csalb7

Creditele nerentabile pot fi conciliate GRATUIT de către o instituție cool

Am un istoric în lumea consilierilor financiari. Nu mare. Aproximativ 2 ani. 2 ani în care am înghiţit recomandările şi limitările superiorilor din UCFIN.

Dacă la începutul activităţii mele de Consilier Financiar a trebuit să memorez (nu să înţeleg) zeci de pagini legate de descrierea produselor financiare oferite de către UCFIN, ulterior am învăţat să creez şi profilul ideal al clientului.

Dacă iniţial eram setată pe îndeplinirea obiectivului lunar de credite pentru un salariu minim garantat, ulterior am început să empatizez cu clienţii şi să fiu mai maleabilă.
Dacă eram anunţată că un client al meu nu îşi mai plătea ratele, eram penalizată şi ulterior pasibilă de concediere. Însă, nu ştiam niciodată motivul pentru care un client era refuzat la creditare.

Tot acest sistem bancar mi se părea nemilos. Dacă eu, agentul eram în prima linie şi luam contact cu clientul şi problemele lui, ulterior eram ca o călugăriţă smerită ce comunica decizia departamentului de analiză.

Spre finalul activităţii în UCFIN am început să văd clienţi care întârziau cu plata ratelor sau care chiar nu au mai putut să plătească. Consecinţele au fost grave de ambele părţi. Mult timp am stat şi m-am gândit cum or rezolva aceşti clenți situaţiile lor. Nu am aflat nici când am fost înştiinţaţi acasă de faptul că tata a pierdut un proces şi era executat silit. În acel moment tata era decedat de aproape 1 an. Însă toate acestea au fost acum mulţi ani. Vreo 10 să fie. Între timp au apărut instituţii abilitate să lupte şi să ajute persoanele afectate de produsele bancare şi non bancare.

Şi ce este mai simpatic în această poveste este faptul că cei implicaţi în activitatea de ajutorare a clienţilor cu credite deficitare sunt foşti consilieri sau directori juridici, recuperatori de creanţe sau consilieri ministeriali. Cei care înainte erau dulăi răi, acum sunt de cealaltă parte a baricadei. Dacă înainte înjurai cu expresii de genul “Cine Mam’Mare a făcut asta?” acum vei vedea în conciliator o persoană cool.

csalb10
O astfel de activitate de conciliere desfăşoară şi CSALB-Centrul de soluţionare alternativă a litigiilor în domeniul bancar. După părerea mea este cea mai cool instituţie ce poate venii în ajutorul persoanelor cu litigii bancare. Spun acest lucru petru că activează gratuit pentru clienţi. După ce sunt deja îngreunaţi de ratele mari, alte taxe le mai trebuie acelor oameni?
Nu mă voi lega acum de situaţia extremă cu Coronavirus. Sunt sigură că va trece aşa cum a venit. Rapid şi destul de dureros pentru unii. Însă viaţa înseamnă mult mai mult decât 2-3 luni de tensiune financiară şi socială.

Viaţa înseamnă să iei uneori decizii pripite, să faci un credit nerentabil, să te trezeşti concediat sau chiar să te trezeşti cu o sarcină gemelară(cazul meu). Însă, toate acestea au o soluţionare atât timp cât aduci toată documentaţia justificatoare, eşti o persoană comunicativă şi maleabilă. Nu, nu trebuie să te faci preş în faţa instituţiilor bancare şi IFN-uri pentru a îndulci puţin viaţa de om pricăjit. Pur şi simplu trebuie să îţi găseşti o firmă specializată în soluţionarea alternativă în domeniul bancar.

pasi in solutionarea litigiului
CSALB este instituţia înfiinţată în anul 2015 ce îţi oferă în acest moment cele mai mari garanţii de rezolvare. Parteneriatele media şi întere instituții sunt dovada vie că lucrurile pot să fie rezolvate într-un timp rezonabil. Ba chiar şi Guvernatorul BNR susţine activitatea de conciliere.

mugur isarescu

În acest fel nu vor mai exista procesele cu înfăţişări nenumărate. Nu vor mai fi deciziile date de tribunal. În toată această poveste conciliatorul face în aşa fel încât să supravieţuiască contractul părţilor şi nu vătămarea lor. Conciliatorul nu este judecător în activitatea sa, ci este specialistul în domeniul bancar ce are şi un istoric în domeniul litigios. El vine cu propuneri “elegante” de rezolvare amiabilă între clientul persoană fizică şi banca sau IFN-ul de unde a contractat produsul devenit nerentabil.

Septimiu Stoica recomandă ca părţile negociatoare să se mulţumească cu câştiguri parţiale. Nu se poate câştiga tot “potul” de către ambele părţi. Tot el ne mai spune că rolul conciliatorului este esenţial când părţile aflate în contract/dispută sunt la distanţă.

CSALB are un efectiv de 21 de conciliatori dispuşi să ajute toţi clienţii aflaţi în situaţii litigioase. Conciliatorii sunt colaboratori ai Centrului, înscrişi pe Lista Conciliatorilor după ce sunt validaţi de Colegiul de coordonare a CSALB. Cu un istoric relativ mic, CSALB a realizat un număr impresionant de soluţionări, unele în aproximativ 24 de ore, timp în care s-a şi redactat şi printat contractul.

