Cum mi-am anunțat copiii din tabără că voi devenii mămică

sarah richter
sursa- sarah richter -pixabay.com

   Zilele trecute am văzut pe Facebook cum o fetiţă “a mea” anunţa că este însărcinată. Felicitările curg, uimirea mea creşte şi odată cu ea aduce nostalgie. Specific că fetiţa este majoră şi nu este de moravuri. Dar a rămas unul din copiii mei de suflet, copil cu bursă şi un chef nebun de viaţă.

 

     Am cunoscut-o pe Cris în tabără, unde i-am fost ajutor, omul care i-a răspuns la “de ce-uri” şi responsabilă cu ideile. Ea, fetiţa frumoasă care absorbea informaţia cu viteza luminii.

     Au trecut ani. Vreo 3 la rând şi ea este prima care anunţă cât de mult a crescut şi că a decis că este timpul să îşi întemeieze o familie. Mă năpădesc amintiri şi puţină invidie. Mai vreau odată să trec prin bucuria de a anunţa pe cei dragi că voi abia un copil (deşi la mine au fost 2, dar na… nu ne punem cu natura 😛 )

     Provocată de momondo, dar şi sentimentele mele faţă de Cris, am decis să vă povestesc vizita făcută “copiilor mei” în Ploieşti, ca să îi anunţ că voi devenii mămică.
Totul a început cu aproape o săptămână în avans. Ştiam că marea majoritate nu sunt din oraş şi sunt nevoiţi să facă drumul cu rata. Am ţinut legătura pe Facebook şi am încercat să găsesc o zi şi un interval convenabil pentru toţi. Aşa am decis să ne vedem pe timpul dintre două rate, cea care vine la Ploieşti din împrejurimi şi cea care pleacă retur. Mulţi doreau să vină, dar din diverse motive au ajuns numai câţiva dintre ei.

     Între timp, în pieptul meu creştea o mică bombiţă de sentimente. Pe cât creştea, pe atât de mult mă încălzea la propriu. Sarcina era mică iar pe bebei încă nu îi simţeam cum se mişcă, dar bombiţa mea era plimbătoare. Între gât şi stomac se plimba de 20 de ori pe zi. Puţine persoane ştiau de sarcina mea, iar faptul că ei, “copiii mei” din tabără vor afla printre primii, mă umplea de bucurie.

     Ziua când am plecat din Voluntari în Ploieşti, era mohorâtă, întunecoasă şi mai că îmi părea rău că plec la drum. Nu ştiam dacă vremea îi va opri pe copii să vină la întâlnire sau nu. O stare de suspans/tensiune se instalează în sufletul meu iar mâna mea căuta mâna iubitului. Furia roşie, un VW deprimat de atâta folosire, funcţionează destul de bine. Mai pierdea el frecvenţa pe câmpuri, dar am pus asta pe seama zonelor neacoperite de postul radiofonic ascultat de noi.

     Deşi am rău de maşină, am încercat să trec cu vederea stările. La un moment dat, peisajul părea că se repetă. Devenise monoton şi începuse şi ploaia. Bombiţa mea dădea semnale alarmante pentru că trăiam o senzaţie de timp oprit în loc.

     Într-un final, ajungem în Ploieşti dar suntem primii care ajungem, aşa că încep să mă plimb pe străduţe deşi burniţa. Prietenul mă tot apostrofa să stăm în maşină să nu cumva să răcesc. Dar cum naiba să răcesc când eu am propriul reactor sentimental ce şade bine înfipt în pieptul meu şi radiază iubire şi fericire până în vârful picioarelor?! Sunt sigură că scoteam şi aburi de la atâta căldură 😛

     Găsim un mic părculeţ şi încercăm să ne adăpostim într-un foişor. Curând sună telefonul şi primii copii îşi anunţă sosirea. Bombiţa mea începe să fiarbă precum un Vulcan pe cale să erupă. Ne-am dat ca punct de reper Mc-ul mic. Cică ar mai fi unul mai mare.

     Ajung în faţa clădirii şi 3 omuleţi înfofoliţi sar pe mine să mă îmbrăţişeze. Începe seria de pupături, glasuri vesele şi reproşul angajaţilor de la Mc cum că am blocat intrarea. Decidem să intrăm şi să-i aşteptăm acolo pe băieţi.
momondo poza ploiesti     Bucuria mea era fără margini. 3 din “fetele mele” erau aici lângă mine, iar 2 băieţi urmau să ajungă. Nu îmi venea să cred că o mână de copii, cunoscuţi cu 3 luni înainte, au făcut câţiva zeci de kilometrii să mă vadă pe mine, un voluntar din Tabăra Meseriaşilor, Proiect pilot al Ţării lui Andrei.

