Gabriela Rusu- din lumea educației Usborne

     Zilele trecute vă povesteam de Mami Cool Alice.  Astăzi, o să facem o incursiune în lumea cărţilor pentru copii. Cărţi educative, non-violente şi atrăgătoare pentru cei mici. Bine, şi pentru cei mici, dar puţin mai mari 😛 . Cărticelele sunt de la naștere, fără o vârstă limită. Cărțile tip senzoriale sunt pentru bebeluși, iar enciclopediile sunt atât de interesante și pentru adulți.
Nu ştiu câţi dintre voi acorda o mare importanţă cărţilor. Nu mai este la modă să citeşti în format tipărit. Tableta, telefonul sau orice invenţie îi fac pe cei mici să uite de obiectul acela pe bază de celuloză tipărită. Învaţă de cuvântul „ecologie” doar din postările de pe reţele de socializare, dar folosesc jucării din plastic. Prea puţini mai stau în faţa unei cărţi cu pagini colorate iar mami, tati sau bunicul să le citească pe diverse intonaţii.
Din acest motiv, am ales să vorbesc cu o super Mami Cool, din lumea cărţilor. Dar să începem interviul.   18871240_10209546957010377_1577387155_n.jpg
– Bună Mami Cool, te rog să te prezinţi.
– Mă numesc Gabriela Rusu, sunt soţie şi mamă a doi copii minunaţi. Dintotdeauna mi-am dorit să am copii, deşi nu au venit în viaţa mea aşa de repede cum mi-aş fi dorit. Din 2006 sunt traducător autorizat de Ministerul de Justiţie, iar din 2013 am certificare în traducerile în/din domeniul tehnic eliberată de Ministerul Culturii. În anul 2015 am devenit reprezentant Usborne, şi îmbin cu drag aceste două activităţi alături de viaţa de familie, având sprijinul necondiţionat al soţului meu pentru a-mi desfăşura activitatea de acasă.
– Ce te-a determinat să alegi calea reprezentantului Usborne?
– Pentru mine a fost oarecum o conjunctură, în sensul că atunci când eram în CIC cu cel de-al doilea copil, care la vremea respectivă avea 3 luni, am fost anunţată că mi se va desfiinţa postul şi că nu mă voi mai putea întoarce la serviciu. Acest lucru m-a făcut să îmi schimb părerea despre munca fixă de birou, şi să iau în calcul varianta unei activităţi pe care să o desfăşor de acasă. Aşa am descoperit ce înseamnă Usborne. Având în vedere faptul ca eram deja foarte selectivă în privinţa cărţilor achiziţionate pentru băieţelul mai mare, aceste cărţi ni s-au potrivit mai bine decât mă aşteptam. Sunt non-violente, cu atenţie la limbaj şi ilustraţii. Sunt create în aşa fel încât să atragă atenţia copiilor şi să îi facă pe ei să îndrăgească lectura. De asemenea, sunt structurate pe categorii de vârstă, în aşa fel încât să găsim ce i se potriveşte copilului în funcţie de nevoi şi nivel de cunoştinţe.


– De cât timp practici acest job?
– În curând împlinesc 2 ani de când sunt reprezentant Usborne, în prezent fiind Group Leader. Sunt doi ani în care m-am dezvoltat foarte mult pe plan personal, învăţând să fiu mai organizată, să fac multi-tasking, logistică şi nu numai. M-am dezvoltat extrem de mult şi pe plan profesional, învăţând tehnici de marketing şi PR, de comunicare şi negociere, branding şi vânzări. Este o activitate în care zi de zi afli lucruri noi şi înveţi să fii mai bun, să oferi mai mult.


