Care canale? Acele canale prin care eu încasez verbal și energetic fără să am posibilitatea de a mă apăra.
Nu știu din ce zonă a energiilor, chakrelor sau altor denumiri mai mult sau mai puțin cunoscute fac parte aceste canale. Hai să îţi spun despre ce este vorba:
Ieri a fost ziua în care am fost bombardată verbal cu cuvinte negative de către mai multe persoane. Dar s-o iau cu începutul.
1. De câteva zile căutam rețeta de medicamente de la psihiatrie pentru mama. Se pare că unul dintre produse este destul de dificil de găsit, mai ales în cantitatea pe care o primisem eu în rețetă.
Cu greu am găsit o farmacie pe Calea Plevnei care să aibă pe stoc toate medicamentele. Am ajuns la aceasta duminică la ora 13. Farmacista a verificat stocul medicamentelor, dar a spus că rețeta nu este corectă, având 2 semnături de medic pe ea, devenind invalidă. Ba mai mult, mi-a arătat o altă rețetă pe care o considera corectă. Nu mi-a venit să cred faptul că, deși am găsit rețeta, nu o puteam lua…
Ieri dimineață am dus copiii la școală împreună cu soțul, apoi l-am rugat pe acesta să mă lase în drumul lui spre muncă la clinica din Giulești Sârbi, unde are mama medicul de psihiatrie.
La recepția clinicii am arătat rețeta, am prezentat situația, iar doamna de acolo mi-a spus că rețeta este perfect validă, fiind identică cu alte rețete pe care le luasem până în acel moment. Ba mai mult, m-a rugat să caut pe internet numărul de telefon de la farmacie pentru a vorbi cu unul dintre angajații de acolo.
Am găsit numărul de telefon, l-am format și am dat telefonul doamnei de la recepție. În urma conversației, doamna a spus că niciunul dintre angajații din farmacie din acel moment nu știa nimic despre rețeta mea. Mi propus să mă duc din nou la farmacie să încerc să iau medicamentele. În cazul în care voi fi din nou refuzată, să sun din farmacie la clinică.
Am plecat din Giulești Sârbi pe Calea Plevnei, unde se afla farmacia. Acolo, surpriză, am primit rețeta fără nicio problemă. Am rămas bulversată de faptul că nu mi s-a zis absolut nimic despre rețetă. De acolo am plecat spre casă, schimbând autobuzul la Piața Unirii.
2.Între timp mi s-a făcut foame și am vrut să-mi cumpăr ceva de la patiserie. Am cerut o felie de pizza, şi, aici începe marea mea dilemă. Deși am văzut plăcintă cu mere în vitrină și pe aceea mi-o doream, nu mai știu sigur dacă am cerut plăcintă cu mere sau plăcintă cu brânză. De ce spun acest lucru? Pentru că după ce am plătit, am făcut un pas în lateral pentru a face loc clientului din spatele meu, iar eu m-am aplecat asupra ambalajului în care era produsul meu dorind să mănânc din plăcinta cu mere, dar am observat stafide, ceea ce nu trebuia să fie în plăcinta mea cu mere.
Trebuie să recunosc că nu am luat bonul de casă pentru a vedea ce scrie pe el. Văzusem pe POS totalul celor două produse, am văzut că este suma corectă și nu am luat bonul. Când m-am întors la geamul unde se făcea vânzarea să întreb nedumerită dacă eu am cerut plăcintă cu brânză sau plăcintă cu mere, pentru că eu îmi doream plăcinta cu mere, mi s-a zis că am cerut plăcintă cu brânză. Am fost foarte nedumerită pentru că eu nu cumpăr plăcintă cu brânză. Am rugat-o pe doamna de la geam să-mi schimbe plăcinta cu cea de mere, dar aceasta a spus că nu poate. Imediat a venit șefa de magazin, i-am spus și acesteia faptul că eu nu cred că am cerut plăcintă cu brânză și că doresc să fie schimbată, dar și aceasta a spus că nu se poate așa ceva pentru că produsul este bătut pe casa de marcat și așa este înregistrat în gestiune. Pentru că s-au răstit amândouă la mine, sincer, nu mai știu dacă eu am cerut din greșeală plăcintă cu brânză sau am cerut ce trebuie, plăcintă cu mere. Cert este că am plecat foarte nervoasă de acolo, aruncând plăcinta cu brânză la coșul de gunoi aflat imediat sub geamul de vânzare.