     Curând au sotit şi băieţii mei. A urmat altă serie de pupauri şi îmbrăţişări. Ce a fost şi mai interesant a fost faptul că nu toţi aceşti copii au fost în grupa supravegheată de mine în tabără. Acolo, adică în tabără, am fost împărţiţi în 3 grupe, pentru o mai bună coordonare. Dar copiii, fiind colegi de clasă sau de liceu, uneori nu au respectat grupele şi au “migrat” acolo unde aveau mai mulţi prieteni. În acest fel, nu mai aveam de supravegheat 30 de copii, ci undeva la 40.

    Îmi scutur capul plin de amintiri frumoase din tabără şi mă uit la ei. Maturitatea răsare firav la ei prin mici muguri, pe ici pe colo. Îi aud cum îşi doresc să se angajeze sau să continue studiile după terminarea liceului. Ascult cu calm planurile bursierilor pentru anul viitor. Pentru cine nu ştie, în tabără, 3 dintre “copilaşii” meu au demonstrat că sunt cei mai buni din acea serie şi au primit o bursă în valoare de 500 de lei pe o perioadă de un an.

     Aştept să se calmeze spiritele şi încerc să formulez în capul meu ideile prin care le voi spune că urmează să devin mamă. Ei parcă percep ceva la nivel senzorial şi o linişte ca la clasă se aşterne iar toţi ochii sunt îndreptaţi către mine. Inclusiv ai fratelui mai mare ce şi-a însoţit sora la întâlnirea cu mine.

    Puţin panicată, nu reuşeam să formulez ideea, dar printre bâlbe şi bombiţa ce stă să explodeze în gât şi îmi blochează laringele, am zis ceva, nu ştiu sigur ce, dar efectul a fost o îmbrăţişare de grup în secunda 2.

    Mă simţeam ca Vulcanul Etna, erupeam din piept o bucurie şi energie de nedescris. Copiii mei, au aflat că voi devenii mămică de GEMENI. Imediat au început să îmi povestească de nepoţi, fraţi sau copiii din vecini, la a căror creştere au dat şi ei o mână de ajutor. Nu ai cum să nu îi iubeşti pe aceşti copii. “Copiii mei” sunt aceştia şi vor rămâne mereu, chiar dacă Cris a decis că este timpul să îşi întemeieze o familie. Cu siguranţă vor urma şi alte fete şi băieţi, şi toţi vom fi prinşi în vârtejul vieţii. Dar eu tot vreau ca “copiii mei” să se întâlnească cu copilaşii mei. Unii au în jur de 20 de ani, alţi numai 1 an şi 9 luni.

momondo #CalatoriideneuitatDacă şi tu vrei să dai valoare amintirilor tale, poţi să laşi un comentariu la acest text cu cea mai frumoasă amintire din #calatoriideneuitat. Povesteşte în câteva rânduri, dar nu neapărat 2-3-5, ce anume a făcut să crească o bombiţă de sentimente în tine şi cum a fost momentul când ai erupt bunătate şi fericire. Pentru această provocare, Momondo pune la bătaie câteva premii. PREMIUL pentru “Cea mai frumoasă amintire din comentarii”: un city-break de 500 euro sau unul dintre cele 5 vouchere de călătorie în valoare de 50 euro.

Premiile pot fi revendicate în termen de trei luni calendaristice de la încheierea competiției, perioada de călătorie fiind la alegerea câștigătorilor.

Pentru cine nu ştie, momondo este un motor de căutare gratuit ce compară milioane de tarife pentru bilete de avion, hoteluri și închirieri auto la nivel global. De ce fac ei acest lucru? Pentru că ei cred că toți oamenii ar trebui să poată călători şi cunoaște alți oameni, să descopere culturi și religii noi.

Aştept cu mare nerăbdare să vă citesc poveştile şi amintirile.

 

Acest text este proba 2 din Spring SuperBlog 2018

Cum îți pregătești un sejur în 5 ore

     Dragilor, vă scriu aceste rânduri cu o oră înainte să plec în cele 3 circuite Christian Tour. De ce 3? O să încerc să vă povestesc pe scurt, deşi ştiu că nu sunt în stare 😛

     Iubitul meu nu se dezvaţă de vechile obiceiuri. Şi în 2018 face totul pe ultima sută de metrii. Azi vine în bucătărie lângă mine şi începe cu un glas mieros.

