A economisi nu înseamnă a suferi

     O nouă provocare a fost lansată de BlogalInițiative. De această dată în colaborare cu BCR. Tema este educaţia financiară. Mai precis ce am făcut cu primii bani economisiţi.

Povestea mea a avut loc acum 15 ani. Mama era deja bolnavă (operată la cap în urma unui anevrism ce s-a lăsat cu o hemipareză şi strabism) şi eu eram cea care avea grijă de familie, adică sora de 12 ani, tata, facturile casei şi mâncare. Începusem să îmi dau seama că trebuie să strâng drastic cureaua şi să nu profit de ocazie ca să cumpăr nimicuri sau numai dulciuri cu pensia mamei. Toate acestea la numai 17 ani. De fapt mint, mama s-a îmbolnăvit cu puţin timp înainte să împlinesc 16 ani, dar la aproape 17 ani am realizat că eu trebuie să “administrez” finanţele familiei. Din păcate, tatăl meu a intrat atunci într-o depresie şi începuse să fie alcoolic …

     Simţind diferenţa de la salariu la pensia de boală a mamei, am căutat o formă de a completa acel minus în bănuţi. Am luat ziarul cu anunţuri pentru locuri de muncă şi am citit cu mare atenţie ce oferă fiecare. M-am oprit asupra unui anunţ ce menţiona că oferă un pachet gratuit la prima întâlnire. Aşa am devenit Reprezentant Avon, virus de care nu am scăpat nici acum la aproape 32 de ani 😀 .

Nu pot să spun că la prima comandă am avut un comision mare, mai ales că îmi luasem și eu câteva produse. Însă, îmi propusesem să îmi cumpăr din bănuții ,,Avon,, și din alocație un Radiocasetofon cu CD, ceea ce nu reușisem să fac din pensia mamei. Ce-i drept nu am vrut să aibe de suferit sora și tatăl meu pentru un ,,capriciu,, al meu. Așa am început să pun la pușculiță bănuții ,,Avon,, și alocația.

     Cred că mi-au trebuit cam 3 luni pentru a aduna suma necesară, dar am simțit o mare satisfacție când am mers în magazin și mi-am ales produsul mult visat. Mai ales că nimerisem într-o perioadă când toţi colegii mei de clasă parcă se îmbogăţise peste noapte şi începeau să vină la şcoală cu te-miri-ce luat de părinţi. Eu, în sufleţelul meu mă simţeam mândră de realizarea mea, pentru că muncisem, economisisem, nu afectasem cheltuielile casei şi învăţasem o lecţie minunată.

Am învățat că a economisi nu înseamnă a suferi. 🙂

Și uite așa am început să îmi cumpăr ,,chestii,, de adult. Să îmi pot lua ce haine doream eu, lucru ce nu era posibil când mama era sănătoasă…

Apoi a venit vara şi m-am angajat la o terasă cu program 24/24. A fost greu, nopți nedormite, Campionatul de Fotbal pe toate plasmele localului, mult fum de țigară înghițit și uneori jigniri gratuite.

     Cu ce m-am ales? Cu un buget din care puteam să îmi cumpăr haine pentru începutul noului an şcolar, manualele pentru întreg anul şi un bonus de vreo 4 milioane pe care i-am pus în bancă pe numele bunicii mele pentru ,,zile negre,, .

Ce au făcut colegii mei de clasă în vacanţă? Au fost la mare, la munte, în tabere sau în străinătate, PE BANII PĂRINŢILOR. Eu mă simţeam de 1000 de ori mai câştigată, pentru că am fost trează mai mult timp decât ei și am trăit cu adevărat fiecare minut lucrat. Şi bucuria cea mai mare a fost când am văzut că am putut să fac toate acestea fără să folosesc UN BAN din pensia mamei.

Dacă tot am pomenit cuvântul, bancă, haideți să vă spun de fapt care este motivul pentru care am scris povestea de mai sus.

Banca BCR, reprezentantă prin nişte oameni cu drag de economie dar și de copii, au demarat proiectul numit Școala de Bani pe roţi. Acesta este un proiect național de educație financiară itinerantă care îi încurajează pe copiii între 7 și 14 ani să învețe cum circulă banii prin lume, cum să facă economii și cum să gestioneze un buget, realizând toate acestea cu ajutorul unor jocuri desfășurate în cadrul atelierelor de educație financiară. Atelierele au loc în camionul FLiP, special amenajat pentru a fi deopotrivă loc de joacă și sală de curs.

BCR scoala de bani pe roti

     În 2017, FLiP a parcurs aproape 10.000 de km şi a avut peste 7000 de elevi ce au participat GRATUIT la atelierele sale. Anul acesta FLiP va mai ajunge în Cluj-Napoca, Timișoara, Arad, Oradea, Deva, Alba Iulia și Sibiu.

În toată această poveste era nevoie și de ceva simpatic, drept pentru care BCR a apelat la Psihotrop pentru a crea imnul FliP.

      Odată cu acest imn, Psihotrop și Școala de Bani lansează provocarea FLiP your story: ce ai cumpărat din primii bani economisiți? Drept răsplată pentru cel mai deosebit răspuns, se oferă premiu o bicicletă Pegas. Înscrierile se pot face până pe 29 iunie.

bcr scoala de bani

     Dacă v-am trezit interesul pentru un Pegas sau numai pentru acele ateliere gratuite, vă rog să împărtăşiţi informaţia cu cei dragi, poate copiii voştri împreună cu copiii lor vor face aceste ateliere împreună.

2 gânduri despre „A economisi nu înseamnă a suferi

Lasă un răspuns