Campania "Thecon Susține Bloggerii "

vin nov. 19 , 2021
Uneori un scriitor/blogger se bagă și în partea de tehnic, deși locul lui nu este acolo. Salutare, astăzi voi scrie puțintel despre partea de tehnic, cea din spatele blogului. Partea aceea unde mulți neprofesioniști ne prindem urechile cu tot cu gât și apoi nu mai putem să scoatem capul blogului […]
ajutor tehnologic
%d blogeri au apreciat: