Este societatea pregătită pentru gemeni/tripleti?

     Familia este „celula” societăţii, sau cel puţin asta spune societatea. Scopul familiei este să facă şi să crească copii. 1, 2 sau câţi face fiecare. Dacă aceşti copii vin pe rând, la distanţă de 1-2 ani sau mai mulţi, societatea îţi permite să te mişti, să mergi în spitale, să te plimbi pe trotuare sau să mergi în restaurante.

     Dar ce faci când, tuamne-tuamne, Alah, Yehova sau Guru Ochi Blânzi îţi trimite gemeni sau tripleţi?! Tu, ca familie unită, faci pe naiba în 4 să iei vitamine, să faci ecografii şi analize, să ajungă sarcina la un termen cât mai avansat. Vine naşterea şi începe greul. Acomodarea cu doi noi membrii necuvântători în familie, este al naibii de greu. Vă spun din experienţă. Am plâns, am oftat, am înjurat şi am mers mai departe. Am greşit, am corectat, m-am schimbat, am evoluat. Şi nu societatea m-a sprijinit. Şi nici măcar familia, doar soţul şi încă câteva mămici de gemeni sau de îngeri gemeni. (Îmi pare rău Vali 🙁 )

     Copiii mei s-au născut prematuri, la 33 de săptămâni, cu o greutate de numai 2 kilograme. Au evoluat bine, dar am avut de făcut multe controale preventive. Multe ore pierdute la cozi în spitale sau policlinici.

     Au fost situaţii când am plecat singură cu ei la spital. Aveau două luni şi trebuia să le repet ecografia de şold şi ecografia de frontanelă. Singura persoană care m-a ajutat la spital, a fost tot o mamă de gemeni, care era internată cu micuţii ei acolo.

     Nu cred că am văzut până acum în Bucureşti un spital cu o intrare adaptată unui cărucior de gemeni sau tripleţi. Până acum am „vizitat” Spitalul Municipal, Victor Babeş, Budimex, Victor Gomoiu, Alfed Russescu şi Policlinica Teiuş. Toate, absolut toate sunt clădiri vechi, clădiri ce necesită o rearanjare a spaţiului.

     Vă imaginaţi cum mă simţeam eu, mamă cu copil de câteva luni, suspect de „X” chestie, cu trimitere la chirurgie neputând să intru în spital?!?!? Cum naiba să ocoleşti jumătate de spital pe afară, pentru a putea să intri pe la Camera de Gardă, prin intrarea destinată Salvărilor, apoi să faci zig-zaguri pe culoare, pentru a ajunge la acel cabinet din trimitere?

     Este societatea pregatita pentru gemeni/tripleti?     O altă situaţie neplăcută, este deplasarea în interiorul clădirilor publice. Indiferent că este spital, policlinică, creşă sau Mall, uneori este imposibil să te deplasezi cu căruciorul specific gemenilor sau tripleţilor. Oare societatea, patronii, arhitecţii, gândesc la singular? Sau preferă grupurile de oameni în şir indian? Nu cred că sunt singura mămică de gemeni, nici în prezent, nici în trecut şi cu siguranţă nici în viitor.

     Eu vorbesc în numele mamelor ce nu au ajutor decât soţul, dar şi pe acela numai după orele de muncă. Dar o mamă trebuie să facă piaţa, să plătească facturi, să cumpere o pâine zilnic sau un fruct la copii, să iasă în parc şi iar să meargă la medic.

     Nu ştiu cum sunt alţi gemeni, dar ai mei, de la 4 lunițe şi-au făcut simţită prezenţa. Au personalitate, nu glumă. Asta ca să fac şi paranteza parantezelor.

     În societatea română, nu ştiu ce cretin a împământenit ideea că gemenii TREBUIE să fie îmbrăcaţi la fel, să fie aranjaţi la fel, să aibe jucării identice, să înveţe în aceeaşi clasă şi musai bancă, apoi să facă la liceu un profil comun. După mintea voastră, or avea voie să împartă şi soţia şi chiloţi, că deh… sunt gemeni.

     Eu nu sunt în asentiment cu restul. Copiii mei, sunt total diferiţi, chiar dacă aspectul este aproape identic. Începând de la voce, preferinţe culinare, vârtejuri în cap şi stiluri de somn, copiii mei arată că sunt diferiţi. Chiar să vrea să copieze unul de la altul un gest sau o acţiune, nu îi iese nici de repetă o săptămână.

Urăsc trotuarele!!!

     Şi urăsc şi mai mult şoferii cretini, ce parchează pe diagonală, lipit de garduri/clădiri, sau maşinile de volum mare, care mă fac pe mine să trec cu căruciorul prin spatele lor, direct pe mijlocul străzii/şoselei. Cine credeţi că îşi ia claxoane şi înjurături? Cei care au parcat aiurea la 9 dimineaţa, sau eu că sunt o mamă iresponsabilă şi merg cu căruciorul de gemeni pe stradă?!