– Iubi, ştiu că îţi plac surprizele, dar cea pe care vreau să ţi-o dăruiesc azi are legătură cu 8 Martie. Dacă vrei să fi în Iordania pe 8 Martie, trebuie să ne facem bagajele în maxim 5 ore, apoi să ne prezentăm la Aeroportul Otopeni. Apropo, primeşti cadou 3 circuite Christian TourApoi îmi zâmbeşte cu acei ochi verzi de un verde smarald. Continuă lectura „Cum îți pregătești un sejur în 5 ore”

Vine vine Spring-mavara

Iar vine. Nu ma lasa in pace. Desi acum este mai mica… nu ma cred in stare sa o termin. De fapt… nici sa o incep. Am altele pe cap. Duminica am targ si inca sunt destul de dezordonata. Am multe cutii impachetate si altele ce isi asteapta radul. Dar EA… nu ma lasa. Si trage si pe altii dupa ea. Multi vechi. Inca nu se anunta nici un boboc. Probabil asteapta toamna sa li se acopere coada cu toate tuleiele intre timp.
Si EA are iz de mare si anul acesta. Nici anul trecut nu am indraznit sa o duc pe toata. Am selectat pe ici si colo ceva lejer. Anul acesta, 2,1 sponsori sunt noi pentru mine. De ce spun virgula 1? pentru ca nici anul trecut nu m-am stresat sa scriu despre Aurora. Cum care Aurora? Hotel Aurora din statiunea Mamaia. Hotel de 2 stere cu vechime in istoricul celor ce isi luau bilete prin sindicatul Telecomunicatiilor, asa cum facea si mama mea.
Amintiri cu pete de rugina pe prosoape si apa picurand in baie…
Anintiri cu cartele valorice, pe care erau trecute cifre si folosite pe post de bani. Numai mama putea sa faca un calcul draconic sa ne incadram in acei „bani”, dar la plecare mai scotea din portofelul magic 3-5 cartoane de care de fericea la tara cu un salam intreg si ceva suc pe tren.

In aceasta editie imi propun un personaj ce il voi trece dintr-o proba in alta. Ma refer strict la cele la care voi participa. Acum nu stiu daca Murdarel, Tipatel sau Pupacel vor vrea musai in una sau in toate probele. Cert este ca acest text il voi lasa asa, fara diacritice, fara corectura si fara chef, dar din nechef de ceva, tocmai imi anunt participarea la  Spring SuperBlog 2018.

Hai cu vara, caci iarna nu am avut si iar ma oftic ca a dat cu zapada tocmai cand plecam in decembrie de la munte…

poza.jpg

O gravidă poate să fie și hot și mama

     Perioada sarcinii, văzută de la distanţă, pare mirifică. Toţi te ajută, ţi se oferă locul pe scaun sau nu stai la cozi. Gândeşti, nici nu apuci să pofteşti şi deja ai în faţă cele gândite. Cremuțe parfumate divin, haine pufoase şi multă vorbă bună, le găseşti la tot pasul. Da… în vise sau în filme…

     Mult timp, am trăit cu impresia că perioada sarcinii este un fel de ziua ta, dar prelungită spre 9 luni. Multe cadouri, prăjituri sau ce pofteşte graviduța, filme văzute în familie, vizite în magazine specializate pe perioada sarcinii şi alăptare. Nu puteam să mă înşel mai mult 🙁 Continuă lectura „O gravidă poate să fie și hot și mama”

Caut să fiu personaj de film

 

De mică îmi tot caut filmul în care m-aş vedea personaj.

     Cel mai mult mi-au plăcut filmele în care fata se trezeşte băiat şi invers. Şi acum am găsit unul, în care câţiva copii vor să joace renumitul joc „Jumanji: Aventură în junglă”, dar ajung personaje în acel joc, şi totodată transformate din adolescenţi în adulţi. Numai Bettany ajunge în corpul unui bărbat gras, de vârstă mijlocie.

     Provocarea este cu atât mai mare, mai ales că trebuie să îţi cunoşti noul „corp”, apoi să cunoşti teritoriul pe care te afli. Acum, trebuie să gândeşti neapărat ca un om mare, indiferent dacă vrei sau nu vrei. Dar să şti că eşti fată, în corp de bărbat, aceasta este cea mai mare provocare. Sau fantezie?! Sau scârbă, dacă te gândeşti că ai corpul unui bărbat de 40 de ani…

     Toate situaţiile neprevăzute şi apărute în fracţiune de secundă, de cele mai multe ori pot fi lăsate în seama instinctului. Corpul coordonat de creier, ar face tot posibilul pentru supravieţuire.

