Amintiri din cazarmă…

Text by Ammina

     O să spuneţi că nu este posibil aşa ceva. Sunt prea mică şi sunt femeie, ce să caut eu în cazarmă? Ei bine… am fost. Am mâncat la masă cu colonei şi generali şi primeam muuuuuuuuuuuultă ciocolată chinezească. În acea vreme era cea mai bună. Şi Pepsi la sticlă. Şi multă mâncare cu carne. Dar cel mai mult îmi plăcea să mă joc la maşina de scris. Să văd cum linia aceea de fier lasă urme pe coala albă. Să ascult sunetul metalic şi foşnetul foii.

particip.jpg
Pentru mine aceste amintiri au valoare mare. Şi acum tânjesc după o astfel de maşină de scris. Deşi mă folosesc de nepotul ei ultra performant, nu pot spune că simt aceeaşi ataşare emoţională.

Amintirile mele sunt din copilărie. Undeva de pe la 5 ani îmi amintesc eu. Mă lua bunica de mânuţă din curtea grădiniţei şi mergeam cu ea în unitatea militară unde avea biroul. A fost dactilografă ani buni. Deservea Infanteriştii cât şi Vânătorii de munte. Avea mereu teancuri de manuscrise de transcris la maşină. Cu toate acestea, îşi făcea mereu timp şi pentru mine. Mă lăsa de fiecare dată să mă joc la jucăria ei şi nu se supără când o dezacordam. Îşi dădea seama după sunetul scos dacă am „stricat ” ceva.

     Au trecut câţiva ani şi eu am început să scriu. Mai stângaci, mai urât, ba mai bine, ba mai rău. Din când în când, cineva a ştiut să aprecieze munca mea, ceea ce mi-a dat aripi. Bunica mea, nu a înţeles. Credea că este o joacă. Nu crede nici acum, când i-am „cumpărat” de Constantin şi Elena un buchet de flori cu un text. Sau când i-am dus mezeluri tot din „cauza” unui text. Nu a ştiut să vadă creativitatea literară sau inventivitatea de moment. Ea a fost mereu riguroasă, conform normelor militare.

     Poate ar fi cazul să îi urmez exemplul în rigurozitate. Poate rezultatele vor fi mai bune. Poate un nou val de Super Blog îmi va spune pe ce drum mă aflu.

     Cu această ocazie, îmi anunţ participarea la SuperBlog 2017. Voi fi cea mai bună versiunea a mea. Voi face ceea ce nu am făcut până acum: voi ţine cont de reguli, voi asculta sfaturi şi voi încerca să nu mă stresez. Am destui pitici care îmi fug prin faţa ochilor (bebe 1, bebe 1, bebe ham, miau si sotul), stresul îl las pentru alţii.

     Baftă tuturor şi să ne vedem întregi la linia de finiş 🙂
P.S. vă rugăm să lăsaţi pisicile negre/albe sau pereţii/mobila în pace. Direcţionaţi energia negativă către… cules porumb, bătut fasole şi legat la vie. Nu… astea se fac vara. Atunci să fie tors de lână, ţesut la război şi fiert de vin 😀

Lasă un răspuns