Am o casă REtransformată

“Ne construim căminele renovându-le pe ale celor de dinaintea noastră, scoţând din ele tot ce se poate obţine, ajustând spaţiile pentru a se potrivii cu obiceiurile şi nevoile noastre”.Cartea despre hygge: Arta daneză de a trăi bine, Louisa Thomsen Brits, Ed a 2-a, rev.. – Bucureşti: Publică, 2017.

     Am început cu acest citat pentru a explica evoluţia casei mele. Spun evoluţie acum şi REtransformare în titlu pentru că ambele sunt adevărate.

     Primul om care a contribuit la construcţia casei în care locuiesc a fost bunicul. El a făcut-o după posibilităţile, materialele şi necesităţile lui din acel moment. Nu avea copiii şi cu siguranţă nu se gândea la nepoţii ce vor venii. Ca un fapt divers, unchiul meu a fost născut în camera ce ani de zile a fost dormitorul tatei.

     Mama, omul cu numărul doi în transformarea casei, a făcut acele modificări potrivite creşterii a doi copii mici.

Sora mea şi eu, suntem generaţia cu numărul 3 care REtrasformăm partea noastră de casă în ceea ce avem nevoie fiecare. Ea, sora, a vrut un stil minimalist, modernizat şi rece. A folosit mult parchet, gresie şi o treaptă cam nărăvaşă.

dormitor minimalist

Eu, am mers pe partea de confort, căldură şi siguranţă.

Dar, cel mai important lucru este faptul că am încercat fiecare să ne facem UN CĂMIN, indiferent că am folosit paiantă, cărămidă sau BCA la construcţia/reconstrucţia casei.

Uneori, construcţia unui cămin nu are legătură cu cărămidă

      Are legătură cu oamenii ce vor locuii în ea. Are legătură cu personalitatea fiecărui membru. Are legătură cu numitorul comun al colocatarilor. Dar mai ales are legătură cu modurile cum ne conectăm unii la alţii, rezultând o stare de spirit, o stare emoţională de apartenenţă. Acasă nu este numai un refugiu, este modul cum NOI locuim ÎN ACEASTĂ LUME.

     Uneori, este recomandat să foloseşti serviciile unui birou de arhitectură. Un proiect de casă este necesar în momentul când vrei să umbli pe la structura casei şi să modifici porţiuni de perete ce îşi fac veacul în acel loc de mai bine de 50 de ani. Atât eu, cât şi sora mea, am scos sobele din casă, uşile duble din lemn masiv şi duşumeaua şubredă, rudă cu fantomele de pe stradă.

     Când ne-am apucat de făcut planuri şi am văzut câte uşi, geamuri şi porţiuni de perete vor fi afectate, ne-am temut pentru integritatea locuinţei.

Noi vroiam o renovare, nu o dărâmare prin inconştienţă. Implicit, toate aceste modificări cereau un nou proiect de casă.

„Construcţiile încep cu implicaţiile juridice, continuă cu abilităţi de a edifica şi cunoaşterea în amănunt a materialelor de construcţie şi poate se termină cu înţelegerea preferinţelor şi comportamentelor umane în general.”

     După ce adună toate informaţiile necesare, un arhitect poate să transforme o clădire în „acasă”. Apartenenţa arhitectului la un birou de proiectare este un beneficiu pentru clientul final. Acesta este ajutat inclusiv cu formele legale, dacă acestea sunt solicitate.

     Uneori, un arhitect poate fi asemuit cu un preot. Lui îi destăinui lucrurile bune şi lucrurile rele legate de clădirea ta. Ce colţ îţi place mai mult din casă şi evocă amintiri frumoase, îţi doreşti să fie conservat, consolidat sau mai evidenţiat. Porţiunile inutile, afectate de factori mecanici, construite din materiale de proastă calitate, adică partea rea a clădirii, vor fi “aduse pe calea cea dreaptă” (utilizabilă).

