Când #DPT ne spune „Adio, dar rămânem printre voi”

Anul 2019 mi-a adus în luna mai a doua despărţire dificilă pentru mine. Pe 18 mai a fost ultima întâlnire a #DPT.

Întâlnirea cu numărul 21 ce a avut ca temă “DE CE SĂ NE CONSTRUIM O COMUNITATE” a fost cea care a încheiat un parcurs dificil şi provocator pentru Lavinia, Ana şi Cristina(la ultimele ediţii).

Invitaţii au fost şi de această dată cu valoare, cu comunităţi diferite ca mărime şi motiv de unire.

Invitaţii au fost pe rând vorbitori, dar şi învăţăcei. Chiar Adelina Oane a spus când era în faţa comunităţii DPT şi aşezată de scaunul de vorbitor că încă învaţă şi vrea să fie foarte atentă la tot ceea ce se discută.

Invitaţii au fost şi persoane noi, dar şi faţa fizică a unei comunităţi sau proiect din online sau offline.

Şi de această dată sponsorii au avut reprezentanţi în sală. Artesana a avut la ediţia cu numărul 21 doi oameni în sală, din care unul în persoana business owner-ului Alina Donici.

„Cred că am condus 100.000 de kilometri, numai pentru aprobarea proiectului (Artesana), în Galaţi, Constanţa, Bucureşti, pentru toate autorizaţiile„, spune Daniel Donici.

Personal am urmărit discuţiile din două puncte de vedere:

1. Comunităţile mele a) Cei 897 de urmăritori ai paginii Mămica avonistă

                                       b) cei 769 de membrii în grupul De la sex la dragoste

şi 2. Moderator al unui grup de 10300 de membrii.

Pe tot parcursul întâlnirii eram împărţită în 3 şi încercam să aflu de ce nu pot să îi animez pe “ai mei” şi reacţionează mai mult cei din grupul unde am fost solicitată. De ce o comunitate pe care nu am format-o eu pune mai mult preţ pe titulatura de “Moderator” sau “Admin/Administrator” decât atunci când eram simplu membru. Cu ce sunt acum mai valoroasă sau mai importantă decât înainte?!

Sincer, nici acum nu am înţeles, dar dacă fac un calcul matematic, procentul de interacţiune este cam acelaşi indiferent de numărul membrilor dintr-o comunitate.

Dacă tot am menţionat de matematică şi calcule, Atena Boca chiar a încercat să răspundă la unele întrebări cu explicaţiile unor calcule matematice. Procente şi impactul asupra numărului de copii până hăt departe în timp au părut formule magice ce nu îşi găseau traducerea pe limba tuturor în sală.

Fiecare vorbitor a prezentat comunitatea sa, cum a luat fiinţă, de ce a dezvoltat-o şi ce produse a reuşit să facă pornind de la nevoile şi valorile comune comunităţii.
Lumea lui Momo
Zen Moomy Village
La primul bebe
MORE Networking

Adelina a vorbit de practica de nonjudecată în cadrul comunității ei. Comunitate relativ mică, aproximativ 2000 de membrii, dar bine grupată şi regrupată în diferite subgrupulețe aparţinătoare grupului principal. O astfel de structură mai văzusem acum doi ani în cadrul grupului Mamii cool.

Tot Adelina mai spunea că este bine să învăţăm să nu ne mai judecăm atât de aspru pe noi înşine.
În schimb Atena a reuşit să îmi deschidă ochii în privinţa ONG-uilor.

Prin afirmaţia: ”La piaţă roşiile tot atât fac şi pentru echipa mea. Nu suntem plătiţi în like-uri şi comentarii.” Am înţeles că acei oameni nu fac numai muncă de voluntariat. Uneori fac o muncă atât de complicată şi polivalentă încât merită să fie bine plătiţi. Până la urmă tot ei umblă şi pentru finanţare…

Atena a mai spus şi faptul că ei (administratorii grupului) fac mereu “try and error “şi iau decizii rapid în momentul când văd că ceva nu merge bine.

Până la urmă în orice business există un procent de oameni care nu rezonează cu ei.

Un element comun al tuturor vorbitorilor de la #DTP 21 este corporaţia. Pentru toţi aceşti vorbitori corporaţiile au fost şcoli desăvârşite.

“Parteneriatul acesta mă duce către misiunea mea?” a fost o întrebare esenţială în continuarea sau întreruperea activităţii de corporatist.

Tot vorbitorii de la #DPT 21 au spus că puterea comunităţii şi a mamelor în mod special este mare. Exemplele au fost copleşitoare şi aleg să nu le menţionez în acest articol. Dar, dacă alegem să ne creăm propriile noastre comunităţi să încercăm ca misiunea noastră (a comunităţii) să fie alta, diferită de ceea ce există în acest moment.

Trecând la partea de evenimente, vorbitorii au spus fiecare prin alt set de cuvinte cam aceeaşi idee: trebuie să le cauţi nevoile. Aici eu am reţinut mai repede ideea principală şi prin asocierea cu explicaţia dată la durerea de dinţi şi detartraj.

