Mult timp am avut o frică legată de educaţia copiilor mei. Ştiam că nu am ajutor de la nimeni şi nici rude la ţară suficient de aproape de Bucureşti încât să pot face mai des drumuri cu copiii. Ştiam sigur că vroiam ca aceştia să cunoască animăluţele şi munca de la ţară, măcar după nume. Să recunoască o plantă şi utilităţile acesteia. Să vadă procesul de realizarea al brânzei, afumăturilor şi a bulionului. Să păzească focul la cazanul de ţuică sau scroafa când fată.
Încă nu ştiu dacă toate acestea le vor vedea, dar îmi dau silinţa. Între timp, am ajuns la Ferma Animalelor din Pantelimon. Un loc prietenos cu copiii mici, ce le permite interacţiunea cu o mare parte din animale. Au chiar şi locuri de joacă, foişoare pentru activităţi sau pentru picnic. Nu mai spun de tarasa unde poţi servi o ciorbiţă iar copilaşii au scăunele adecvate.
Ferma Animalelor este un loc organizat, unde angajaţii aproape că nu îi vezi, înafară de cei de la intrare unde se cumpără biletele şi mâncărica pentru animale (asta dacă vrei să le hrăneşti).
Ferma miroase a animale, dar nu a mizerie. Da, mai vezi pe la unele animăluţe puţină „mizerie” dar mi se pare normal, doar nu stau angajaţii să pândească animăluţele. Deşi dacă stau să mă gândesc puţin, cred că acele animăluţe se abţin destul de mult. Le plac copiii ce le hrănesc, le mângâie şi le vorbesc frumos. Când să mai aibă timp de făcut caca?
Dar de ce am început eu să vorbesc despre animăluţe, copii şi Ferma Animalelor?! Pentru că la Boomerang, postul copiilor preferat de desene animate vom găsi un nou serial german pentru copii mici dar şi pentru părinţi, bunici şi mătuşici. Acesta va fi un serial de comedie, intitulat „Cei cinci prieteni fermieri”. Personajele vor fi în număr de 5 după cum v-aţi dat seama. Acestea sunt: „Cățelul Paco, iepurașii Kimi și Loona și măgărușul Sören. Ei locuiesc împreună într-un hambar confortabil. Într-o noapte furtunoasă, un cacadu pe nume MC Digga se rătăcește și aterizează în casa lor. Acum, trebuie să împartă hambarul cu noul coleg, care are de depănat o mulțime de povești incredibile de prin călătoriile lui în jurul lumii. MC Digga e nedespărțit de smartphone-ul lui, pe care le arată prietenilor săi videoclipuri haioase.”
Deşi „Cei cinci prieteni fermieri” poate fi urmărit în fiecare sâmbătă şi duminică, de la 13.40 la Boomerang, noi şi copiii vom aştepta reluările de la altă oră, deoarece ora difuzării este în intervalul somnului de prânz. Sau… voi înregistra episoadele şi le vom vedea la o oră mai potrivită.
Una din dilemele copilăriei mele a fost legată de vorbitul animalelor din filme. Anke Greifeneder, Senior Executive Producer, Turner Broadcasting System Germania, a vorbit despre soluția tehnică care a dat naştere acestui serial. „Considerăm că este important ca dialogul animalelor să fie autentic și viu şi am realizat acest efect prin tehnica morphing, adică prin animarea mișcării animalelor”.
Cu ocazia lansării acestui nou serial, Boomerang ne-a oferit un nou prieten blănos cadou (o jucărie cu telecomandă) şi o vizită la Ferma Animalelor cu care suntem deja familiarizaţi. Dacă vizitaţi şi site-ul Boomerang România veţi găsi activităţi interesate şi personaje îndrăgite.
În aceeaşi zi, ne-am mărit familia şi cu un bebe miau luat de pe stradă când ne întorceam de la creşă. I-am întrebat pe copii dacă vor să îl luăm acasă pe bebe miau şi au răspuns în cor cu un DA plin de entuziasm.
Dragilor, nu le răpiţi copiilor bucuria de a cunoaşte şi iubii animăluţele. Avem nevoie de ele şi ele de noi.