     Deşi fiecare personaj din joc are o putere deosebită, calitatea care îi poate ţine împreună ca o forţă de necombătut este COMUNICAREA. Dar aceasta este o calitate greu de stăpânit.

     Fiecare personaj are însă şi o luptă personală. În general, este vorba de frica acestuia. Indiferent că este vorba de întuneric, de monştrii sau de pierderea vieţii, fiecare trebuie să îşi depăşească limitele. Să fie la înălţimea personajului întruchipat în joc.

  Deşi iniţial a fost un joc, acum Jumanji este un film de acțiune cu multă aventură, pentru întreaga familie. Acest film poate fi văzut în cinema, începând cu data de 29 decembrie 2017. Din distribuţia filmului fac parte Jack Black, Dwayne Johnson, Karen Gillan, Kevin Hart.

Jack Black este cel care interpretează personajul masculin dolofan, în care s-a transformat adolescenta Bettany. Momentele de comedie nu întârzie să apară în acest film. Nu te rog să mă crezi, ci te invit să vizionezi trailer-ul înainte de a merge la cinema. De asemenea, las la aprecierea ta dacă finalul a fost unul inspirat sau nu.

    Indiferent de răspunsul tău, ştiu sigur că amestecul de joc şi avatar atrage multă curiozitate. Deci ne vedem la cinema 😀 .

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2017.

În 5 minute sunt GATA! ( Pe naiba!)

     Gata, nu mai pot! Îmi ajunge! Eu trebuie să fiu femeia în casă. Eu trebuie să stau în oglindă jumătate de oră şi să mă hlizesc la şifonier altă jumătate. Dar nu! El, bărbatul casei vrea să fie mereu la înălţime. Să se asorteze cu mine şi cu copiii. Să aibă culori calde sau neutre mereu. Să îşi îngrijească încălţămintea cu produse speciale şi să le vorbească frumos mereu. De parcă acei pantofi nu vor mai merge dacă el încetează să le mai adreseze un cuvânt… Sunt plină de nervi. Continuă lectura „În 5 minute sunt GATA! ( Pe naiba!)”

SHARE & PLAY cu sarmale și tăieței

     Când eşti plecat la schimb de experienţă peste hotare, ţara ta începe să ţi se pară cea mai frumoasă, cea mai caldă, cu florile cele mai plăcute şi mâncarea cea mai aleasă. Ei bine, dacă totuşi te afli în Shanghai, unde totul este mic, chiar şi porţiile de mâncare, parcă viaţa nu mai este aşa de grea. Bine, până la ciorba de burtă şi sarmale 🙂 Continuă lectura „SHARE & PLAY cu sarmale și tăieței”

Cine m-a învățat să beau cafea…

      Până să îl cunosc pe el, pot spune că eram necunoscătoare în ale cafelei. O primeam numai pe la „obligaţii”. Consumată fără tragere de inimă, licoarea mi se părea de o amăreală sadică. Indiferent cât zahăr îi puneam, nu reuşeam să o consum. Asta până a apărut el.

    Avea o vorbă atât de melodioasă: „Hai să ne vedem la o cafea să povestim.” Şi ne-am văzut la un Pub, apoi la Universitate şi la Eoilor, la Unirii, la Gara Basarab, la Gara de Nord. Şi în multe alte locuri, „udate” cu cafea. Continuă lectura „Cine m-a învățat să beau cafea…”

De Sărbători, soțul face curațenie

     Se apropie marea şmotruială. Nu îmi fac griji din acest punct de vedere. Aşa cum am ştiut să aştept câţiva ani ca să îmi găsesc soţul potrivit, aşa voi aştepta acum ca acesta să facă curăţenie ca la carte. Acesta este avantajul de a avea un soţ mai mic ca ani (nu are cu ce să facă comparaţie în istoricul relaţiilor lui 😛 )  Continuă lectura „De Sărbători, soțul face curațenie”

Cand soțul este fericit și eu sunt fericită

     Îmi place să îmi văd soţul zâmbind. Mai ales acum după ce şi-a reparat dantură. Tot nu pot să îmi dau seama cum o mingie de ping-pong a putut să îi spargă 2 dinţi… Acum zâmbeşte toată ziua numai la gândul că a ajuns în finala pe ţară. Recreativă idee a avut şi nenea patronul unde lucrează soţul, să facă un campionat de ping-pong. Continuă lectura „Cand soțul este fericit și eu sunt fericită”