Ghid de Motivare & Retenţie HR

Ghid de Motivare & Retenţie HR

Recunosc că mult timp nu am prea ştiut ce face HR-ul dar recent am descoperit prin prisma unei colege bloggerițe câteva cevauri. Am înţeles câtă muncă este depusă de acest personal. Mă refer la cei care îşi fac munca corect şi nu sub papucul multinaţionalei sau a unui patron tiran, nesimţit, indiferent, la limita legalului.

Recent am terminat o carte de citit. Era despre lupta dintre doi angajaţi şi cum încercau ei să îşi facă zile negre la muncă, însă încercau în aşa fel să nu afle HR-ul pentru a nu fi sancţionaţi sau concediaţi.

Deci iar am avut o preconcepţie despre HR precum că ar fi un Bau-Bau în firmă. Astăzi am căutat mai multe informaţii despre HR şi produsele ce le produce el. Şi mare mi-a fost mirarea când am văzut o serie de ghiduri şi rapoarte ce trebuiesc întocmite.

Personal, când am lucrat la Unicredit, Kiwi Finace sau la BCR BpL şi am fost concediată sau mi-am dat demisia nu mi s-a făcut nici un chestionar de tipul “Interviu de Exit”. Pentru cine nu înţelege produsul acesta de HR vă explic imediat.

Este un instrument de resurse umane folosit de către specialiștii în resurse umane și/sau de către manageri, pe care îl aplică persoanelor care părăsesc organizația la un moment dat.” Sursa – shop. Integrahr.ro

Nici în momentul când munca mea nu mai dădea randament nu a venit un reprezentant al HR să îmi facă “Raport de evaluare a satisfacției”. Dacă nici acesta nu ştiţi ce este, nu-i nimic, vă explic imediat:

Acest document este util pentru a centraliza datele obținute într-un proces de evaluare a satisfacției angajaților.” Sursa – shop. Integrahr.ro

Deci, dacă eu nu eram satisfăcută de munca mea, singurul lucru pe care îl primeam erau penalizările sau ameninţarea cu pierderea locului de muncă. Nu tu încurajare, nu tu sondarea pieţei să vezi de ce nu merg creditele în locaţia în care eram alocată, nu tu întrebată cum de într-un interval de 9 spre 10 ore pe zi nu reuşeam să fac acel target minim impus pentru salariul minim garantat în acel moment.

Mult timp am crezut că HR este mai mult de partea celor din vârful ierarhiei multinaţionalei sau naţionalei. Mult timp am văzut diferenţe între beneficiile celor din “cap” office şi lipsurile mai ales de înţelegere a celor de la baza companiei.

Îmi aduc aminte de o întâmplare de când lucram în magazinul OBI. Am primit din greşeală un mail adresat celor din sediu central UNICREDIT. Cuvinte precum “team building”, angajatul lunii, petrecere de Crăciun, reduceri la servicii, abonament la policlinici private îmi păreau pompoase. Între timp acestea îmi par a fi ceva normal de oferit la angajare faţă de ceea ce am simţit eu acum 10 ani când am primit acel mail. Nici măcar când am văzut un mail în care se cauta un coleg ce dorea să participe la realizarea unui newsletter pentru toţi angajaţii companiei nu am fost căutată de HR să mă întrebe cum de sunt capabilă să îndeplinesc alte sarcini decât cele din fişa postului.

fise de post ptr hr

Singura reacţie a celor din compania a fost jignirea mea de către superiorul direct pentru că nu sunt în stare să îmi fac cele semnate în FIŞA POSTULUI dar am pretenţia de a comunica cu directorii mari. Aici eu cred că este vorba şi de puţină invidie, dar mă opresc aici cu presupunerile la adresa acelui Manager zonal.

Dacă este să o iau băbeşte, nici măcar când am revenit în “sânul” UNICREDIT pentru a ocupa postul din magazinul OBI nu mi s-a făcut un interviu de “Comeback “. Acest interviu este de fapt: “Un ghid ce cuprinde descrierea interviului de reintegrare, persoanele responsabile, impactul interviului de reintegrare şi întrebări concrete.” Sursa – shop. Integrahr.ro

Deşi cam toată această experienţă a fost în cadrul unei sigure companii, am o vagă bănuială că mai peste tot aşa se întâmplă. Cu toate acestea, meseria de HR este frumoasă şi presupune multă hârţogăraie cu Fişe de post, Ghiduri, Evaluări, Rapoarte şi multe alte instrumente folosite înspre binele angajaţilor.

Uneori acest serviciu este externalizat sau sunt cumpărate produse de HR gata făcute, numai bune de implementat. Dacă aveţi nevoie de cel puţin unul din produsele HR menţionate mai sus, puteţi să apelaţi la adresa de mail shop@integrahr.ro.

Lasă un răspuns