Am testat produsele din gama LUPILU

Când am văzut noua campanie a celor de la Buzzer, am spus că nu am ce să pierd. Am tot încercat diverse produse pentru copii şi am ajuns la concluzia că cele scumpe nu sunt neapărat şi bune sau acceptate de copii. Mai ales că eu trebuia să cumpăr în cantitate uneori industrială. Ca o idee, ultima achiziţie de şerveţele umede are nu mai puţin de 30 de pachete a câte 80 de şerveţele.

     În momentul începerii campaniei, şerveţelele umede de la LIDL din gama LUPILU erau cele mai ieftine pe categoria de 80 de bucăţi în pachet. La restul produselor recunosc că nu m-am uitat la preţuri, deoarece nu le cumpăr în mod constant. Având în vedere că nu m-a deranjat preţul la prima achiziţie, dăţile următoare nici nu a mai contat ştiind că am luat ceva ce acceptă copiii mei.

Pachet testare buzz

     Singurul produs refuzat până acum de cei mici a fost mâncarea la borcănel. Dragă LIDL şi mai ales LUPILU-le, să nu te simţi jignit din astă pricină căci picii mei nu vor nici de la alte firme.

    Plăcut surprinsă am rămas de uleiul de corp şi de pamperşi.

     Dar să începem cu pamperşii care s-au terminat cam în 3 zile. Nu ştiu dacă vouă vi se pare puţin sau nu, dar pentru noi au fost acel plus care ne-au scos la liman până la venirea indemnizaţiei şi refacerea lunară a stocului de pamperşi.
Ca şi obiect, mi s-au părut puţin mai măricei decât cei de la marca ce o foloseam noi până acum. Acest lucru a fost în avantajul nostru. Şi desenele ne-au plăcut. Maimuţelele de pe pamperşi au făcut senzaţie.
Ca şi grad de absorbţie aş spune că sunt spre foarte buni. Din păcate nu pot să îmi dau o părere mai fermă pentru că am schimbat destul de des pamperşii în zilele când i-am folosit. Şi nu de vină este produsul nou, adică să îl schimb des să nu apuce să se umple sau să apară alte neplăceri. Pur şi simplu am avut o perioadă când au avut copiii erupţi de dinţişori ce au creat şi neplăceri legate de burtică şi scaun.

    ulei de corp pentru bebelusi CIEN

 

 

Uleiul de corp este un produs ce îmi place atât mie, cât şi copiilor. Numai soţul se uită ciudat la noi când îl folosim. Ca şi consistenţă, mi se pare mai dens decât restul iar mirosul este tare drăguţ. Cel puţin pe mine mă trimite într-o lume în care vata de zahăr mă îmbrăţişează şi îmi spune la fiecare atingere ce

dor i-a fost de mine.

 

 

 

 

 

 

 

piure marca LUPILU

 

 

 

De borcănelele cu piureuri nici nu mai are rost să spun. Sunt bune şi dispare repede conţinutul din ele. Nici nu le dau bine la pici căci imediat aud „gata-gata”. Pe înţelesul vostru, traduc: „Gata mami, am terminat, dar nu ne pare rău dacă ne mai dai altul: D „.

 

 

 

     Din gama de produse destinate copiilor de la LIDL mai avem săculeţi termici vreo 4, bețișoare igienice de urechi, burete de baie în formă de răţuşcă, gel de duş pentru bebeluşi, pentru păr şi corp, cu extract de muşeţel, şampon pentru bebeluşi cu panthenol şi extract de muşeţel, spumă de baie pentru bebeluşi cu extract de muşeţel, ulei de corp pentru bebeluşi cu ulei de migdale si cu extract de muşeţel ecologic şi ultimele dar nu cele din urmă, dischetele cosmetice pentru bebeluşi. Cam multe nu? 😛 Da păi ce să fac dacă tuamne-tuamne mi-a dat gemeni?

    Voi cum vă descurcaţi cu produsele pentru copii? Care este produsul pe care îl cumpăraţi în cantitatea cea mai mare?

Lasă un răspuns