     Oare societatea se gândeşte cât este de greu să creşti gemeni/tripleţi? Oare societatea nu poate gândi un program de ajutor/sprijin pentru aceste mame? Se fac atâtea programe ciudate în ţara asta, încât unul bun, cu rezultate în viitor, nu îşi are rostul. Să mă ierte tuamne-tuamne, dar nu văd rostul unui curs de creaţie literară în penitenciare.

     Cu ce ajută concret societatea o familie ce are gemeni sau tripleţi? Cu un sistem medical GRATUIT? Şi intrarea în spitale cum se face, cu câte un copil în braţe?! Cu lapte praf de o calitate îndoielnică, şi nici acela într-o cantitate optimă? (Nu mai spun că am dat şi 600 de lei pe lună pentru laptele copiilor mei). Cu o indemnizaţie „DUBLĂ”?! Şi cheltuieli pe măsură…
Sunt cazuri în care, noi, părinţii, ne amăgim că ne descurcăm cu creşterea copiilor şi sperăm la o societate mai bună pentru ei. Pe o scară de la 1 la 10, „tensiunea din fir” a părinţilor, dar cu precădere a mamei, este situată undeva la cifra 13. Şi nu este cu ghinion, numai ceva dificil de măsurat.

     În primul an de viaţă al copiilor, părinţii află atât de multe lucruri noi despre ei, încât uită lucruri esenţiale, uzuale. Găsesc cafeaua în frigider, sau uită să mănânce.

     O altă faţă urâtă a societăţii o reprezintă cuvintele aruncate aiurea, la adresa copiilor. Expresii de genul „Doamne fereşte-mă de aşa necaz”, „Nu aş vreau un aşa ghinion” sau ” Simţ numai compasiune pentru tine”, nu fac decât să şocheze părinţi şi să se simtă penibil, ca şi cum numai nişte ciudaţi fac gemeni sau tripleţi.

     Dacă societatea ar ştii cu siguranţă câţi părinţi îşi doresc cu adevărat gemeni sau tripleţi, ar putea să stea liniştită. Însă, natura face ce vrea ea. Combină celule şi crează lucrări excepţionale, cu sau fără ajutorul societăţii. Unii părinţi, ar trebui premiaţi numai pentru faptul că reuşesc să rămână cu capul limpede şi să îşi educe copiii în această junglă urbană. Uneori este atât de bine în pădure…

Posibil să revin în viitor asupra acestui articol, sau să fac o serie de articole despre gemeni/tripleţi în societate.

 

Ordine sau dezordine

Am terminat Facultatea de Filosofie-Jurnalism in cadrul Universitatii Spiru Haret, cu diploma in Pedagogie si Stiintele Comunicarii. Informatiile primite in cadrul cursurilor sunt insuficiente pentru a devenii jurnalist. Poate nici nu era menirea mea aceea. Acum sunt mama de gemeni, mereu intr-o continua auto-educare.

7 comentarii

  1. esti ”dublu” fericită! și eu urăsc trotuarele aglomerate și lipsa rampelor cam peste tot.

    1. Ordine sau dezordine spune:

      Uneori nu stiu unde sa imi bag fericirea asta dubla.

  2. Iris are o pereche de gemeni la gradinita. Fetita si baietel, o pereche care-ti ia ochii 🙂
    Acum ca au inceput gradinita, mai toti copiii se imbolnavesc, evident si gemenii. Sunt bolnavi de o luna, tot iau unul de la celalalt si nu e chip sa se intoarca inca la gradinita. Asa ca de fiecare data cand Iris raceste si simt ca-mi e greu, ma gandesc la mama gemenilor si ca ei ii e mult mai greu. Simt o admiratie profunda pentru forta ei, pentru faptul ca totul e dublu: rabdare si oboseala.

    1. Ordine sau dezordine spune:

      La cresa unde sunt copiii mei, sunt 4 perechi de gemeni. Numai baieti.

  3. Don De Da'Vais spune:

    Felicitări multe, multe, multe și aș putea spune asta la nesfârșit deoarece cel ce spune asta, e el însuși o jumătate dintr-o pereche de gemeni. Ești noua mea eroină preferată!

    1. Ordine sau dezordine spune:

      Uau :p

  4. […] parte din “Generaţia Cernobîl”, deci ante-Democrație în România. Sunt copilul României, mamă de gemeni şi tutorele mamei mele (persoană cu grad de handicap fizic şi psihic). Copilărie nu am avut. […]

Dă-i un răspuns lui Ordine sau dezordineAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!