Sper că nu am vorbit în termeni pompoşi şi toţi cititorii acestui articol au înţeles informaţia esenţială. Adică dacă ai un credit ce este păgubos pentru tine în acest moment, te poţi adresa către CSALB, cea mai cool instituţie pentru o soluţionare a cauzei. Primeşti rezolvarea în maxim 90 de zile, în acest fel eviţi procese de lungă durată şi taxe de judecată. Clientul poate obţine reducerea ratelor, comisioanelor, dobânzilor sau chiar ştergerea datoriilor.

Crezi că vei găsi o instituţie mai cool de atât? Este GRATIS pentru clienţi. Este o instituţie ce colaborează cu 9 parteneri importanţi de pe teritoriul ţării. Dintre aceştia enumăr TVR, Camera Notarilor Publici Bucureşti, Sal-Fin şi Finzoom.ro. Plus ai un conciliator ce a fost cândva lup, iar acum printr-un Hocus-Pocus (greu de explicat în câteva rânduri) este zâna cea bună ce rezolvă situaţia. Bonus, la miezul nopţii nu expiră contractul de conciliere.

Ordine sau dezordine

Am terminat Facultatea de Filosofie-Jurnalism in cadrul Universitatii Spiru Haret, cu diploma in Pedagogie si Stiintele Comunicarii. Informatiile primite in cadrul cursurilor sunt insuficiente pentru a devenii jurnalist. Poate nici nu era menirea mea aceea. Acum sunt mama de gemeni, mereu intr-o continua auto-educare.

26 de comentarii

  1. Foarte tare! Nu știam despre CSLAB, chiar par o instituție cool. De ținut minte 😁

    1. Ordine sau dezordine spune:

      Iti doresc sa nu ai nevoie de ei, insa poti sa anunti persoanele ce au credite.

  2. Raluca Anghel spune:

    Foarte interesant si amplu articolul tău. Nu stiam despre aceasta.optiune dar este foarte bine ca ea exista. Creditele sunt o responsabilitate care apasă foarte greu, de abia astept sa scap de ele.

    1. Ordine sau dezordine spune:

      Si noi avem un credit si sotul era cat pe ce sa mai faca unul…

  3. De câțiva ani sunt credit-free. Am terminat toate creditele și toate ratele. Mă bucur pentru cei care au acum posibilitatea să concilieze creditele nerentabile.

    1. Ordine sau dezordine spune:

      Ma bucur pentru tine. As fi vrut sa stiu de aceasta optiune in momentul cand sotul a fost raportat la biroul de credite. A fost o situatie extrema in familie si rata nu s-a platit 2 luni parca.

  4. oanaroman91 spune:

    Informații care pot deveni utile la momentul potrivit. Acum Slavă Domnului că rămân la stadiul de informații și nu la cel de rezolvare la probleme.

    1. Ordine sau dezordine spune:

      Insa, apropiatii tai ce au probleme merita informati.

  5. Hmmm. Foarte bun articolul tau. Sper sa nu ajung vreodata sa am nevoie, dar cine stie…

    1. Ordine sau dezordine spune:

      Poti sa anunti apropiatii. Nu sti cine are nevoie si nu indraznesc sa ceara ajutor.

  6. Tocmai ce am apelat la o solutie de creditare. Dupa ce m-am plimbat 3 luni jumatate pe la birourile unei banci, am reusit sa accesez creditul. Acum trebuie platit si cum este pe 9 ani nu se stie ce poate aparea la orizont. S-ar putea sa apelez la institutia indicata de tine, dar 21 de consilieri mi se pare un numar infim.

    1. Ordine sau dezordine spune:

      Poate parea infim, dar solutionarile sunt efectuate intre 24 de ore si 90 de zile per consilier. Te rog sa faci o medie a clientilor incepand cu anul 2015.

  7. Ana Maria B spune:

    Super. Azi am aflat și eu despre astfel de instituții. Multumim de pont. Bine de ținut minte.

    1. Ordine sau dezordine spune:

      Cu mare placere.

  8. mihaelanistor spune:

    Bine de stiut, sunt multi care au nevoie de serviciile acestei institutii.

    1. Ordine sau dezordine spune:

      Stiu. Iar faptul ca serviciile lor sunt GRATUITE este cel mai mare beneficiu.

  9. Eu îmi doresc un credit pentru a achita avansul la locuința anl, dar trebuie sa îmi creasca puțin salariul.

    1. Ordine sau dezordine spune:

      Iti doresc o creditare in interesul tau. De preferat cu rata fixa in lei.

      1. Multumesc mult pentru sfat!

        1. Ordine sau dezordine spune:

          Cu mare placere.

  10. Doina Racoti spune:

    Pe criza asta cu coronavirus cred ca voi apela si eu la ei

    1. Ordine sau dezordine spune:

      Iti dresc o solutionare utila.

  11. wow! Sunt multe informații de procesat. Articolul tău este foarte util! Nu am niciun credit în momentul de față, dar ai subliniat multe lucruri pe care ar trebui să le am în vedere. Aveam planuri mari pentru acest an, însă epidemia a început să pună bețe în roate. Totul va reveni la normal la un moment dat, iar atunci voi fi pregătită.

    1. Ordine sau dezordine spune:

      Ma bucur sa ajut la informare. Sper ca situatia actula sa contribuie la scaderea dobanzilor, chiar si pe o perioada mica.

  12. Trebuie sa recunosc ca sunt niste informatii noi pentru mine si nu stiam mai nimic despre acest subiect pana acum

    1. Ordine sau dezordine spune:

      Sper sa ramana la stadiu de informare.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.