Aceste 2 situații desfășurate la scurt timp una de alta m-au bulversat atât de tare încât restul zilei, până la timpul de a lua copiii de la școală, nu am putut să fac nimic. Ba chiar am crezut că este răul cel mai mare din ziua aceea. Dar m-am înșelat amarnic.
3. La ora 15:00 m-am dus la copiii de la școală. I-am găsit ca de obicei în curtea școlii, alergând veseli împreună cu alți colegi.
Observasem la unul dintre ei pantalonii de trening agățați, și l-am întrebat cum de a reușit acest lucru. Între timp, mă aud strigată de la distanță de către o doamnă trecută de 50 de ani. Aceasta vine foarte grăbită către mine și mi se adresează pe un ton răstit, răutăcios, spunând cum că ai mei copiii mint. Apoi se ia de mine și îmi reproșează că nu știe ce educație le dau acasă.
A tot repetat întruna că copiii mint, apoi mi-a relatat o situație pe care a degenerat-o o crunt, ca în povestea cu drobul de sare.
Pe scurt, ar fi așa: copiii erau în curtea școlii împreună cu doamna învățătoare. La un moment dat, au văzut că intră o mașină pe aleea unde erau ei și probabil doamna învățătoare le-a zis să stea pe bancă, lucruri pe care copiii le-au făcut. Unul dintre copiii mei era pe acea bancă. Când mașina a trecut prin apropierea lor, copilul meu ar fi ridicat piciorul în sus și-ar fi spus că aproape l-a călcat. Mi s-a zis că șoferul a coborât pentru a verifica dacă s-a întâmplat ceva, a întrebat copilul dacă a pățit ceva, mi s-a zis că copilul nu a mai răspuns, apoi a plecat.
Ulterior, acest șofer a transmis situația doamnei care m-a purtat pe mine.
Doamna aceasta a început să ia de mine și îmi reproșa ce gest este acesta de a ridica picioarele când trece o mașină pe lângă tine și să minți cu atâta nerușinare, spunând că l-a călcat. Că de la asta până la a sări în fața mașinii e doar un pas și apoi se trezește cu vreo reclamație scrisă pe la doamna directoare, cu lucruri ce pot degenera în situații mai urâte. În tot acest timp, această persoană țipa la mine și cerea aprobarea doamnei învățătoare, care, culmea, a susținut cele spuse.
Degeaba am încercat eu să spun că a fost o glumă de copil mic, cel puțin așa am perceput-o eu. Iarăși mi s-a reproșat că nu știu să-i educ și comportamentul lor este unul greșit. Am repetat de câteva ori să nu mai țipe la mine persoana aceasta, dar ea susținea că acela este tonul ei și că ea nu țipă. Am rugat-o să mergem la doamna directoare, dar aceasta refuza categoric și spunea că cine sunt eu să-i spun acest lucru. Nu am mai rezistat, am chemat copiii și am mers cu aceștia la doamna directoare pentru a lămuri situația. Doamna directoare m-a primit în cabinetul ei, a observat starea mea și-a cerut copiilor să aștepte la ușă.
I-am prezentat situația doamnei directoare, ea a spus că nu știe de incident, dar știe la ce persoană mă refer și că, din păcate, este nevoită să lucreze cu ea, dar și cu șoferul din poveste, care este chiar fostul director al școlii.
În situația de la școală m-am simțit ca în niște desene coreene. Poate chiar un episod din Sailor Moon, un epison în care un monstru ataca un om nevinovat cu diverse energii negative, lovindu-l direct în piept.
Acum vă întreb și eu pe voi, care știți, domnule cum să închid aceste canale, aceste porți deschise? Prea mă simt expusă și prea empatică cu toți oamenii cu care intru în contact.
Las aici ceva linistitor 🙂