– Ai avut nevoie de susţinere în alegerea ta?
– Am avut nevoie de susţinerea familiei, de încrederea lor, şi mai ales de entuziasmul lor. Soţul meu mă susţine să fac ce îmi place, iar activitatea cu aceste cărţi chiar este pe placul meu. De când mă ştiu am fost „bookaholică”. Citesc tot timpul, şi mereu sunt interesată de nou. Aşadar, aceste cărţi îmi satisfac mie această poftă, dar în acelaşi timp reprezintă şi o sursă importantă în educaţia celor doi copii ai noştri. Hotărârea de a deveni o mamă ce lucrează de acasă a fost luată în familie, punând în balanţă avantajele şi dezavantajele. Ei bine, iată-mă! Lucrez 100% de acasă, sunt membru al Asociaţiei Work at Home Moms, şi sunt foarte împăcată cu alegerea făcută.
– Ce înseamnă să fii reprezentant Usborne?
– Misiunea unui reprezentant Usborne aş putea spune că este una extrem de frumoasă. Desigur, calitatea principală pe care consider eu că trebuie să o aibă un reprezentant Usborne este să îi placă aceste cărţi, dar şi cărţile în general. Entuziasmul cu care răsfoieşte o carte face minuni. Apoi, trebuie să îşi dorească să ducă aceste cărţi în casa câtor mai mulţi copii, pentru ca mânuţele lor să răsfoiască, ochişorii lor să urmărească cu interes, şi intelectul lor să se dezvolte pe măsură. Apoi, reprezentantul Usborne are misiunea de a promova aceste cărţi în şcoli şi grădiniţe. Acest lucru este aducător de venit, fără îndoială, creând flexibilitatea pe care şi-o doreşte în propria afacere.
– Cum devii reprezentant?
– Înscrierea ca reprezentant se face foarte uşor. Investiţia iniţială este minimă, constând în achitarea unui pachet de început. Eu stau la dispoziţie oricui doreşte mai multe informaţii.
– Cum te pot găsi cei interesaţi de cărticele?
– Sunt uşor de găsit pe pagina mea  de Facebook sau la email raisas.books@gmail.com
– Copiii înţeleg ce faci tu? Te ajută/încurcă în activitatea ta?
– Copiii înţeleg ceea ce fac şi sunt foarte încântaţi. Nu mă încurcă deloc. Faptul că îşi doresc multe cărţi pentru ei, este un motiv de bucurie pentru mine. Băiatul, care acum are 5 ani şi 3 luni este atât de încântat, încât atunci când merge cu mine la târgurile organizate, vorbeşte cu părinţii şi le explică de ce o carte este potrivită pentru copilaşul lor, care este preferata lui, şi tot aşa. Ziua în care primim cărţile comandate din Anglia este pentru ei dar şi pentru mine deopotrivă, un motiv de maximă bucurie.
18947211_10209546864088054_983030700_o.jpg
– Se poate trăi din acest job?
– Cu siguranţă se poate trăi din activitatea de reprezentant Usborne, însă ca în orice tip de job, trebuie depus efort, care este direct proporţional cu câştigurile. Însă, pentru mine acest efort este unul plăcut, relaxant, care îmi aduce bucurii. Reprezentantul Usborne poate câştiga doar din comercializarea acestor cărţi, sau îşi poate forma o echipă proprie pe care să o coordoneze, fiind posibilă şi activitatea de tip network marketing. Aici depinde mult de disponibilitatea fiecărui reprezentant. Mie îmi place să am echipă, îmi plac conversaţiile avute cu fetele şi felul în care ne ajutăm cu rapiditate pentru ca cei mici să primească la timp cărţile dorite.
– Ai avut parte de premii în această activitate?
– Da, am avut parte de ele de-a lungul timpului. Am primit bonusuri când am promovat, am mers la Leadership Academy în Anglia la o sesiune de discuţii cu cei de la Usborne, unde am învăţat o mulţime de lucruri noi, şi am diverse facilităţi obţinute în timp. Pe scurt, da, se poate trăi din acest job. În prezent este venitul meu principal, şi nu aveţi nimic de pierdut dacă decideţi să încercaţi în ce măsură vi se potriveşte această activitate.
– Ai avut parte de interviuri radio/tv/presă scrisă?
– Interviuri am avut câteva de-a lungul timpului, pe diverse bloguri, însă din cele mai notabile, le-aş putea menţiona pe cel de pe www.wahm.ro, şi pe cel de pe bebeH.ro. Cu această ocazie vreau să îţi mulţumesc şi ţie pentru oportunitatea oferită.
– Cu mare plăcere. Spune-mi te rog, ai recomanda cuiva acest job?
– Cu siguranţă da! Aş recomanda această activitate tuturor celor ce iubesc cărţile, celor ce sunt preocupați de o viaţă mai bună pentru noile generaţii, dar şi celor ce îşi doresc flexibilitate în program, pentru a putea fi disponibili familiei. Este nevoie de puţin curaj pentru a ieşi din zona de confort, de entuziasm şi de dorinţa de a face ceva mai bun pentru copiii noştri.
– Mulţumesc mult Mami Cool Rusu Gabriela pentru timpul acordat şi interesul creat pentru lumea Usborne.
Dacă şi voi sunteţi curioşi de valoarea acestor cărticele, vă invit să vizitaţi pagina de Facebook a Gabrielei. Vă aştept cu impresii sincere despre ceea ce conţin aceste obiecte încă nedemodate.

Ordine sau dezordine

Am terminat Facultatea de Filosofie-Jurnalism in cadrul Universitatii Spiru Haret, cu diploma in Pedagogie si Stiintele Comunicarii. Informatiile primite in cadrul cursurilor sunt insuficiente pentru a devenii jurnalist. Poate nici nu era menirea mea aceea. Acum sunt mama de gemeni, mereu intr-o continua auto-educare.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!