Detartrajul este o dorinţă ce poate fi amânată sau anulată.
Durerea de dinţi este o problemă ce necesită rezolvare cât mai rapidă.

Tot în cadrul comunităţilor create de către vorbitori s-a pus şi problema fidelizării oamenilor.
Ca opinii am avut şi partea de recunoaştere a membrilor ca membru activ şi de calitate, dar şi partea în care s-a spus că nu se face fidelizare pentru că nu acesta este scopul comunităţii, cel puţin nu în online.

În partea de offline numărul de persoane care se întâlnesc este ca o măsură o comunităţii din online.

O parte importantă a întâlnirii s-a discutat de reguli. Mai mari sau mai mici. Mai departajatoare sau de triere. Regulile sunt diferite în funcţie de comunitate şi mereu sunt actualizate în funcţie de etapele prin care trece comunitatea respectivă.

În comunitatea “La primul bebe” empatia şi evoluţia sunt cuvintele reprezentative. Siguranţa şi vulnerabilitatea caracterizează comunitatea ,,Zen mami village,,.

La pauză am degustat o serie de chifteluţe. Am avut şi ceva îndrumare din partea celor care “au pus masa”. Aşa am aflat de “naţiile” chifteluţelor. Pui, port, curcan sau peste au stat împreună şi nu s-au certat. Numai eu am făcut trierea pe “legumele” porc şi peşte. 😀

Încă am stomacul sensibil după sarcină la tot ce înseamnă pasăre. Dar am halit cu o mega poftă o fasole bătută de cred că am lăsat impresia de flămândă de 3 zile.

Am mai jinduit eu la chifla cu pifteaua mare… dar nu era pentru burtica mea. Ceva ardei iute (din compoziţie) îmi stătea în cale.

Sucurile de la Artesana mi-au potolit setea atât mie cât şi copiilor cât timp au stat la locul de joacă situat pe acelaşi etaj cu Cartier Hub.

În partea a doua Roxana Domnica a fost maestră de ceremonii în partea de comunitate bussines.

Aşa am aflat că într-o comunitatea business nu mai contează numai succesul individual. Când cineva te recomandă, acesta îţi face şi transfer de încredere.

Când a venit şi rândul Mirei Loghin să vorbească… parcă timpul s-a oprit şi ne-a transportat într-o lume diafană, cu fluturaşi, cu mult zen şi calm. Tot ea a spus şi fraza:

“Valoarea stă în propria mea valoare.” Dar şi faptul că cel mai puternic canal de comunicare rămân oamenii.

Prin faptul că cei mai mulţi dintre noi plecăm de acasă cu valorile familiei, ar trebui să fim mândri şi să transmitem mai departe şi aproapelui nostru, indiferent de vârstă, ceea ce considerăm noi că este o valoare. Prin simplul fapt că trăim într-o comunitate, viaţa ar trebui să fie mai uşoară(însă ţine de noi cât şi cum ne implicăm). Până la urmă, comunitatea este despre oameni cărora le pasă şi despre adaptabilitate.

Mira m-a mai surprins cu ale ai fraze de tipul: “Eu sunt cel care sunt.” Dar şi “Vreau să fie o comunitate reală, nu perfectă.” Aici, la a doua afirmaţie se referă cu siguranţă la “Lumea lui Momo”.

În final, am mai reţinut şi ideea următoare: ”Să apreciaţi oamenii care îşi fac timp”.

Pe parcursul evenimentului am ieşit de câteva ori din sală pentru a merge la soţ la locul de joacă pentru copii. Am putut în acest fel să localizez noua sală din centrul comercial. Am văzut atelierul de pictură de la parter, dar am şi ascultat şi admirat fetele ce cântau melodii populare îmbrăcate în costume tradiţionale. Toate aveau părul lung şi frumos îngrijit.

Ca un fapt divers, la această ediţia au fost prezente 3 mame de gemeni, două gravidute, doi psihoterapeuţi, multe jurnaliste sau foste corporatiste, dar toate sunt bucăţică ruptă din DPT.

Cu această ocazie ne-am spus “La revedere“ din acest format şi încercăm să evoluăm cu tot şi toate cele învăţate la aceste cursuri-evenimente-pauză de copii şi/şau soţ/iubit.

Numai eu m-am plâns de vreo 3 ori că am nu ştiu ce copil bolnav şi cu febră acasă. Nu ştiu celelalte cum fac dar unele dintre ele sunt de o calmitate rară. Elena (Elenisme), Ina, Alexa, sunt numai câteva nume care mi-au spus câteva vorbe de încurajare.

Am cunoscut şi domni. Robert, Cristian (ii): D, dar şi Mihai, fotograful uneori întârziat.

Mă simt ca la final de album. Pe acesta l-am umplut. Mă duc să caut altul mai încăpător pentru noua etapă.

P.S. Era să îl uit pe domnul de la primăria Sectorului 6 și activitatea sa.

P.S 2. Nu pot să nu mă laud cu articolul scris pentru Grow up România