Cu ce îi hrăneşti mintea unul copil ce a fost trecut din martie pe grădiniţa online?

Recent am citit într-o carte scrisă de către Mira Loghic cum că în România există în zona de preşcolari mai multe sisteme de predare atât în mediul de stat cât şi în mediul de privat. De unele metode am auzit şi am încercat să le aplic EU, acasă.

De altele acum am citit. Dar zău dacă ştiu sau am auzit să se plice la stat metodele următoare:

FREINET
WALDORF
STEP BY STEP
PLANUL JENA
MONTESSORI
REGGIO EMILIA
DEWEY
ERIKSON
PIAGET
VÎGOTSKY

Încă este în plină folosinţă ideea de “grădiniţă tradiţională” unde educatorul este în centrul atenţiei, iar nevoile complexe ale copilului sunt ignorate. Unde mai pui că grupa are în componenţă şi 30 de copii de care se ocupă un singur educator?! Depăşit de situaţie este puţin spus, iar creativitatea individuală este lăsată la urmă din păcate.

Cu toate acestea viaţa mergea înainte iar copilul putea să “recupereze” pe parcurs la şcoală, liceu, facultate, când era deplin conştient de capacităţile sale şi de voinţa sa. Asta în cazul în care prima copilărie şi educaţia timpurie primită nu şi-au pus o amprentă negativă pe dezvoltarea inteligenţelor micului învăţăcel.

Şi într-un sfârșit de iarnă 2019 şi început de an 2020 vine ca un val vârtej pandemia de SARS-CoV 2 ce pune învăţământul preşcolar din România puţin spus pe butuci. Lăsată într-un final la mâna administraţiei locale şi apoi în decizia direcţiunii fiecărei grădiniţe, scenariile verde, galben şi roşu a pus o ceaţă inexplicabilă pe mintea copiilor de grădiniţă.

Şi totuşi, aceşti copii trebuiesc educaţi în această perioadă de carantină, izolare la domiciliu, distanţare socială şi grădiniţă online. Iar această sarcină cade în grija părinţilor. Părinţi ce trebuie să ştie că nu antrenează “cai de curse” când vin seara de la muncă.

Aceşti părinţi trebuie să ştie că totuşi copiii de vârstă preşcolară învaţă prin curiozitate şi explorare, prin experimentare, joacă, imitaţie. Iar acest lucru se întâmplă cel mai bine acasă, când există interacţiune de unu la unul. Iar când în casă există mai mulţi copiii, acest timp se înmulţeşte cu fiecare copil existent în casă. Unde mai punem că exploatarea simţurilor se întinde până spre vârsta de 7 ani? În consecinţă sunetul, pipăitul, gustatul, mirositul şi văzul le sunt jucării constante.

Însă mintea, cu ce le-o hrănim?

Dacă auzul le este satisfăcut de lovitul cu polonicul în cratiţa preferată a mamei, dacă văzul le este satisfăcut de desene animate, dacă pipăitul le este satisfăcut de zecile de piese LEGO sau păpuşele iar mirosul le este satisfăcut de pandişpanul mult prea dulce al bunicii, mintea este cea care nu îşi primeşte raţia din păcate. Sau primeşte ceva ce nu este calitativ sau prea puţin educaţional.

Aici pot interveni metodele de predare alternative precum Montessori sau chiar Planul Jena(concept pedagogic apărut în 1920 ce este o combinaţie între pedagogiile Montessori, Waldorf şi Freinet).

Un singur instrument este cel ce poate să facă o minune intelectuală şi să pună toate simţurile şi neuronii jucăuşi ai preşcolarului la treabă. Am putea să îi spunem sfânta carte.

Cum poate să influenţeze o carte inteligenţa unui copil?

Păi în primul rând prin colorit. Prin formatul ei. Prin greutatea ei. Prin gustul paginilor. Bine, acestea cam prin primul an de viaţă. Şi asta dacă în familie există o cultură a cititului. Sau dacă se înrădăcinează ritualul cu cititul poveştii de seară.

Poveştile pot face minuni. Poveştile dau aripi şi poveştile pot să dea avânt la vorbit copiilor. Poveştile “bătătoresc legăturile neuronale” şi setează obiceiul ascultării sunetelor(poveştii), setează curiozitatea(ce urmează să se întâmple?), setează captarea atenţiei vizuale(dorinţa de a vedea fiecare pagină colorată din carte), pregăteşte terenul pentru o imaginaţie debordantă.

Cum poate ajuta o poveste mai mult decât o face în prezent?

Păi prin ceva ce dă efectul de turbo aripilor de copil. Dacă o “simplă” poveste poate să creeze personaje minunate în mintea unui copil, o mică completare cu fix ceea ce îi trebuie unui copil în această pandemie ar fi ca cireaşa de pe tort.

Dar ce îi trebuie unui copil ce a fost distanţat social de colegii lui de grădiniţă?

În primul rând îi trebuie un timp dedicat lui. Un timp cu atenţie îndreptată către nevoile lui de învăţare, de afirmare, de testare.

Prezenţă de spirit şi o creativitate debordantă. Dar să îi lăsăm lui partea cu făcutul.

“Să nu faci niciodată pentru un copil ce poate să facă singur”. Maria Montessori

Şi bună dreptatea avea doamna Montessori. Dacă copilul deprinde anumite obiceiuri, le va face mereu singur atât timp cât are încredere în el. Tot aşa şi cu cititul poveştilor. Dacă îl obişnuim cu cititul de poveşti, plăcerea de a dori o nouă poveste iar şi iar se va menţine peste ani.

