creare PFA

Fă-ți naibii un PFA!

Trebuia să îmi fac un PFA prima dată când mi-am dat seama cât de năzdrăvani sunt gemenii mei.

Totul a început în 2018 când copiii au reușit să blocheze o ușă din lemn, bătrână de peste 70 de ani în acel moment. Ei într-o cameră, eu în cealaltă, m-am panicat și efectiv am spart ușa pentru a ajunge la ei.

Indemnizația obținută pe baza PFI-ului creat cu Avon era pe sfârșit iar altă sursă suplimentară de venit nu aveam pentru a înlocui ușa distrusă.

Acela a fost momentul când am forțat nota și am acceptat să mă ocup de o pagină de Facebook. Trebuia să scriu postări, articole pe blogul meu și al site-ului, interacționat cu vizitatorii paginii și scris recenzii de produse. Convenisem pentru aceste activități să primesc 300 de euro pe lună.

Trebuie să recunosc că în disperarea mea de a cumpăra mai repede o ușă la cameră nu am dat atenție și formei de colaborare, totul a fost numai verbal. 🙁

Eu, om serios și cu drag de scris mi-am îndeplinit sarcina. Nu are relevanță acum cifrele pentru că algoritmii s-au schimbat din 2018 până acum.

A trecut o lună și la data stabilită pentru renumerație nu am primit banii. Am acceptat umilă să mai treacă o zi, două, căci m-am trezit la realitate și mi-am dat seama că nu am contract cu ei.

Deveneam din ce în ce mai tensionată pe zi ce trece. Mă uitam la scaunul ce stătea drept proptea pentru ușă și încercam să găsesc altă variantă pentru momentul când copiii îl vor da deoparte.

Deși nu am primit banii, mi se spunea să continui munca, căci plata se va face pe tot din urmă. Recunosc că am fost credulă și am scris mai departe.

Într-un final am primit plata pe o lună, apoi mi s-a trimis o poză cum că ANAF le-a pus poprire pe cont și nu mai pot face plăți. Din acel moment nu au mai răspuns la mesaje. Imediat au dispărut ca firmă, produse și urmă. Astăzi produsele se mai găsesc în Grecia și Turcia. Trebuie să menționez că produsele erau super bune, dar afacerea nu…

munca fara acte se numeste voluntariat

Deși scopul meu a fost atins, cu ceva întârziere, mi-am dat seama că a lucra fără o formă legală este ca și cum te-ai oferii voluntar. Asta am făcut eu cu cei din spatele acelei pagini de Facebook dar și cu alte colaborări ulterioare ce păreau interesante în folia aceea frumoasă în care au fost ambalate.

Deși mi-a trebuit mult curaj să îmi fac naibii odată o formă legală, acum mă simt protejată de aceasta. În contractele pe care le semnez cu clienții îmi pun în termenele și condițiile de colaborare și o penalizare pe zi 😀 pentru plata întârziată.

Scriu acest articol pentru toți bloggerii noi sau mai vechi, pentru toți creatorii de conținut video, text sau imagine ce nu îndrăznesc să își facă o formă legală.

Frate, mai bine plătești 90 de lei pe lună la contabil decât să stai cu grijă că nu îți primești plata pe munca ta de sute de euro!!!

De ce spun 90 de lei? Pentru că atât costă cel mai ieftin contabil pe lună, contabilul ce face totul pentru tine din spatele platformei în care încarci informațiile tale.

Platforma SOLO, căci despre ea vorbesc, lucrează cu acele persoane care au nevoie de o formă legală de lucru, dar încasează contravaloarea serviciilor numai în cont. Adică medici, fotografi, bloggeri, copywriteri etc. Adică fix pentru tine, dacă ai ajuns să citești până aici acest articol.


3 motive bune pentru care să îți faci un PFA

Am scris 3 pentru că restul ține de tine și de activitatea ta pentru a le găsi pe celelalte. Motivele pentru care ȘI EU am optat pentru un PFA sunt următoarele:

*Acces la bani imediat
*Asigurări sociale
*Posibilitatea de creditare

Apropos, când eram Consilier Financiar UCFIN (UniCredit Consumer Financing IFN S.A.) am ajutat la acordarea de credite și persoanelor care aduceau acte de PFA. Deci un statut de PFA este luat în calcul la nevoie pentru un credit.

Chiar joi, 9,02,20233 s-a ținut un webinar în colaborare cu cei de la SOLO în care s-a menționat că:

„Creditele pe persoană fizică se pretează și la PFA”.

webinar despre PFA

Tot aseară am auzit și următoarea afirmație:

„Cheltuielile DEDUCTIBILE sunt aceleași și la PFA și la SRL. „

De ce îți recomand SOLO?

Simplu, PENTRU BANI 😀
Cei de la SOLO s-au gândit la o formă de promovare internă. Adică au creat un link de recomandare pentru fiecare dintre utilizatorii lor.

Dacă aceștia distribuie link-ul și alte persoane își fac cont la SOLO pe baza acelui link, atât cel ce recomandă, cât și cel ce își face contul nou primesc suma de 50 de lei bonusare.

bonus la un PFA solo

De ce îți recomand SOLO?

*Este cel mai ieftin contabil de PFA, așa cum am spus și mai sus.
*Poți comunica ușor cu ei pe e-mail sau whatsapp.
*Sunt tineri și au habar de cam tot ce ține de online.

Luând în considerare toate lucrurile menționate mai sus, fă-ți un naibii un PFA!!! 😀

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!