Adolescența de azi a ajuns o ironie

     Zilele trecute mă întorceam din oraş cu autobuzul. În staţie soseşte şi un puşti pe la vreo 15 ani… cred. Era cu căştile în urechi şi telefonul în mână la care butona de zor. Se opreşte în dreptul meu şi întreabă pe domnul de lângă mine dacă în zonă se găseşte un Mall la 2-3 staţii distanţă. Bărbatul răspunde evaziv, cum că el crede că da. Tânărul vizibil iritat ridică tonul şi spune că el are nevoie să ştie sigur, nu presupuneri. Între timp soseşte un autobuz în staţie şi întreabă dacă este bun pentru direcţia Mall. Bărbatul răspunde că da, este bun, deşi ştiu sigur că îşi dăduse seama de răspunsul greşit. Puştiul se urcă grăbit în autobuz şi pleacă.

     Care credeţi că este cea mai mare ironie din acest mic dialog? Nu faptul că deşi abia a primit buletin la purtător, copilul vrea musai în Mall, ci faptul că a întrebat o persoană cu dizabilităţi cum ajunge la centrul comercial. Şi nu o spun cu răutate, în sensul că persoanele cu handicap nu au ce căuta la Mall, ci faptul că acel copil dorea să ajungă neapărat într-un Mall, iar persoana pe care şi-a ales-o să o întrebe face parte dintr-o categorie care nu este neapărat client/vizitator de astfel de centru comercial.

     Acest exemplu nu este singurul. Toată vara şi toamna am văzut copii în parcuri şi pe străduţe cu Hoverboard-uri, Trotinete electrice, Maşinuţe electrice şi alte chestii consumatoare de bani şi mai puţin de energie copilărească. Adio biciclete, role, trotinete banale.

      Adio pufuleţi, sticluţă de apă şi corcoduşe. Ore întregi petrecute în Mall, Mc, KFC, nu fac decât să ne îmbolnăvească de timpuriu copiii. Nu ştiu motivul pentru care unii părinţi preferă să le cumpere aceste „jucării” electronice aşa de scumpe copiilor. Nu ştiu de ce nu mai văd păturici în parcuri şi familii la picnicuri.

     Veţi spune că viaţa este grea şi unii din voi încercaţi să vă scoateţi pielea cu aceste chestii colorate şi gălăgioase precum sirenele. Dar nu cred că vă faceţi mai apreciaţi de către copii dacă le luaţi luna asta x chestie de 500 de lei şi peste 3 luni y chestie de 700 de lei. În acest fel, nu învaţă valoarea banului iar voi cu siguranţă le veţi reproşa orele suplimentare cu cadourile primite. Nu cred că un copil agrează mai mult o jucărie scumpă decât prezenţa părinţilor şi o ciocolată, hai pizza sau shaorma în familie. Nu cred că al vostru copil/copii vă cer să faceţi rate stupide la fiecare obiect viral apărut în lumea asta.

     Da, copilul cere jucării, dar uneori le cere din lipsa voastră din timpul lui liber. Revenind la întâmplarea de mai sus, nu cred că un copil de 15 ani care caută disperat un Mall oarecare, are parte de prea multă prezenţă parentală în viaţa lui. Oare părinţii de azi, au uitat să se implice în viaţa copiilor lor? Oare rolul unui părinte este de menajeră, bucătăreasă, infirmieră şi om trimis la şedinţele cu părinţii?

     Câţi dintre voi încercaţi să jucaţi jocurile copilăriei noastre cu ai voştri pici? Macao, tabinet, remi, Nu te supăra frate sau popice mai există într-un colţ de casă? Sau am trecut totul pe electronic şi mergem la Mall să cheltuim bani munciţi cu greu, unde copilul de 12 ani este lăsat singur şi găsit la biliard?

     Nu vreau să cred că acesta este viitorul pe care îl vor prinde şi copiii mei. Deşi mi-am făcut un mic stoc de jocuri de societate special create pentru copii, aş vrea să cred că voi avea, ba nu, îmi voi crea timp să stau cu ei, să mă joc cu ei, să merg la picnic cu ei. Şi da, vor avea şi acces la tehnologie, dar nu una de îi va ţine leneşi şi banali.

Sursă poze https://pixabay.com