Poveştile “apdatate” sunt acel dar făcut copiilor

Deşi sună pompos, aceste poveşti “apdatate” sunt în realitate poveşti personalizate. Poveşti ce în loc de numele personajului din carte au numele copilului tău. Poveşti ce în loc de Pădurea Verde, are Pădurea Voluntari. Poveşti ce îşi numesc personajele după numele prietenilor copiilor tăi. Poveşti ce în primele pagini îţi arată poza zâmbitoare a copilului tău ştirb.

Nu ştiu cine va fi mai impresionat de aceste povești pentru copii, tu sau copilul tău?

Tu, adultul care te-ai pus în pielea copilului tău ce stă singur acasă cu bunica sau vecina pentru că grădiniţa este în scenariul roşu? Copilul tău ce se simte ca un personaj de desene ce a păşit cu privirea pe cărarea bătătorită din poveste? Tu, părintele ce ai vrut să îi faci o surpriză şi ai trecut numele prietenilor din parc în povestea personalizată? Copilul tău ce tresare bucuros când aude numele parcului din apropierea casei în povestea cu dinozauri?

Oare câte poveşti de acest fel aveam noi când eram mici(1986-1990-’92)? Oare câte poveşti efectiv aveau părinţii noştrii în bibliotecă? Personal cred că aveam prea puţine. Şi am fost chiar foarte invidioasă pe sora mea, mai mică cu 5 ani faţă de mine. În 5 ani mi se părea că biblioteca mamei era invadată de cărticele de poveşti pe care le citea şi recitea după bunul plac al surorii mele.

Nu mai spun că acest lucru a avut un efect negativ asupra mea şi muuuuulți ani am refuzat să citesc literatura obligatorie în şcoala generală.

Efectele adverse erau marcate pe pielea mea de cureaua de la maşina de cusut Ileana. Asta până într-o vacanţă de vară când am devorat biblioteca mamei şi efectiv mă bătea să ies afară din casă. Şi iar am pus cititul în cui până în facultate când am descoperit literatura apocrifă…

Dar astăzi, tehnologia, pandemia şi empatia anumitor oameni au scol la înaintare un tip de poveste minunat. Se numeşte poveste personalizată. Va fi unică precum copilul ce o primeşte. Pentru că el este singurul ce are prietenii cu acele nume din carte şi cunoaşte acele locuri unde se desfăşoară acţiunea. Deşi pot să greşesc şi să mă dau exemplu pe mine: am gemeni, deci prieteni comuni/identici 😀

Importanţa poveştilor este menţionată şi în studiul “Metodele specifice învăţământului preşcolari”. Din acest studiu preiau un citat:

“E important ca textele literare să fie cu caracter realist, ştiinţific sau fantastic, dirijate la începutul sau la finalul activităţilor pentru a trezi interesul copiilor. Povestea trebuie să îl emoţioneze, să fie la obiect şi să nu încarce memoria copilului cu date nesemnificative”.

Fix în această descriere se încadrează şi Editura Elefantul meu. Această editură are 23 de poveşti personalizabile, împărţite pe categorii de vârste.

+1 AN
PISICILE
CÂINII
ÎN NOAPTE
MESERII
ÎN CĂLĂTORIE
DINOZAURII
NOU NĂSCUT
ÎN LIVADĂ
CELE 4 ANOTIMPURI
ÎN PĂDURE

+3 ANI
MICUŢA STEA ÎNVAŢĂ SĂ NUMERE
AFRICA

+4 ANI
PUNGAŞII DIN PĂDUREA NEAGRĂ
POVEŞTI DE NOAPTE BUNĂ

+5ANI
CROCODILUL CARE NU PLÂNGE
ŞAPTE PRINŢESE

+6ANI
JURNAL DE BORD
ZÂNA VIOLETĂ

+7ANI
ROBIN
ZOO

+8ANI
JURASSIE
MELISA

+10 ANI
COMOARĂ

Începând cu vârsta de 1 an şi până după 10 ani aceste poveşti personalizate vor fi foarte apreciate de copii.

Parcă văd o conversaţie pe video WhatsApp între 2 copii din aceeaşi grupă de la grădi cum se laudă cu ce cărți personalizate le-a adus Moş Crăciun sau au primit cadou de ziua lor. Cum se entuziasmează şi încearcă să povestească prin ce aventuri au trecut ei prin carte.

În această perioadă de preșcolaritate copilul este caracterizat de o deschidere mare faţă de tot ce este în afara bulei lui. Dar chiar şi aşa, în bulă sau în afara ei copilul gândeşte “eu şi lumea suntem una”. Şi asta până pe la vârsta de 7 ani. Deci suficient timp pentru a-l cadorisi cu poveşti personalizate. În acest fel îi consolidăm ego-ul, încrederea că el poate să treacă peste obstacole, peste pandemie şi restricţiile de distanţare socială. La toate acestea adăugăm tehnologia cu ajutorul căreia putem să transmitem mesaje audio, video şi poze către apropiaţii noştri ce sunt şi ei restricţionaţi de distanţarea socială dar apropiaţi de tehnologia modernă.

Acest text a fost scris pentru SuperBlog 2020