     Şi cum noi aveam într-un fel de exorcizat o casă nărăvaşă, arhitectul nostru a avut ceva de furcă. Două sobe vechi din teracotă şi-au dat obştescul sfârşit, rezultând două goluri impresionante în zidurile casei, locuri ce au fost zidite conform noilor nevoi locative.

soba daramata

     Uşile duble de lemn masiv, au fost îndepărtate cu uşurinţă, iar spaţiul rămas a fost tencuit, lăsând loc pentru o singură uşă, de tip “normal”.

vechile usi

     Geamuri şi ferestre scorojite şi cu sistemul de închidere defect au fost înlocuite de geamuri tip termopan de alte dimensiuni, nu înainte de a verifica structura în care au sălăşluit de la procrearea “casei primordiale”. Duşumele flexibile şi cântăcioase precum o salcie plângăcioasă au fost înlocuite cu şape autonivelante, ce au fost direcţionate şi puţin sub pereţii încăperilor. Marchiza, locul pe care îl consideram inutil timp de 9 luni pe an şi util iarna, când bloca troianul de zăpadă, pentru a nu ajunge la uşa casei, a fost desfiinţată irevocabil şi pe locul ei a fost ridicat un antreu bine închegat în terminaţiile casei.

marchiza

 

Prin cunoştinţele şi experienţa acumulată, împletite cu nevoile şi doritele clientului, un arhitect poate să transforme casa în acel ceva ce te îmbie la interacţiune. Recomandări precum coşul cu papucei sau botoşei la intrare, raftul cu paturici pufoase sau bluze de polar în living, sertăraşul cu produse pentru aromaterapie în baie, sunt cele mai utilizare în toate căminele.

“Acasă ar trebui să fie un loc cald, primitor, plin de viaţă, un loc care să placă ochiului şi să aline simţurile prin proporţii, curbe, culori, varietate, modele şi texture.” Josef Frank

     Cu toate că am făcut aceste mari modificări, încă mai avem părţi neplăcute confortului colocatarilor. Un prim disconfort este intratul şi ieşitul din casă cu căruciorul gemenilor. Uneori, afectată de ploaie, zăpadă, vânt puternic, mi-aş dorii să pot intra mai repede în casă cu copiii şi apoi să îi scot din curelele căruciorului pentru a-i schimba de încălţămintea şi îmbrăcămintea de exterior. Şi în momentul de faţă, când sunt nevoită să plec singură cu copiii şi cu căruciorul, întâi scot căruciorul din casă şi apoi aduc picii pentru a-i pune în cărucior.

     Un alt disconfort este treapta realizată de sora mea în bucătărie. O treaptă de forma unei felii de pizza, ce te face să păşeşti pe ea când vi din dormitor, apoi coborî de pe ea pentru a deschide uşa ce duce de la bucătărie către holul spre baie, ca apoi să urci iar pe treaptă şi să ieşi în hol. Persoana cea mai afectată de această treaptă este mama mea, persoană cu dizabilităţi fizice şi psihice.

Cu siguranţă modificările noastre nu se vor oprii aici. În câţiva ani, copiii vor vrea camere individuale şi vom constata încă odată cum casa “ne rămâne mică” şi noi creştem în număr de locatari.

Dacă şi voi aveţi nevoie de arhitect şi proiect de casă, puteţi să apelaţi cu încredere la un birou de arhitectură. Un bun renume în domeniu este AIA Proiect. Acesta pune la dispoziția beneficiarilor proiecte de case personalizate și optimizate în funcție de amplasament și așteptările proprietarului. Echipa AIA Proiect poate parcurge toți pașii necesari pentru a oferi valoare unei case la momentul preluării de către viitorul locatar și oferă suport pe toată perioada pre- și post-execuție.

logo AIA proiectAcest articol este scris pentru proba 5 din cadrul SuperBlog 2018
Modificările aduse locuinţei mele nu au fost făcute cu ajutorul AIA Project, deşi intrau în atribuţiile unui birou de arhitectură.

Ordine sau dezordine

Am terminat Facultatea de Filosofie-Jurnalism in cadrul Universitatii Spiru Haret, cu diploma in Pedagogie si Stiintele Comunicarii. Informatiile primite in cadrul cursurilor sunt insuficiente pentru a devenii jurnalist. Poate nici nu era menirea mea aceea. Acum sunt mama de gemeni, mereu intr-o continua auto-educare.

1 comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!