Ținând cont de ultimele cutremure din țară și din străinătate, deși sunt mereu contra-cronometru, implicată în tot felul de activități și proiecte, am decis să construiesc pentru familia mea o casă de la zero, cât se poate de sigură, adaptată situațiilor de criză precum cutremurele sau războiul.
Un lucru era sigur, casa va fi construită fără etaj sau mansardă. Decizia a fost luată ținând cont de clădirile aflate în imediata vecinătate a terenului unde voi construi casa.
A se înțelege că toate clădirile din zonă sunt joase iar o posibilă casă cu etaj/mansardă mi-ar putea oferii priveliști intime din curțile sau casele vecinilor, ceea ce nu îmi doresc, intimitatea este importantă și pentru mine.
Așa cum și tu ști, construirea unei case poate fi un proces lung și costisitor, începând de la alegerea materialelor de construcții potrivite, la găsirea muncitorilor, până la supervizarea lucrărilor. Ușor poți să pierzi mult timp, energie și bani.
La scurt timp după ce am început construcția casei mele am descoperit Depozitul Virtual, o platformă online care mi-a schimbat complet modul în care am abordat acest proiect.

Noi, familia noastră, suntem tot mai conștienți de fragilitatea echilibrului dintre om și natură și că felul risipitor în care trăim trebuie să se schimbe.
DE ce-ul lor, al celor de la Depozitul Virtual a contat mult pentru mine, practic el este cel ce mi-a atras atenția pe site
Am început să caut informații despre Depozitul Virtual după ce am aflat despre el de la un prieten care a construit recent o hală folosind acest serviciu.
„Depozitul Virtual acționează ca un depozit convențional care are toată gama de materiale de construcții, numai că relația e mediată prin comenzi online și telefonice de către un consultant local cu expertiză în domeniul materialelor de construcții”, mi-a explicat el.
Prietenul a fost atât de încântat de Depozitul Virtual încât le-a lăsat și o recenzie video, ceea ce este mare lucru pentru el. Colaborarea cu Depozitul Virtual i-a scurtat lanțul clasic fabrică-client, reducându-i costurile cu 10-15%.
Eu am fost impresionată de modul în care a reușit să îl ajute să economisească timp și bani și am decis să încerc și eu. În scurt timp, am început să colaborez cu un Francizat Depozit Virtual, care mi-a oferit toate informațiile de care aveam nevoie.

DE ce-ul lor a contat mult pentru mine, motiv pentru care nici nu am mai căutat diferențele între cele două tipuri de depozite, fizic și virtual

De, întotdeauna este nevoie de cineva care să inoveze pentru oamenii din jur și care să le ușureze viața și activitatea.
În timp ce lucram împreună cu Francizatul Depozit Virtual, am aflat că platforma oferă o gamă largă de produse și servicii pentru construcții, de la acoperișuri și izolații la electrice, termice și sanitare.

Această varietate de produse m-a ajutat să economisesc timp prețios, deoarece am putut cumpăra tot ce aveam nevoie de la un singur furnizor. În plus, Francizatul mi-a oferit consiliere personalizată care a inclus toate informațiile și materialele necesare pentru construcția casei mele.
De asemenea, am fost impresionată de calitatea și de serviciile de livrare la timp. Nu am mai fost nevoită să îmi fac griji cu privire la livrarea produselor la timp sau la calitatea lor, deoarece am primit mereu produse de înaltă calitate, la timpul stabilit.
Acest lucru mi-a permis să mă concentrez pe alte aspecte ale construcției casei mele. Adică să aloc timp și resursele economisite pentru spaţiul destinat situațiilor de urgență. Chiar aveam în plan să pun suplimentar un sistem de tratare și filtrare a apei și o sobă pe lemne (vezi detalii).

La urmă de tot am lăsat partea estetică a proiectului și anume curtea https://vindem-ieftin.ro/categorie-produs/amenajari-exterioare/casa-si-gradina/mobilier-gradina/ În martie 2022 văzusem un articol cu decorațiuni de grădină folosite educativ pentru copii și mi le doream si pe acelea.
Pe parcursul procesului de construcție, am avut parte și de sprijinul Francizatului, care m-a ajutat să iau decizii importante legate de materiale și echipamente. Am apreciat că mi-a fost oferită expertiza lui pentru a mă asigura că am luat cele mai bune decizii posibile.
Din discuțiile cu Francizatul mi-am dat seama că gusturile mele estetice legate de grădină seamă foarte mult cu a altor clienți care au apelat și ei la Vindem-Ieftin.ro

Trebuie să recunosc că atunci m-am simțit puțin lovită în originalitatea mea creativă, drept pentru care am mai comandat un balansoar numai pentru mine, pentru momentele de lectură orientală din serile călduroase de vară. Primul balansoar fiind mai colorat era deja alocat copiilor.
Calm, Francizatul mi-a spus că balansoarul va fi din partea casei și nu am înțeles, dar mi-a trimis un link în care era menționat ce premiu garantat primesc în funcție de valoarea comenzii mele.

În final, Depozitul Virtual mi-a economisit timp, energie, bani, am primit un premiu iar casa mea a fost construită într-un timp record și cu un buget rezonabil.
Nu aș fi putut face acest lucru fără ajutorul Francizatului și îi sunt recunoscătoare pentru toată asistența pe care mi-au oferit-o.

Menționez că am așteptat toate rezultatele de laborator ale probelor de beton prelevate la turnare. Materiale pentru structură și fundație venite pe comandă au fost ireproșabile.
Bonus de la laboratorul de testat materiale de construcții a fost un contact de la o firmă ce face curățenie la finalizarea unei construcții. A fost minunat să aflu că au colectat selectiv deșeurile rezultate.
Deci, dacă ești în căutarea unei modalități de a economisi timp și bani atunci când construieşti o clădire, indiferent că este o casă, o hală, un hotel, vrei să renovezi locuința pe care o ai deja sau faci orice alt proiect de construcție, îți recomand cu căldură Depozitul Virtual. Colaborarea cu Francizatul lor poate fi o alegere. 😉
Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2023.